Amprente ale spiritualitatii noastre      Manastirea Berca   &n

          Viata isihasta a patruns în Muntii Buzaului si pe valea râului cu acelasi nume înca din secolele IV-VIII, traditia continuându-se pâna în zilele noastre. La sfârsitul secolului al XVI-lea în zona Buzau – Râmnicu Sarat existau peste 30 de mici sihastrii si manastiri care functionau.

          Viata isihasta a patruns în Muntii Buzaului si pe valea râului cu acelasi nume înca din secolele IV-VIII, traditia continuându-se pâna în zilele noastre. La sfârsitul secolului al XVI-lea în zona Buzau – Râmnicu Sarat existau peste 30 de mici sihastrii si manastiri care functionau. Acesta este si cazul Manastirii Berca din comuna cu acelasi nume.
          La începutul secolului al XVII-lea, câtiva calugari au ridicat aici un schit de lemn pe care l-au numit Cetatuia. Locul avea un caracter de refugiu si aparare, fiind situat într-un punct care controla întreaga vale a Buzaului.
          În 1694 velstolnic Mihalcea Cândescu si sotia sa, Alexandra Cantacuzino, înalta aici biserica de zid având hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril. Tot acum sunt reînnoite chiliile iar biserica este înzestrata cu autentice opere de arta brâncoveneasca. Biserica a fost înconjurata cu ziduri de caramida si bolovani de piatra încastrati în caseta. Zidurile erau prevazute cu creneluri în vreme ce biserica avea o forma simpla, dar supla si eleganta. Acoperita cu tabla, cu o singura turla si absida altarului decrosata, avea exteriorul zugravit în întregime în alb. Zidul era împartit, de un brâu de zidarie, în doua registre inegale. Partea de sus, mai îngusta, era împodobita cu ocnite, iar partea de jos se bucura de ferestre alungite. Interiorul era asemanator tuturor locasurilor vremii, înaltate în stil brâncovenesc, putând fi mentionate usile, frumos sculptate, tâmpla altarului si piesele de mobilier. Din pivnita staretiei plecau doua tuneluri: unul în partea de est, a carui iesire se vedea din coasta dealului, cam la 50 de metri departare de ziduri, si un altul, pe latura de nord, având iesirea spre padure. Acestea evidentiaza rolul defensiv si de refugiu al sfântului locas unde, la nevoie, se puteau adaposti locuitorii din zona.
          În secolul al XIX-lea, manastirea devine metoc al episcopiei Buzau, iar în a doua parte a acestui secol ramâne în ruina. Readusa la lumina, spre bucuria credinciosilor, biserica se mândreste atât cu vecinatatea altor locasuri cunoscute, cum este cel al Manastirii Ratesti, cât si cu propria sa istorie, dovada a credintei si rezistentei noastre.