Palatul Alhambra din Granada este unul dintre cele mai cunoscute minuni arhitectonice ale Spaniei. Granada a fost ultimul refugiu al stapanirii islamice din Peninsula Iberica. Marile orase in care aceasta putere se afirmase ca stapanitoare au inceput sa fie cucerite de crestini: Cordoba, capitala fostului califat in 1236, iar Sevilla in 1248. Fondatorul dinastiei Nasrid, Muhamad I (1232-1272) a reusit sa pastreze autonomia micului regat al Granadei, acceptand sa fie vasal al regelui Castiliei.
Autonomia a luat sfarsit in 1492 cand Ferdinand de Aragon si Isabella de Castilia au cucerit Granada, marcand astfel sfarsitul reconquistei. Constructia palatului a fost inceputa de sultanul Nasrid in 1238. Totul era o dovada de cultura, gust si rafinament, structura arhitecturala inspirandu-se nu doar din arta islamica ci si din cea greaca si romana. Una dintre trasaturile caracteristice decoratiei interioare este scrierea versurilor pe coloane si pe pereti, cu acele inflorituri specifice epocii.
Palatul fortareata este construit pe varful unui deal iar numele sau provine din „al-Qalat al Hamra” ceea ce insemna „castelul rosu”, culoare datorata caramizilor si solului din jur. Muhamad a inaltat castelul pe locul unei fortarete mai vechi. Peretii au fost ridicati inainte de sfarsitul anului si apoi a fost construit un canal de apa din rau, constructia fiind nu doar o resedinta ci avand si un caracter militar.
Dintre sultanii care i-au urmat lui Muhamad I cea mai mare contributie in continuarea constructiei a avut-o Yusuf (1333-1354) cand unele turnuri au fost decorate bogat dupa gustul curtii. Remarcabile in acest sens sunt Turnul Camares si Turnul Captivilor dar apogeul Alhambrei a fost atins sub domnia lui Muhamad al V-lea (1354-1359 si 1362-1391) cand a fost creat Palatul Leilor in jurul curtii cu acelasi nume si Curtea Mirtului.
Nu se cunoaste numele mesterilor care au lucrat aici. cladirile intregului complex sunt facute din caramida si concretiuni, mai putin piatra cioplita, iar marmura este acceptata numai la pavaj, coloane si capiteluri. Ornamentatia este din lemn, ceramica si stucatura, aceasta din urma cu adevarat remarcabila cu motive si inscriptii vegetale. In spatiul fortaretei se afla trei sectiuni distincte: Alcazaba, situata la cea mai mare inaltime, folosita numai in scopuri militare, Medina si palatele. Din cele sapte palate cate au fost odinioara au ramas numai doua: Palacio de Comares si Palacio de los Leones.
Un rol major in aceste palate il au curtile, presarate de bazine si fantani. Deosebit de complexa si elaborata este Curtea Leilor din palatul cu acelasi nume, inconjurata de un portic cu 124 de coloane si avand in mijloc faimoasa fantana cu lei. In apropiere de Alhambra se afla Palatul Belvedere construit de sultanul Muhammad al II-lea (1272-1302), de fapt o casa mai mare devenita celebra datorita minunatelor sale gradini.
Dupa cucerirea Granadei de crestini s-au facut in Alhambra o serie de schimbari cu insemnatate politica si simbolica. Imparatul Carol al V-lea si-a construit chiar un palat proiectat de arhitectul Pedro Machuca in 1527. Dupa el nu au mai fost facute alte constructii ci doar reparatii si restaurari. In secolul al XIX-lea artistii occidentali au privit-o ca pe un loc fabulos imbibat de exotism. Asa a intrat ea in constiinta noastra, armonia ei stilistica facandu-ne sa o privim ca pe un miracol al artei islamice.
IRINA STOICA
Comentarii