Putine dintre lucrurile care ne inconjoara sunt atat de indragite si au o raspandire atat de larga ca fermecatoarea oglinda. In palate si case modeste, in aparatura medicala si mai ales in posetele doamnelor care doresc sa se convinga in orice clipa ca sunt frumoase, oglinzile ocupa un bine meritat loc de frunte din multimea lucrurile folositoare sau nu.
Cercetarile arheologice au testat faptul ca oglinda este un vechi atribut al civilizatiei umane. Primele oglinzi confectionate de oameni dateaza de aproximativ 6.000 de ani i.Hr. Daca oamenii se multumeau sa-si priveasca chipurile asa cum le apareau la suprafata apelor limpezi, au simtit nevoia sa se cunoasca pe ei insisi mai de aproape, fara amestecul neasteptat si inselator al valurilor. Asa au aparut aceste obiecte miraculoase, cele mai vechi fiind gasite in Anatolia (Asia Mica). Erau facute din obsidian, o piatra vulcanica brun-cenusie cu aspect de sticla topita.
Apoi, cu circa 4000 de ani i.Hr. au aparut oglinzile din arama slefuita in Mesopotamia, in Egipt si mai tarziu, cu 3000-2000 de ani in China cele din argint. Se pare ca toate aveau o forma ovala. Abia in secolul al XII-lea au fost obtinute primele oglinzi din sticla de Murano, Venetia detinand monopolul productiei respective pana la mijlocul secolului al XVII-lea. Oglinda de sticla argintata a fost inventata de chimistul german Justus von Liebig, in 1835.
Oglinda Medusei
Antichitatea greaca este plina insa atat de povesti, cat si de intamplari reale legate de oglinda si nu putine sunt cele legate de presupusele ei proprietati supranaturale. Astfel, Medusa, cea mai fioroasa dintre cele trei Gorgone, care isi hipnotiza victimele transformandu-i in stane de piatra pe toti cei care o priveau, este ucisa de eroul Perseu cu ajutorul scutului lustruit ca o oglinda, daruit de zeita Atena. Sfatuit de Hermes, el nu o priveste direct pe Medusa, ci in imaginea reflectata de scutul sau stralucitor, reusind sa-i taie capul dintr-o singura lovitura. Una dintre versiunile povestii spune chiar ca Medusa a impietrit ea insasi privindu-si chipul monstruos in oglinda.
Acesta este, desigur, un mit dar exista si adevarate evenimente care confirma folosirea oglinzilor in Grecia anilor 200 i.Hr. Se pare astfel ca Arhimede, vestitul savant, ar fi inventat controversatele oglinzi concave cu ajutorul carora ar fi directionat lumina soarelui spre flota navelor dusmane care asediau Siracuza. In felul acesta le-a incendiat panzele, obtinand o victorie rasunatoare. Se mai spune ca tot Arhimede ar fi proiectat oglinda din varful Farului din Alexandria, considerat una dintre Cele 7 Minuni ale Lumii Antice.
De fapt, se considera ca aceasta oglinda putea fi folosita si ca heliograf, un dispozitiv de semnalizare cu ajutorul luminii soarelui, trimitand semnale catre Alexandria despre corabiile care se apropiau. Revenind insa la mituri, putem mentiona ca oglinda, ramanand si un atribut al cochetariei feminine, este si simbolul Afroditei, zeita frumusetii. Se crede ca celebra Venus (Afrodita) din Milo avea intr-o mana un pieptene sau un voal si in cealalta o oglinda.
Oglinda japoneza
Vreme de secole, miturile japoneze au fost transmise pe cale orala. Abia in jurul anului 712 d.Hr. o versiune scrisa a mitologiei, intitulata Kojiki a fost compilata pentru curtea regala. Unul dintre aceste mituri se refera la zeita soarelui si a fertilitatii, Amaterasu.
Cronica Nihon Shoki ne-o prezinta ca fiica a zeului, Izanagi si a zeitei Izanami. Ea este cea mai importanta zeitate sintoista, emanand lumina, fiind asociata cu Soarele, si venerata de oameni. Simbol al iubirii si puritatii era intr-o permanenta rivalitate cu fratele ei, Susano, personificare a brutalitatii si a violentei. In urma unui conflict puternic, Amaterasu s-a speriat atat de tare, incat a fugit din palatul ei si s-a refugiat intr-o pestera inchizand intrarea cu un bolovan.
In tot acest timp, lumea a fost cufundata in bezna, recoltele s-au uscat fara lumina soarelui si oamenii au inceput sa moara. Ceilalti zei au incercat sa o convinga sa iasa din pestera, dar nu au reusit. Atunci, zeita bucuriei Amo-zu-Uzume a avut o idee. Intr-un copac de la intrarea in pestera a agatat o oglinda de bronz si apoi s-a dezbracat si s-a acoperit de bambus si flori. A rasturnat apoi o cada metalica si a inceput sa danseze pe ea lovind-o cu picioarele. Dansul ei cu evidenta tenta erotica i-a impresionat pe zeii care au inceput sa o aclame. Curioasa, Amaterasu a scos capul din pestera si zeul fortei era pregatit sa o scoata afara. Nu a fost insa nevoie pentru ca imaginea ei reflectata in oglinda de bronz, a adus iarasi lumina si caldura pe Pamant, iar ea a uitat de frica.
Amaterasu s-a privit atunci pentru prima oara in oglinda. Din momentul respectiv a hotarat sa atarne oglinzi la intrarea in templele ei pentru ca oricine sa poata privi in ele. Mai tarziu, zeita l-a trimis pe nepotul ei Ningi-ni-Mikoto ca stapan al insulelor nipone, si i-a oferit cele trei obiecte sacre, „Comorile imperiale nipone”: sabia Kusangi, oglinda „Yata no kagami” si o bijuterie numita Yasakani no magatama.
Cel mai important altar al lui Amaterasu este Marele Sanctuar de la Isa, al carui simbol este o oglinda, una dintre cele trei comori sacre. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, familia regala japoneza s-a proclamat descendenta a zeitei Amaterasu.
Oglinzile de sticla
Romanii au mostenit de la etrusci mestesugul fabricarii oglinzilor. Acestea erau considerate obiecte absolut necesare, fiind nelipsite din trusa de infrumusetare a femeilor. Elogiate de Ovidiu, care le considera sincere pentru ca reflectau cu fidelitate imaginea omului, au fost la inceput metalice dar apoi, dupa cum relateaza naturalistul Plinius cel Batran (24-79), apar oglinzile de sticla cu o reflexie mult mai buna. Fabricarea lor consta in fixarea unei placi de sticla pe un suport de plumb. In Evul Mediu acest sistem de fabricare s-a pierdut. A reaparut in Venetia, in secolul al XII-lea. In 1421, toate atelierele de oglinzi au fost mutate pe insula Murano, la 2 kilometri departare. Aici, meseria de sticlar era cat se poate de onoranta, dar nici mesterii, nici familiile lor nu aveau voie sa paraseasca insula. Secretul fabricarii vestitelor oglinzi trebuie pastrat cu sfintenie, divulgarea lui ducand la pedeapsa capitala.
Oglinzile venetiene (de Murano) erau foarte cautate si foarte scumpe. In secolul al XVII-lea, o oglinda venetiana cu rama de argint era de 20 de ori mai scumpa decat un tablou de Rafael.
In ciuda masurilor severe luate pentru pastrarea secretului fabricarii oglinzilor, Franta reuseste sa atraga patru sticlari venetieni si, in 1665, se fabrica la Paris primele oglinzi de calitatea celor venetiene. In felul acesta Venetia pierde monopolul pe care il detinuse vreme de aproape cinci secole. Apar noi fabrici de oglinzi si in alte tari ca Germania si Anglia.
Odata cu oglinzile a evoluat si industria ramelor din lemn aurit, bronz sau argint, decorate cu motive florale, pasari, siluete feminine, amorasi.
In mai putin de doua secole s-a ajuns insa la un procedeu mai ieftin si mai rapid de fabricare a oglinzilor. Acesta consta in procesul chimic de acoperire a sticlei cu argint metalic, descoperit de Justus von Liebig.
Se pare ca oglinda nu a fost primita cu aceeasi prietenie in toate colturile lumii. Cand, in 1970, un antropolog a adus acest obiect in mijlocul izolatei populatii Biami din Papua Noua Guinee, tribul a privit imaginile nu cu fascinatie, ci cu teroare, avand convingerea ca oglinda lui le fura sufletele.
Simbolurile oglinzii
De-a lungul vremii, oglinda a fost simbolul intelepciunii si autocunoasterii, portretizand uniunea dintre subiect si obiect. Prin miracolul de a-i oferi omului imaginea propriului chip da nastere unor mituri, fie avand la baza superstitii thanatofobe, fie o magie continuta in inexplicabila reflectare.
Civilizatiile precolumbiene, mai ales cea azteca si incasa, pretindeau ca in oglinzile de piatra lustruita pot vedea viitorul. Erau asa-zisele oglinzi oraculare, despre care legenda spune ca le-a prezis incasilor din vremea lui Moctezuma invazia unei armate straine, care s-a dovedit a fi cea a lui Cortez.
In aria crestinismului ortodox, fetele isi ghicesc ursitul in noaptea Anului Nou sau in ajunul Bobotezei, privind intr-o oglinda luminata de lumanari la miezul noptii. Ghicitul in oglinda este astfel un ritual devenit traditie. Mama vitrega din povestea „Alba ca zapada” de Fratii Grimm chema spiritul din oglinda pentru a se asigura de propria sa frumusete. In arta crestina, oglinda reprezinta puritatea eterna a Maicii Domnului.
In folclor, oglinda magica penetreaza obstacolele de orice gen. Eroii pot vedea in ea ce se intampla la mari departari sau, urmariti de dusmani, arunca o oglinda in urma lor, aceasta tranformandu-se in lac. Din cauza asociatiei oglinda-apa, este folosita de unele triburi africane in descantece pentru ploaie.
Uneori, oglinda este vazuta ca un portal intre doua lumi. Aceasta este ideea fundamentala a cartii lui Lewis Caroll, „Alice in Tara Oglinzilor”, in care totul este rasturnat fata de realitatea cunoscuta.
Unele culturi spun ca oglinzile trebuie acoperite in timpul noptii pentru a fi siguri ca sufletul ratacitor al unui visator nu ramane prins intr-o oglinda.
De asemenea, in spatiul crestin si la evrei, oglinzile se acopera in casa unde a murit cineva, pentru ca spiritul celui disparut poate ramane blocat intr-una dintre ele si nu mai poate trece in lumea de dincolo. La sarbo-croati, oglinda personala a celui mort se ingroapa odata cu el pentru a preveni ratacirea sufletului si pentru a impiedica reaparitia oamenilor rai.
Oglinda curata este simbolul puritatii, iar cea deformata sau murdara este semnul pacatului, autoamagirii si vanitatii.
IRINA STOICA
Comentarii