Pentru marele pictor spaniol Diego Velázquez, panza "Venus la oglinda" este un unicat al carierei, dar si al picturii spaniole din secolul XVII, pandite cu ferocitate de Inchizitie. Libertatea de a crea acest nud de mare impact emotional si artistic – referinta pentru pictorii francezi din veacul al XIX-lea – a fost data de relatia speciala a maestrului cu regele Spaniei Filip al IV-lea, la Curtea caruia a lucrat foarte multi ani, ajungand la functia de "Mare maresal" (1652). Putem spune ca o mare sansa a vietii si carierei lui Velázquez a fost lunga domnie a lui Filip al IV-lea, 1621-1665.
Viitorul mare pictor baroc a fost fiul unui nobil portughez scapatat, de Silva. Numele cu care a intrat in istoria artei este al mamei (cum se obisnuieste la spanioli). De la 11 ani si-a petrecut copilaria in atelierul de desen si pictura al lui Francisco Pacheco, cu a carui fiica, Juana, se va casatori la 20 de ani. Deloc surprinzator, Velázquez obtine brevetul de pictor la 18 ani si din acel moment poate deschide un atelier si poate da lectii de arta. Numai ca talentatul tanar avea alte idei. El ajunge la Madrid, se remarca prin realizarea mai multor portrete si zvonurile despre el ajung la rege. Acesta il cheama la palatul Alcazar sa-i faca portretul. Dupa ce ii satisface dorinta, maestrul devine repede "pictor de Curte" si este foarte cautat de familia regala si de nobili.
Velázquez stia ca trebuie sa cunoasca pictura marilor maestri italieni si face mai multe calatorii in Italia, prin mai multe scoli de pictura, devenind un adorator al lui Tizian si al lui Tintoretto. Cand se intoarce in Spania, functiile sale la resedintele regale sporesc. Pe fondul legaturilor stranse cu suveranul, maestrul incepe, prin 1647, sa lucreze la unicul nud din cariera sa, pe care-l va termina dupa aproximativ patru ani. Capodopera "Venus la oglinda" (122 cm x 177 cm) a fost interpretata ca fiind o inspiratie dupa "Venus dormind" a lui Giorgione si "Venus din Urbino" a lui Tizian. Numai ca in acele doua capodopere Venus are o cu totul alta pozitie, ea stand cu fata la privitor.
Cea mai apropiata lucrare este, desigur, "Venus la oglinda" realizata de Rubens cu aproximativ trei decenii mai devreme. Chiar se poate spune ca Velazquez a preluat de la marele pictor flamand ideea dilematica a privirii zeitei: ea se priveste pe sine in oglinda, sau se uita la privitorul din spatele ei? Pentru critici, acesta se numeste "efectul Venus". Nu poti stii daca femeia se admira pe sine sau vrea sa-si descopere spionii… Nici la Rubens, nici la Velázquez nu este vorba despre sexualitate, ci despre puritatea frumusetii feminine. Prezenta obsesiva a lui Cupidon (cel care tine oglinda) aduce o aroma de naivitate si inocenta acelei scene devenite clasice. Se stie ca impresionistii au preluat ideea toaletei femeii dupa imbaiere si au facut din ea un capitol important al operei lor.
Soarta acestei panze memorabile a fost una intortocheata. Panza a fost cumparata in 1813, in Anglia, pentru 500 de lire sterline (azi 25.000) de catre John Morritt. Acesta locuia la Rokeby Park, Yorkshire, de unde si porecla de "Venus din Rokeby". In 1914, la Galeriile Nationale din Londra, sufrageta exasperata Mary Richardson a atacat tabloul cu un cutit de bucatarie, gest pentru care a primit doar sase luni parnaie. Fanatica militanta pentru dreptul femeilor de a vota a explicat ca a vrut sa distruga pe cea mai frumoasa femeie din lume pentru ca "este expusa indecent, la lumina zilei".
PAUL IOAN
Comentarii