În mentalul oamenilor obisnuiti, harta este un instrument utilizat la orientarea într-un teren necunoscut. Imaginea în sine se bazeaza pe anumite conventii (semne si simboluri, culori si grile, plasarea informatiei criptate în reprezentare bidimensionala), respectate cu maxima rigoare de realizatorul hartii si pe care utilizatorul le cunoaste, cel putin partial. Oarecum într-un plan secundar, desi la vedere pentru toata lumea, hartile se arata a fi întotdeauna mai mult decât simple instrumente de navigare: sunt povesti vizuale, artefacte culturale si invitatii de a explora atât lumea, cât si imaginatia. Aceasta, si datorita faptului ca arta cartografiei, ai carei germeni dateaza din zorii umanitatii, este anterioara scrisului!
Despre o parte din tainele absolut fascinante ale acestor produse magistrale – deopotriva ale ratiunii, curiozitatii, stiintei, inspiratiei, simtului artistic, ne-a deslusit câteva aspecte doctor în Filologie Ioana Zamfir, muzeograf cercetator cu specializare în istoria artei la Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi din Bucuresti, de altfel singurul de acest fel din România si unul dintre cele mai remarcabile din Europa.
Hartile constituie ghiduri si opere de arta – termeni definitorii acceptati ca atare de toti specialistii, cu anumite nuantari inerente. Ele nu sunt niciodata neutre, ci reflecta prejudecatile, sperantele si viziunile asupra lumii ale creatorilor lor.
„Translatate” discret, dar ferm în lumea complexa a artei, reinterpretate fiind printr-o lentila a esteticului, observam ca, de fapt, se pune la îndoiala locul unde ne aflam, cum vedem teritoriul si cine are dreptul sa-l cartografieze. Din aceasta perspectiva, aparent surprinzator, o harta se cere a fi studiata, „citita” si înteleasa, mai întâi ca o naratiune ce ofera informatii strict necesare demersului pragmatic al realizarii ei, apoi ca un produs artistic structurat astfel încât sa atraga atentia, sa provoace si sa indice precis coordona-tele pozitiei noastre în spatiul real, dar si în timpul istoric strict legat de teritoriul ilustrat.
Formele de arta existente în harti (grafica, pictura si chiar caligrafie artistica) nu coincid cu cele din arta autentica, fie si numai pentru ca hartile nu prezinta doar o imagine transfigurata a lumii, a omului, în general. În primul rând, ele aduc în atentie informatii esentiale în structura acelei anumite harti.
Vom explica aceasta idee, însa nu înainte de o remarca foarte preti-oasa pentru public, oferita de Ioana Zamfir: este aproape obligatoriu sa stim ca, în greaca veche, termenul techne (stiinta mestesugurilor) însemna „arta, pricepere, abilitate a mâinii”. Arta si stiinta de a crea ceva nou fac parte din aceeasi structura de baza a fiintei umane – o structura mental-pragmatica.
Ca sa poti extrage frumosul din materie, trebuie sa cunosti acea materie, precum si ce fel de segmente ale frumosului se afla în ea. Aplicat în cartografie, acest principiu ne ofera exact ceea ce descoperim în imediata vecinatate a desenului propriu-zis care înfatiseaza teritoriul concret.
Elementul subordonat artei, regasit în multe harti medievale, este cartusul. Cartusele sunt decoratiuni elaborate care încadreaza titlurile hartilor si alte informatii despre harta, adaugând o naratiune artistica sau simbolica hartilor pe care le descriu.
Harta Moldovei realizata de Friedrich Wilhelm von Bawr în anul 1771 la Amsterdam „vorbeste” în cartus despre eliberarea acestei tari, la vremea respectiva, de sub stapâniea otomana, prin interventia Rusiei. În mod similar, dar fara trimiteri razboinice si politice, Moldova Mare este reprezentata în harta imprimata la Augsburg catre mijlocul secolului XVIII de Johann Andreas Pfeffel.
El introduce în cartus imaginea simbolica a unor cai salbatici (trimitere la Transnistria de azi) si pe cea a unei panglici tinute în mâna de un personaj feminin asociat cu Diana, zeita Lunii si a vânatorii, pe care exista o trimitere la un citat din Ovidiu, unde se descrie un rasarit de soare.
Aceasta sugereaza apartenenta Moldovei la zona de Rasarit a Europei, accentuând o idee marcata foarte inspirat de Ioana Zamfir: „Atunci când continutul cartografic propriu-zis nu spune prea multe despre situarea geografica a unei regiuni, componenta grafica vine sa afirme aceasta pozitionare prin încarcatura culturala pe care o poarta în orizontul mental european fiecare punct cardinal în parte.”
Informatiile de sorginte artistica pe care le contin hartile ofera material de studiu si de îmbogatire spirituala foarte generos, totusi vom încheia acest articol, nu însa înainte de a retine un element esential pentru însasi identitatea statului român.
Ioana Zamfir ne prezinta harti ale cartografului Abraham Ortelius (Anvers, 1595 si 1624), unde actualele teritorii românesti – delimitate de acesta între Tisa si Siret – poarta numele antic: Dacia!
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii