Ca din arta se fac bani este un lucru foarte bine cunoscut, dar, oare, din bani se poate face arta? Nu e o intrebare retorica si nu se refera la sumele considerabile necesare pentru realizarea lucrarilor de arta, fie ele valoroase sau nesemnificative din punct de vedere cultural.
Raspunsul este pozitiv, iar el vine in modul cel mai concret posibil ca o replica la evolutiile social-economice impuse de rigorile lumii de azi.
Pentru ca ideea de mai sus sa fie cat se poate de limpede, in contextul disolutiei pana la topirea totala a granitelor dintre arte si dintre arta, pe de o parte, si alte domenii de cealalta parte – cativa creatori au inventat o tehnica uimitoare prin sensurile ei: colajul artistic din decupaje ale bancnotelor.
Foarte simplu spus, bancnotele sunt taiate cu foarfeca, apoi fasiile rezultate sunt lipite astfel incat sa intruchipeze obiecte, persoane, animale, peisaje etc. Dar cine-si poate permite sa toace bani – la propriu! – de dragul actului artistic?
Unul dintre promotorii acestui curent hipermodern in domeniu este americanul Marshall Weber, din San Francisco. Colajele monetare imaginate si realizate de el folosesc bancnote reale, respectiv dolari, rezultatul final si mesajul implicit fiind doar in mica masura sau deloc legate de imaginea in sine, intrucat un asemenea act artstic, in ansamblul sau, constituie o penetranta critica social-economica, la nivel de simbol. Intre lucrarile reprezentative pentru curent se situeaza „Moneda alternativa”, un colaj valutar realizat cu bancnote din intreaga lume. Piesa reprezinta o reconfigurare critica a sistemului capitalismului si cultul propagandei personalitatii pe care bancnotele il reprezinta.
Materialul utilizat si manipularea acestuia necesita o reflectie profunda asupra utilizarii capitalului simbolic ca sistem de relatii interumane. Bancnotele sunt codificate in imagini autoreflexive, critice si multivalente.
Deturnarea acestor simboluri permite revelatiile unei naratiuni ascunse prin reconfigurarea instrumentului simbolic al opresiunii. Este dezvaluita supunerea inrobitoare a celor neputinciosi, a saracilor, a victimelor sistemului financiar global. Astfel, taierea banilor se vrea o perturbare a naratiunii puterii, un act de protest, de revolta si – in felul sau – chiar acuzator si agresiv, o declaratie de razboi in acest plan unde confruntarea se deruleaza de pe pozitii de inegalitate, o altfel de pozitie sociala.
Colajul se defineste aici ca o modalitate de a adopta o pozitie critica iconica prin reconfigurarea monedei si a simbolurilor sale alaturate in mod automat puterii. Iar critica nu e doar iconica, ci si ironica, sub un anumit aspect. In mod logic, oricare tip de receptor al insolitei exprimari artistice isi poate pune intrebarea: Cat costa acest covor global de bancnote? Incredibil, dar adevarat: banii au un pret, iar sub aceasta forma, lucrarea artistica respectiva a fost evaluata la 30.000 de dolari americani…
Justine Smith este o autoare de asemenea reprezentari simbolice. O lucrare magistrala pentru acest segment de arta este „Daune colaterale”, cu trimitere directa la cinica acceptiune a fabricantilor de razboaie reale, lucrarea ce prezinta o grenada a carei suprafata este in totalitate imbracata in bancnote de un dolar.
O alaturare de un realism terifiant a doua dintre elemente care nu doar ca definesc societatea umana, ci evolueaza impreuna de mii de ani pentru a servi puterea primitiva, atavismul: banul si arma, unealta care ucide. Iar acolo unde cele doua sunt prezente, este de la sine inteles ca orice creatura, umana sau nu, trebuie sa se astepte in orice clipa sa devina „victima colaterala”. O pierdere pentru care nimeni, niciodata nu va fi pus sub acuzare.
Intr-o rezumare aleatorie a celor aratate mai sus, am putea afirma ca arta colajului monetar nu reprezinta in sine o valoare estetica. Ceea ce atinge in schimb neiertator ratiunea, constiinta si chiar latura afectiva a receptorului lucid este mesajul direct, care nu ne lasa nicio cale de interpretare: chiar „tocati”, depersonalizati, alaturati intr-un melanj ametitor, banii se reconfigureaza in aceleasi structuri dominatoare, la fel cum decapitarea hidrei genereaza nasterea unui monstru si mai feroce.
Unde se situeaza aici functia purificatoare a artei? Poate ca tocmai intr-o asemenea modalitate de „exorcizare” a raului din noi si din jurul nostru.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii