Unde s-ar putea ascunde mai bine doi indragostiti priviti cu ostilitate de toata lumea, daca nu in interiorul unui urias ou de dinozaur! Caci gigantica reptila inca exista si are dimensiuni planetare; el se numeste ura sau intoleranta, cum vreti sa-i spuneti… Dar cine mai are sensibilitatea de a asculta si a dansa dupa menuetul cântat la violoncel de o fata frumoasa fara chip, caci ea ofera melosul suav in plin desert al sentimentelor, adica in lumea de azi?
Nu cred ca ar putea exista o introducere mai adecvata pentru poemele in imagini ale tânarului si totusi maturului pictor canadian Yannick Bouchard, ale carui viziuni artistice ii incânta pe admiratorii noului val al suprarealismului. Este mai uman decât unul dintre marii sai preferati, Salvador Dalí, dar mai putin cinic decât alt „profesor” al noului val, bizarul cu zâmbet de catuse René Magritte. Caci, la cei doar 26 de ani ai sai, Yannick Bouchard a gasit deja propria cheie spre o lume interioara, numai a sa. Multi il catalogheaza drept apartinator de „arta fanteziei”, incercând sa-l inregimenteze in lumea de basm modern creata de un mare contemporan al sau, Boris Vallejo. Si poate ca unii critici au dreptate, intrucât insusi Yannick se declara un „visator de profesie”, comparabil cu un alt important dream-maker, Royo Soroyama (un fel de Hans Christian Andersen al Japoniei).
Talentatul artist canadian, inca „verde si influentabil”, recunoaste in confesiunile sale ca in arta fantastica succesul poate fi atins daca sunt perceptibile si teme suprarealiste. Acestea nu se clasicizeaza niciodata sau, mai pe intelesul tuturor, nu plictisesc niciodata. Iar una dintre potecile originale pe care merge Bouchard este melanjul dintre mediile existente pe Pamânt: aer, apa si uscat. Speciile se intersecteaza pentru a crea o poezie a tuturor vietuitoarelor, in care femeia are, totusi, rolul principal.
Parafrazând titlul unui balet clasic, artistul compune „Femeia din desertul adormit”. O drama a singuratatii cronicizate, in care trupul de zeita nedescoperita incepe sa se usuce precum solul plin de crapaturi pe care se odihneste. Poate mai terifianta este o alta Afrodita, de data asta in pozitia sezând, pe lânga care plutesc prin aer un peste pradator si un peste victima. Nu mai stii pe ce lume te afli, nu mai stii cine a invadat teritoriul celuilalt; important este ca femeii ii este indiferent daca supravietuieste sau nu acestui haos… agreabil.
Cine poate mângâia mai tandru o gheisa dezgolita, care mediteaza cu ochii inchisi? Un trunchi de bonsai cu radacinile transformate in palma cu degetele rasfirate. La rândul sau, fructul interzis a fost partial mâncat de Eva pentru a descoperi o opera de arta – un nud de femeie –, nu pentru a pacatui. Ca intr-o oglinda, ea si-a descoperit corpul abia dupa ce a dat la o parte cortina zemoasa si dulce… Asa sunt toate compozitiile lui Yannick Bouchard, un copil de 26 de ani plecat de la cursurile lui Dalí fara sa astepte sfârsitul orelor. Fugit acasa, elevul creeaza propria colectie de basme, exmatriculându-se singur de sub cupola influentelor suprarealiste.
PAUL IOAN
Comentarii