Prelucrarea fildesului a început în vremuri preistorice si asta poate fi lesne demonstrat pentru ca artefactele din acest splendid material sunt mai rezistente decât cele din metal. În aria europeana, arta fildesului a capatat o pretuire uriasa mai ales în Evul Mediu. Sculpturile grecesti numite „chryselephantine” (din aur si fildes) au reprezentat un vârf al artei antice grecesti prin artisti precum Phidias. India a fost mereu un centru mondial al prelucrarii fildesului de elefant. Unul dintre cele mai importante ateliere este la Murshidabad, în statul West Bengal. Dar în China, pe primul loc ca importanta este jadul si apoi fildesul (evident, discutam despre fildesul de elefant, caci materie prima pentru varii obiecte de cult sunt si fildesii de hipopotam si de morsa).
În Egipt, sculptura în fildes era practicata si pe vremea faraonului Keops („Khufu” pentru anglosaxoni), si pe vremea temutilor împarati chinezi cu o suta de concubine (si alte o suta în asteptare). Cu toate acestea, „fildesariile” (daca se poate spune asa) pe care le admiram astazi sunt, cele mai multe, „antichitati” din secolul XX si uneori chiar XIX.
Romanii, în perioada de declin a imperiului, aveau un obicei interesant, care a influentat arta primilor crestini ai Romei si apoi a întregii crestinatati: consulii îsi imortalizau portretul pe un diptic din fildes (doua placi gravate cu o adâncime variabila). Tronul lui Maximianus (episcop de Ravenna, secolul VI d.Ch.) este o celebra lucrare placata cu paneluri de fildes. La Constantinopol, au aparut marii maestri au tripticelor, iconoclasti de mare clasa. Între secolele VI si XII, acestia au fost cei mai renumiti artisti ai crestinatatii, dar ulterior arta lor s-a stins treptat. Nici nu era de mirare, caci excesul de zel a condus la extinctia elefantilor din nordul Africii, al caror fildes era materia prima exclusiva. Pe atunci, ca si acum, fildesul ramasitelor de mamuti sau al morselor era folosit doar în tarile exotice, precum China si Japonia. Daca un european vrea sa atinga fildesul fara mare greutate, sa pipâie clapele pianului, bilele de biliard sau piesele de sah de la „Antiques”.
Formele laptoase ale statuetelor, care parca te îndeamna sa le mângâi cu duiosie, au cucerit lumea si au creat sensibilitati artistice tuturor celor care vor sa-si decoreze cu gust locuinta. De fiecare data când admiram o sculptura în fildes (de elefant sau mamut) facuta de un artizan chinez, îmi doresc sa vad si mâinile care pot da la iveala asemenea minunatii. Detaliile milimetrice îti iau ochii si încântarea merge pâna spre extaz atunci când ai în fata o alegorie complicata, cu multiple personaje (cu chipuri bine definite) surprinse în mediul lor profesional: tâmplari, preoti, agricultori etc. Frunzulitele delicate de bambus sau alti arbori specifici sunt atât de bine definite, încât numai albul laptos îti da de stire ca nu sunt reale.
Fireste, printre statuete Buddha are un loc privilegiat si nelipsitul dragon (ruda a balaurului nostru) care ti-aminteste ca el patroneaza zodiacul chinezesc si teribilul concept de „karma” în sirul reîncarnarilor. Scenele din viata imperiala au inspirat compozitii mai complicate, la fel si asa-zisul arbore al vietii chinezesc – o spirala cu o evolutie semnificativa de la material la spiritual, de la concret la abstract… Elefantii trebuie protejati si vom vedea din ce în ce mai multe substituiri ale fildesului cu polimeri. Noroc ca exista antichitatile, unde un comersant abil va scrie pe etichete câte o dinastie chineza ca sa mai adauge un zero.
PAUL IOAN
Comentarii