Un violoncel imens pluteste pe un canal venetian, aidoma unei plute bizare. Pe el, o violoncelista interpreteaza o partitura in aerul cel mai firesc, asistata de un barbat trecut de prima tinerete, dar cu o mimica joviala ce dezvaluie un dinamism launtric, cu o anume latura imprevizibila la modul cel mai agreabil.
Nu e o secventa de film suprarealist, ci o imagine reala, privita cu interes si surprindere de numerosi turisti aflati recent in faimosul oras de pe laguna numita cu veacuri in urma Serenissima („Prealuminata”). Iar barbatul amintit mai sus, autorul insolitei lucrari de arta plutitoare, este Livio De Marchi.
Un artist plastic pe care multi l-ar considera un excentric, si mai multi un original, el insa ingemanand ambele viziuni intr-o creatie fabuloasa, in ansamblul careia fantezia – conceptuala, simbolica, tehnica etc. – nu pare a cunoaste limite in sensul curent al termenului.
Supranumit „Dulgherul Venetiei”, a fost ucenic in atelierele unor mesteri locali in sculptura ornamentala, in acelasi timp studiind arta si desen la Accademia di Belle Arti din orasul-laguna. Detaliul este important, deoarece explica si complexitatea personalitatii lui De Marchi, debordanta sa imaginatie, dar si maiestria de orfevrier cu care creeaza adevarate dantelarii din lemn si sticla.
Preferatul evident al sau ramane totusi, fara niciun fel de indoiala, lemnul, poate si fiindca prin definitie el reprezinta viul, viata, insufletirea, fie ea si turnata la inceputurile lumii in trupuri aparent insensibile si lipsite de emotii.
De Marchi sfideaza cu un tupeu artistic admirabil si zdrobeste fara drept de apel prejudecata potrivit careia un element de lemn, real ori figurat (a se vedea, de pilda, sensul binecunoscutei sintagme „limbaj de lemn”) este prin excelenta rigid. Sub dalta sa, cele mai diferite esente – de la ciresul ori parul pomilor domestici, pana la nobilul abanos – nu se mai fixeaza in structuri fizice de neclintit, ci efectiv ajung sa curga in forme uluitoare.
Ce poate fi mai surprinzator, in acest sens, decat o banala franghie de rufe, pe care stau atarnate articole de lenjerie feminina absolut diafane sau vesmintele de uz cotidian ale artistului, aruncate aparent neglijent in cuier, dupa o zi de munca obositoare?! Toate acestea si multe altele fiind insa – a nu se uita! – sculptate in lemn.
Ramanand in acelasi registru, se cuvine remarcat ca sculptorul isi asaza in trupuri reale, palpabile, inchipuirile si fara indoiala visele, punand sa lucreze pentru el in subtext elemente percepute ca fiind „colaterale”, dar care devin participante la actul artistic la fel cum, sa zicem, un maestru de lumini imbogateste inimaginabil de mult valoarea unui spectacol de teatru jucat pe scena de actori consacrati.
Este suficient astfel sa observam masura in care De Marchi exploateaza cel mai important element ce compune mediul de existenta, dar si de traire al lumii in care s-a nascut, s-a format si creeaza: apa. In Venetia se petrec lucruri magice, iar el potenteaza si poate chiar intra indirect in competitie cu celebrul carnaval.
Intre memorabilele sale aparitii publice, merita mentionate uriasele piese de inspiratie origami ce au facut deliciul publicului de pe canalele orasului – una imitand, la scara umana reala, binecunoscutele barcute de ziar din copilarie care puteau deveni rapid palarioare, precum si porumbelul pacii, in aceeasi varianta a artei japoneze de pliere a colii de hartie, dar plutind si purtand cu ea doi-trei navigatori ad-hoc.
Basmul face si el parte din acest mic univers, prin caleasca-bostan trasa de patru cai, conceputa si realizata astfel incat sa pluteasca si sa navigheze in realitate pe apele lagunei, purtand pe ea oameni reali.
O alta pasiune a lui Livio De Marchi, dar care nu iese din tiparul sus-mentionat, este vehiculul, cu o exclusivitate detinuta de autoturismele „rasate”. De multe ori, el a captat atentia publicului, localnici si turisti, navigand pe canale la bordul unui Ferrari F50 (echipat cu un motor de navigatie, realizat cu o atentie extrema la detalii), al unui Fiat Topolino, Mercedes Seagull, Jaguar 1937, Volkswagen Beetle si chiar a unei mici motociclete Vespa ecologice.
Iar, mentionand si creatiile pe tema, la fel de importanta pentru De Marchi, a cartii (sau, mai degraba, a Cartii ca instrument spiritual aproape insufletit), putem face trecerea catre un alt mijloc de exprimare al artistului – pictura.
Din lemn, el a creat mai multe variante denumite „Casa cartilor” sau „Casa din carti”, in marime naturala. Un imobil conceput ca un gen de biblioteca structurata arhitectural din carti sculptate in lemn, dar si cu mobilier ce figureaza teancuri de carti. In cateva dintre tablourile sale aceeasi carte, deschisa ori cu filele zbatandu-se precum aripile unei pasari in zbor, devine nu doar purtatoare de mesaje si sperante, ci si suportul-planeta al unor fapturi eterice care figureaza o alta lume decat cea a noastra, in care binele si frumosul, fantezia si realismul se aduna intr-o structura armonioasa, pe care nicio forta potrivnica nu o poate inrobi.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii