Daca este adevarat ca miracolul numit viata s-a nascut în apele primordiale, atunci, fara niciun fel de îndoiala, din aceleasi ape se revarsa curcubeul care îsi odihneste magia culorilor în tablourile lui Corneliu Dragan-Târgoviste.
Artistul se situeaza în prima linie a celor mai valorosi reprezentanti ro-mâni contemporani ai culorilor de apa. În aceasta idee, putem aprecia ca pe o recunoastere internationala de necontestat faptul ca a participat, ca invitat, la manifestari artistice de profil organizate în China – locul de bastina al hârtiei pe care se picteaza (inventata în anul 105 d.Hr.) si al caligrafiei („arta scrisului frumos”, legata organic de pictura, la chinezi si japonezi).
În marea lor majoritate, subiectele abordate de Corneliu Dragan-Târgoviste se situeaza în zona figurativa, cu o evidenta preferinta pentru peisajul urban si pentru cel rural, unde îsi demonstreaza calitatile inegalabile de observator al detaliilor liniare, iar într-o mai mica masura pentru siluetele volatile si totodata de maxima durabilitate ale florilor ce alcatuiesc astfel o efigie a vietii privite ca dinamism al iubirii universale, de sorginte sacra.
Si din acest motiv, constituie oarecum o surpriza majora cele câteva lucrari suprarealiste, cu trimitere la „un Salvador Dalí” care sparge echilibrul lumii vazute, pentru a cauta reperele lumii sale interioare în fragmente de realitate, dar si de stari virtuale.
Din aceasta zvârcolire viscerala pentru a iesi din spai-mele viselor de noapte, întelegem ca, dincolo de seninatate si optimismul celorlalte categorii de lucrari ale lui Corneliu Dragan-Târgoviste mocneste în pânda rabdatoare umbra unui univers visceral, cu cautarile, temerile si spaimele caracteristice de altfel fiecarui om.
Un element ce poate fi privit ca structura de rezistenta a majoritatii lucrarilor artistului este „non-culoarea”. Deloc contradictoriu fata de simfonia cromatica din tablourile sale, acesta efectiv ne tine o lectie de maiestrie artistica prin folosirea în mod remarcabil a suportului picturii – hârtia alba – pentru a scoate în evidenta chiar albul în sine, albul mai pur decât cel concretizat prin culoarea materiala.
Astfel, un mic dreptunghi de pe suprafata hârtiei neatinse de pensula înmuiata în culoare devine o fereastra deschisa pentru noi, privitorii, aproape fara sa o simtim, catre un „dincolo” aducator de lumina si de speranta care nu mai au nevoie de verb, de rostirea sonora.
Întrezarim, de asemenea, tot un gen de non-vorbire si în majoritatea peisajelor citadine ori rurale. Fara a fi decupate din cadrul general, elementele învestite în mod evident cu statutul de protagoniste ale imaginii respective acopera un fundal ce trece aproape neobservat, însa care intensifica impactul dintre privire si obiectiv.
Este vorba despre „decorul” inanimat, frecvent pictat în nuante cernite, înnorate. Cu toate astea, departe de a sugera tristete, introspectii pesimiste ori nemiscari depresive, peticele neutre, pasive, se releva a fi de fapt portaluri catre noi însine, însa deschideri care îsi întârzie si îsi amâna la nesfârsit deschiderea.
Putine personaje cu adevarat însufletite strabat cadrele tablourilor lui Corneliu Dragan-Târgoviste. Totusi aceasta absenta nu transmite senzatie de frustrare, de neîmplinire ori de captivitate. Dimpotriva, artistul releva acea nazuinta eterna de a zbura, de tâsnire catre înalturi, catre lumea divina.
În numeroase tablouri se pot identifica în acest sens liniile verticale smulse din teluric, pentru a-si revendica locul cuvenit în infinitul cosmic. Un turn, o stânca ascutita, un catarg sau sageata ascutita a crucii de pe clopotnita bisericii sugereaza faptul ca viata pamânteasca nu e chiar „desertaciunea desertaciunilor”, ca speranta pulseaza pretutindeni în jurul nostru si – apogeu al mesajului artistic catre strafundurile fiintei umane – ca undeva exista bratele larg deschise, gata sa ne pri-measca cu generozitate în ocrotirea lor izbavitoare.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii