Cu multe mii de ani in urma, in vremuri cand oamenii traiau in conditii primitive, unii dintre membrii comunitatilor „suspendate” intre pamantesc si celest, intre realitatea cea mai dura a vietii cotidiene si nevazutele lumi ale spiritelor, aveau darul de a propaga manifestari de genul celor numite astazi culturale sau artistice.
Nu ne referim la arta imagis-tica existenta pretutindeni pe glob (picturi, cioplituri sau incrustatii), ci la arte mult mai dificil de identificat din motive lesne de inteles: muzica si dansul.
Costumul-instrument
Dintotdeauna, armoniile sonore din natura au fost receptate, asimilate si ulterior reproduse de om, insa a vorbi despre dansatori de acum 2.000-8.000 de ani reprezinta o provocare curajoasa. Totusi, asemenea elemente au existat cu certitudine intr-un tinut foarte intins, unde si astazi supravietuiesc vestigii ale vechilor culturi: Siberia.
Samanii, acele stranii fiinte umane sfasiate intre lumea de aici („de jos”) si lumile celelalte sunt si de aceasta data, cei care trebuie sa isi asume detaliul magic si terifiant al comunicarii dinamice cu spiritele, intre altele utilizand un „instrument” sonor cu totul neobisnuit, asemanator clopoteilor de la picioarele calusarilor. De la sintagma „clantanitul dintilor” la „clinchetul dintilor” nu pare a fi decat un pas; dar un pas urias care are semnificatia transcenderii spatiului material catre cel al oniricului, al luptei pe viata si pe moarte in spiritual, pentru folosul oamenilor neinitiati si deci lipsiti de scutul mental salvator de influentele demonice.
Aceasta ar fi esenta ideii sustinute de membrii unei echipe arheologice a universitatii finlandeze din Helsinki. Ei au studiat amanuntit un interesant costum de saman, vechi de peste 8.000 de ani, dotat cu un accesoriu bizar. Pe ceea ce se presupune a fi o tunica se afla atarnate in zeci de siruri orizontale peste 140 de dinti de wapiti (in limba populatiei cree sau in limba shawnee, waapiti inseamna „elan”.)
Cercetatorii au constatat un lucru usor de confirmat: la cea mai mica miscare a celui care il poarta, costumul de piele astfel impodobit scoate un clinchet ce poate fi chiar controlat prin diferite gesturi, sarituri sau unduiri ale corpului. Riitta Rainio, principala autoare a studiului, a testat costumul-instrument, timp de peste sase ore, primind in final confirmarea practica a ipotezei.
Sunetul de dincolo de timp
Experimentul a prins contur in urma descoperirii a sute de incisivi de elan in mormintele cimitirului preistoric Yuzhniy Oleniy Ostrov, de pe malul lacului Onega (din Carelia, in nord-vestul Rusiei). Numarul acestora varia, de la un defunct la altul, ajungand la peste 300 de incisivi in unul dintre cazuri.
Extrem de tulburatoare este declaratia cercetatoarei Riitta Rainio, dupa realizarea testului sonor al costumului: „Sunetul este fascinant, caci il transporta pe dansator intr-un peisaj sonor milenar. Cel mai impresionant pentru mine a fost sentimental ca de fapt pandantivele pe care le purtam dictau ritmul si miscarile corpului meu, Nu eu decideam modul de a dansa, ci aceste ornamente, a caror miscare am urmat-o. Era ceva eliberator, dupa sase ore de dans, nu ma mai puteam opri!”
Pandantivele din dinti de animal care supun constiinta umana nu sunt singurele elemente ce demonstreaza rolul halucinant al dansului in cadrul comunitatilor vechi siberiene. In timpul sapaturilor pentru un nou pod peste raul Ob din Novosibirsk, Rusia, a fost descoperita o statueta inalta de zece centimetri, veche de peste 2.000 de ani: o figurina de bronz a unui dansator, sculptata intr-un mod care sugera evident un corp in plina miscare.
Micul dansator a fost cel mai probabil lasat pe malul raului ca un cadou spiritelor de apa pentru a asigura o trecere pasnica. Personajul este aplecat spre dreapta, cu bratele ridicate in aer si cu capul rotit spre stanga si inainte, ca si cum sculptorul ar incerca sa infatiseze un moment in care dansatorul se roteste in sens invers acelor de ceasornic, poate in timpul unui dans extatic.
Inca un mister al stramosilor omenirii de astazi, ce releva forta irezistibila a miracolelor sub semnul carora statea candva existenta de fiecare zi.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii