Aflat in estul Frantei, in campia de la poalele muntilor Vosgi, Colmar, al treilea oras din Alsacia ca marime dupa Strasbourg si Mulhouse, capitala a departamentului Haut-Rhin, este considerat cea mai bine conservata localitate istorica din Franta. Initial s-a numit Colombarium si in anul 823 Louis Pius a daruit teritoriul respectiv abatiei de Munster.
Micul sat de atunci s-a dezvoltat repede si in secolul al XIII-lea, mai exact in 1226, a devenit un oras liber imperial, care a atras mai multe ordine religioase: franciscani, dominicani, augustieni, dar si invidia Episcopului de Strasbourg si a nobililor din jurul lui, care au declarat razboi comerciantilor din Colmar. In 1648, in urma Tratatului de Pace care marca sfarsitul Razboiului de 30 de Ani, a fost anexat Frantei impreuna cu restul Alsaciei, dar este cedat Germaniei in 1870. Revine Frantei in 1919, reanexat nemtilor in timpul Celui de al Doilea Razboi Mondial si recapatat de Franta dupa incheierea acestuia.
Orasul ridicat intre Basel si Strasbourg, este un amestec de aer german si francez cum rar se mai poate vedea. Stradutele intortocheate in care merita admirate fiecare casa, fiecare piata, fiecare pasaj sunt inundate de flori, iar terasele te imbie cu vinul alsacian, care contribuie la renumele locului.
Centrul vechi al orasului te transpune intr-o lume idilica in care pe langa strazile cu nume sugestive si atmosfera medievala, predominanta este Piata Catedralei in care poate fi admirat un superb exemplu de arta gotica – Biserica Colegiala Saint-Martin, construita in secolele XII-XIV din gresie galbena si reconstruita in mare parte in secolul al XVIII-lea.
Tot aici se afla cladirea vechiului corp de garda (Ancien Corps de Garde) care a ajuns ulterior sala de justitie si, in cele din urma a fost transformata in locuinte pentru militari. In apropiere, se afla cea mai veche cladire din Colmar, Maison Adolph, construita in 1350 pentru familia al carei nume il poarta. Se remarca prin ferestrele sale gotice si langa cladire poate fi admirata o fantana cu doua capete de leu, datand din 1592.
Remarcabila este, de asemenea, Biserica Dominicana, in care pot fi admirate picturile interioare realizate de faimosul Martin Schongauer, pictor prerenascentist nascut aici. A fost ridicata intr-un stil auster, specific dominicanilor, dar odata cu renovarea din 1720, realizata in urma unui incendiu puternic, a fost adoptat stilul baroc.
O reala mandrie a orasului este Muzeul Unterlinden gazduit intr-o manastire medievala. Sunt expuse aici piese de mobilier, armuri, covoare, tapiserii, bijuterii, lucrari ale pictorului alsacian Grünewald, tablouri semnate de Holbein, Renoir, Picasso si alti mari maestri ai penelului. Nu trebuie uitat nici Muzeul Animat al jucarioarelor si micilor terenuri in care este recreata lumea magica a povestilor lui Charles Perrault si fabulelor lui La Fontaine.
Reprezentativ pentru oras este Muzeul Bartholdi, dedicat sculptorului originar din Colmar, realizatorul uneia dintre cele mai cunoscute opere din lume: Statuia Libertatii din New York. De altfel, chiar la intrarea in oras te intampina o copie a acestei statui, de dimensiuni mai apropiate de cele cu care suntem obisnuiti. Numele celebrului artist a fost dat unui liceu din 1698, aflat in zona cunoscuta drept „Mica Venetie”.
Aceasta, numita de fapt Cartierul Krutenau, este o oaza de relaxare cu vedere la apa, dar si cu obiective turistice ca Biserica Sf. Martin. Casele sunt construite direct pe malurile raului Lauch, strabatut de barcute, iar de pe ferestre si terase se revarsa spre apa alte valuri de flori. Nu trebuie uitat nici districtul negustorilor de peste, odinioara una dintre cele mai puternice bresle ale orasului. In 1706, peste 40 de case de aici, ridicate din cherestea au fost distruse de un incendiu, multe dintre ele fiind refacute intre 1978-1981.
IRINA STOICA
Comentarii