Atunci când vorbim despre arta, ne plasam si într-un spatiu al fantasticului mai mult sau mai putin transant. Daca însa restrângem aceasta sfera de interes pe zona simbolurilor, tematica se ramifica în nenumarate directii, deseori imprevizibile.
Un element semnificativ în acest sens, dar pe care uneori îl pierdem din vedere, îl reprezinta vechimea simbolului abordat. Am ales un exemplu absolut fabulos, atât la propriu, cât si la figurat: himera. Într-un înteles modern, himera simbolizeaza un obiectiv la care dorim cu ardoare sa ajungem, dar aflat atât de departe de realizare, încât niciodata nu-l vom putea atinge.
În realitate însa, acceptiunea multimilenara a termenului este aceea de animal hibrid, care într-o logica dobândita preponderent prin educatie nu poate exista. Pare oarecum bizar acest context, cu atât mai mult, cu cât folclorul tuturor popoarelor lumii abunda practic în evocarea unor asemenea presupuse fiinte.
Daca zona literaturii populare îsi poate „permite” cele mai inimaginabile evadari din real, nu mai putin inventive în acest sens au fost si sunt artele, poate cu atât mai încarcate de energia mesajelor transmise în sensul despre care vorbim, cu cât impactul vizual cu imaginea are o forta asupra psihicului uman mult mai puternic decât cel al cuvântului scris, întrucât nu mai propune un „model” asupra caruia fiecare individ este liber sa emita idei fanteziste, ci impune anumite tipare.
Un personaj fantastic întâlnit frecvent si în folclorul românesc este vârcolacul – parte om, parte carnasier, creatura terifianta a carei existenta se desfasoara între lumea noastra si cea telurica, întotdeauna însumând însusiri malefice, violente.
Poate ca înfatisarile cele mai impresionante în acest sens apartin deopotriva unor creaturi hibride din spatiul cultural occidental si din cel asiatic, ridicate la rang de arta.
La origine, himera ramâne totusi o creatura (a imaginatiei umane debordante!) din mitologia greaca. Are corp de leoaica, cap de tap care iese din spatele trunchiului, iar coada este portiunea din fata a corpului unui sarpe. Practic, potrivit ratiunii si educatiei noastre, himera (scris si chimera, dar pronuntat corect „kai-mer-aa”) este un animal alcatuit din parti ale corpurilor unor animale diferite, neînrudite între ele.
Un fapt important este ca, în afara de Grecia, alte tari si civilizatii au animale compozite similare în mitologia lor. Pe de alta parte, în genetica, termenul este folosit pentru a desemna un animal (sau o planta) care poseda mai mult de o linie genetica.
Pentru animale, aceasta se refera la ADN, iar un animal care poseda doua sau mai multe tipuri de ADN în corpul lor este o himera. Desi nu este atât de dramatic, exista un mod în care himerismul poate aparea si la oameni. Stiinta demonstreaza ca – cel putin în acest sens – fantezia umana este grefata partial pe o realitate palpabila.
Himera din Arezzo este una dintre cele mai cunoscute piese de sculptura etrusca. Descoperita în vechiul Arretium în 1553, statuia gazduita în prezent în Museo Archeologico Nazionale din Florenta prezinta o compozitie complexa, ce pare conceputa pentru vizionare „rotunda”.
Contorsiunile pradatorului, ranit evident în lupta cu o parte din propria faptura, trezesc emotie si interes, mai ales ca aceasta tema subtila a autofagiei îmbraca forme complexe de-a lungul timpului, trimitând si la interpretari ce cuprind cu precadere zona psihicului uman.
Ca opera de arta, partile himerei al carui corp se zvârcoleste invita la contemplarea miscarii, a pozitiei si a musculaturii figurii. În timp ce coada a trebuit sa fie restaurata dupa descoperire, compozitia originala este suficient de expresiva pentru a confirma acest dinamism.
Pretutindeni în lume apar evocari scrise si reprezentari ale unor himere, inclusiv în arhiectura, sculptura, arta decorativa – cu functie frecvent religioasa, fie ca reprezinta simbolic notiunile de Bine sau de Rau, fie ca evoca existenta unor lumi paralele cu a noastra, precum cea a basmelor. Datorita acestei multitudini uluitoare de teme si simboluri, este foarte dificil de realizat o ierarhizare sau o ordonare a lor pe categorii.
Totusi, nu putem evita remarcarea unor astfel de creaturi himerice foarte cunoscute în întreaga lume, de mii de ani: Sfinxul egiptean, Quetzalcoatl – „Sarpele-cu-pene” al populatiilor mezoamericane, Ganesha – zeul-elefant indic sau magistralul Glykon – himera cu trup de sarpe, cap de ovina, urechi si plete de om, coada de leu, a carei unica statuie (de marmura) a fost descoperita în 1962 la Constanta…
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii