Una dintre cele mai noi colectii lansate cu mare succes de George Grie s-ar putea intitula „E noapte si e frig, seniori”, dupa un roman celebru al lui Laurentiu Fulga. Caci într-o epoca în care începem sa pronuntam mai des „Celsius” decat „Ronaldo” (de la Manchester United), încalzirii globale ar trebui sa i se taie avantul cu o noua era glaciara. Într-adevar, George Grie viseaza la vremurile cand mamutii îsi psalmodiau cantecul de lebada, iar lebedele stateau la rand, în anticamera evolutiei lui Darwin.
Si cum poti visa mai patrunzator decat prin intermediul neosuprarealismului, domeniu în care George Grie exceleaza de aproape zece ani? Nascut (1962) într-o Uniune Sovietica pusa pe harta „cubaneza” cu SUA, artistul si-a propus de tanar (absolvent de „Arte frumoase si design”) sa evadeze în peisajul subconstientului, prin pictura.
Era un suprarealist încolonat printre altii, dar explozia artei digitale (2D si 3D) si a fenomenalei „magii a realismului” l-a detasat cu vioiciune si l-a transformat într-unul dintre cei mai cunoscuti neosuprarealisti. Adica prieten si adversar, în acelasi timp, al „Manifestului” lui André Breton (1924). Caci pentru George Grie, stabilit de decenii în Canada, eliberarea de orice bariera a rationalului este doar o conditie prin care îi face o reverenta lui Breton, însa deraierile imaginatiei sunt, totusi, cenzurate de trairile romantice, cinice sau persiflante ale autorului.
Colectia „de congelator” a lui Grie nu ne duce cu duiosie de mana într-o planeta înrobita frigului, ci ne da branci fara menajamente, fapt care face si mai impresionanta fantezia sa rascolitoare. Poate ca cea mai reprezentativa lucrare este cea în care mamutul prizonier al gheturilor pare sa ceara îndurare de la ocupantii unui castel sculptat în sloiuri si devenit corabie cu panze moarte. Bietul mamifer nu stie ca omul n-a putut supravietui si ca el însusi agonizeaza fara speranta. Gerul atotbiruitor a dezumanizat Pamantul si operele colectiei sus-amintite nu au nici macar o umbra a vreunui umanoid. Totul a cazut în capcana unui Celsius cu minus înainte si, ici-colo, cate o vietate disperata încearca sa înteleaga ce se întampla.
Un arhitect fabulos a cioplit palate somptuoase (unele aducandu-ne aminte de catedralele din Milano si Köln) în aisberguri singuratice. Unul chiar s-a transformat în refugiul unor elefanti derutati, pe care un condor se chinuie sa-l remorcheze spre alt taram. O alta corabie somptuoasa, cu un echipaj invizibil – detasat în taina de pe „Olandezul zburator” –, a naufragiat în „biroul oval” al unui castel ruinat de vremuri si geruri. Nici Bill si nici Monica nu apar pe punte, totul e o amintire înramata în chiciura…
Pesimismul glacial al lui George Grie nu este impregnat doar de banchize, ci si de obsesia corabiilor fantomatice vagabondand într-o lume vaduvita definitiv de soare. Imaginile sunt fumuriu-cetoase si ultimul semn de viata ar putea fi o tabla de sah, si ea invadata de talazuri. Poate ca apartine vreunui capitan de vas devorat de frigul naprasnic. Dar si pe arena cu patratele îsi face loc o corabie care ataca nemiloasa un cuplu stingher. Sunt regele si regina unei partide pierdute de soare în înclestarea cu bezna.
Artistul viseaza urat si ne transmite un cosmar cu lacrimi devenite turturi… si totusi, asa ceva nu se poate. E doar fantezia unui om care a adormit uitand sa arunce vreascuri în soba. Indolenta de neosuprarealist!
PAUL IOAN
Comentarii