Ruinele vechiului oras-stat din sudul Asiei Mici se vad inca din departare la inaltime, pe malul estic al golfului Esen in care se varsa fluviul galben cu numele orasului. Principalul centru urban al Liciei se numea Sindawana, ceea ce insemna in limba vechilor locuitori „Locul mamei zeite Sindau. De-a lungul anilor acest nume s-a schimbat in Xantos, respectiv „galben” in greaca veche. In jurul anului 540 i.Hr. orasul a fost supus unui asediu indelungat de catre persi. A fost cucerit de comandantul Harpago dar locuitorii au refuzat sa accepte statutul de robi ai invingatorilor.
De aceea au strans femeile si copiii intr-o cladire careia i-au dat foc, iar barbatii s-au aruncat in gol de la o inaltime de 100 de metri. Orasul a fost partial distrus, dar 80 de familii care, intamplator, se aflau departe de acele locuri in momentul tragediei, s-au intors si au trezit din nou locurile la viata. Soarta cetatii nu a fost insa mai buna. In anul 334 i.Hr. a fost cucerita de Alexandru cel Mare si apoi a cazut rand pe rand in mainile egiptenilor, seleucizilor si rhodienilor. In anul 42 i.Hr. cand romanii condusi de Brutus au atacat orasul, locuitorii s-au sinucis in acelasi fel in care au facut-o stramosii lor.
Sub bizantini, orasul a devenit sediul unei dioceze dar, in cele din urma, a fost ruinat si abandonat datorita raidurilor arabilor in secolul al VIII-lea. Din orasul asezat pe un pinten stancos la 8 kilometri de mare nu se mai vad astazi decat morminte izolate si gramezi de pietre. Printre acestea cresc maslini, si femei, insotite de copii, isi fac adesea aparitia pentru a culege roadele. Satul vecin in care locuiesc nu are nimic din stralucirea vechiului Xantos. In nordul acestui sat se mai vad cateva portiuni din zidurile acropolei de odinioara. Putin mai sus este agora, construita dupa un plan patrat, si avand in centru un obelisc de piatra, inaltat deasupra unei camere mortuare.
Teatrul, ale carui ruine se afla alaturi, a fost construit in secolul al II-lea i.Hr. si avea o capacitate de 8000 de spectatori. Se mai vad inca cele 20 de randuri de piatra, pe care odinioara sedeau spectatorii, dar in mijlocul acestora zac blocurile de piatra si nimic altceva. Din cele doua monumente funerare, considerate simboluri ale orasului, Monumentul Harpiilor are 8 metri inaltime si era impodobit cu basoreliefuri si picturi, reprezentand familia unui erou lician, trei barbati, femei, rodii si sirene.
Din nefericire originalele au fost duse la British Museum si sunt expuse in sala care poarta numele monumentului. Celalalt monument era un mausoleu, compus dintr-o platforma patrata de piatra. Deasupra acesteia erau depuse sarcofagele adapostite intr-o camera prismatica, de asemenea din piatra. In spatele teatrului se mai pot vedea ruinele unui palat, ale unor bai si ale unor bazine de apa.
Partea superioara a Monumentului Nereidelor a fost dusa de asemenea la British Museum. Acesta, un mormant gravat al dinastiei Arbinas (circa 380 i.Hr.) a devenit una dintre podoabele muzeului londonez. In forma de templu ionic a disparut din Xantos si nu a mai ramas decat baza acestuia, o ingramadire de blocuri de calcar.
Orasul mai are inca doua necropole impodobite cu statui de lei. In partea de vest exista inca o agora si ruinele unei basilici din era bizantina. Taranii din satele din jur au folosit multe materiale de aici la constructiile propriilor locuinte. Unele dintre ele sau anexele lor reproduc in mod uimitor stilul caselor liceene. Oamenii sunt incantati de bogatia solului, de faptul ca scot anual trei recolte de rosii. Ancorati puternic in prezent ei isi intorc din cand in cand privirea spre trecut si poate nu intamplator festivalul agricol anual in care este aleasa „Miss Tomata” se tine printre ruinele din Xantos, orasul disparut de pe hartile moderne.
IRINA STOICA
Comentarii