Aflat la Roma, in piata cu acelasi nume, Palatul Barberini gazduieste in zilele noastre Galeria Nationala de Arta Veche a Italiei. Istoria acestei minunate constructii se intinde insa pe o perioada de aproape cinci secole. Curand dupa ce cardinalul Maffeo Barberini a fost ales suveran pontif, in 1623, sub numele Urban al VIII-lea a simtit nevoia ridicarii unei resedinte impunatoare care sa poarte numele familiei sale. In acest scop a apelat la arhitectul Carlo Maderno, un adevarat maestru al barocului, care inca din 1603 lucra la Catedrala Sfantul Petru.
Maderno a supervizat initial constructia palatului aflat intr-un perimetru delimitat de Piazza Barberini, Via delle Quatro Fontane si Via del Quirinale. Dupa moartea lui Maderno, in 1629, doi alti mari arhitecti ai vremii, Francesco Borromini si Gianlorenzo Bernini, ambii maestri ai barocului, au fost invitati sa termine lucrarile. Cei doi s-au gandit sa urmeze indeaproape desenele lui Maderno, terminand lucrarile in 1633. Rezultatul acestei stranse colaborari intre trei dintre cei mai mari arhitecti reprezentanti ai barocului roman a fost unul dintre cele mai indraznete palate ale orasului. In contrast cu palatele greoaie din blocuri masive, Palatul Barberini, parea o vila prietenoasa de tara, din Paladium, adusa in oras. Aerului primitor i se adauga insa acea demnitate specifica marilor familii care puteau detine o astfel de proprietate.
Palatul a fost desenat in forma de H. Fatada este dominata de porticul central desenat probabil de Bernini, avand deasupra doua siruri de ferestre cu arcade separate de pilastri si coloane. Se pare ca tot Bernini a desenat scara rectangulara din stanga porticului in vreme ce scara in spirala din partea dreapta este opera lui Borromini, maestru al liniilor curbe. Aceluiasi arhitect i se atribuie si ideea ferestrelor in perspectiva falsa si structura asa-numitei „curti de onoare” inchisa in doua parti de aripi simetrice. Interiorul se remarca in acelasi stil luminos ca exteriorul, palatul ramanand o atractie peste veacuri, cu apartamentele grandioase si incaperile labirintice.
Remarcabila in acest sens este Sala Ovala, decorata cu scena alegorica, „Divina Providenta si Puterea lui Bernini” realizata intre 1633-1639 de Pietro da Cortona. Exista in palat si alte fresce notabile, decorand tavanele incaperilor de la primul etaj. Acestea poarta semnaturile lui Andrea Camassei si Giuseppe Passeri. Cladirea are si o gradina numita „gradina secreta” deoarece nu poate fi vizitata decat de cei care au intrat mai intai in palat.
Familia Barberini a vandut palatul statului in 1949 si, la scurt timp dupa aceasta, constructia a devenit muzeu. Galeria Nationala de Arta Antica a Italiei isi expune comorile in doua mari palate din capitala: Corsini si Barberini. Muzeul din Palatul Corsini fusese infiintat inca din 1893 in vreme ce al doilea si-a deschis portile numai cand primul a devenit neincapator. Colectiile care pot fi admirate acum in Palatul Barberini pun accent pe lucrarile unor mari artisti din secolele XVI-XVIII. Sunt expuse in special operele unor pictori si sculptori italieni dar si cele ale unor creatori straini vestiti. Pot fi admirate astfel lucrari ale lui El Greco, Caravaggio, Titzian, Rafael, Pietro de Cortona. De o apreciere deosebita se bucura si o pictura de Bernini, respectiv un portret reprezentandu-l pe importantul sau sponsor, Papa Urban al VIII-lea.
Cele zece sali ale muzeului sunt organizate tematic: Rafael si epoca sa, manierismul florentin, pictura emiliana, sala venetienilor, Caravaggio si caravaggistii. Muzeul este conceput nu ca o colectie de familie ci ca una de capodopere. Din nefericire numai primul etaj este destinat colectiilor de arta, celelalte fiind intr-o permanenta restaurare, vizand folosirea tuturor salilor ca muzeu. De aceea piesele sunt expuse prin rotatie, prilejuind insa posibilitatea de a vedea de fiecare data alte capodopere universale.
IRINA STOICA
Comentarii