Universitatea vazuta ca opera de arta? Cine ar putea concepe asa ceva? Totusi, edificiul Universitatii Bucuresti pastreaza la vedere o serie întreaga de detalii decorative fascinante.
În acest sens, la loc de mare cinste, se afla cele patru „martore” tacute ale istoriei orasului si ale unor episoade marcante din destinul natiei noastre: statuile-simbol amplasate pe frontispiciul cladirii Universitatii si numite dupa patru domenii definitorii pentru fiinta umana civilizata – Arta, Filosofia, Stiinta si Dreptul.
Autorul sculpturilor reprezinta el însusi legatura vitala dintre dimensiunea obiectiva a evolutiei oamenilor – respectiv, istoria reala, pe de o parte, iar de cealalta parte latura estetica, frumosul si sensibilitatea spiritului aceleiasi umanitati. Este vorba despre un artist interbelic remarcabil, din pacate cvasiuitat astazi, sculptorul Casei Regale, Emil Wilhelm Becker.
„Opapa”, cum îi spuneau apropiatii în intimitatea familiei sale, se închidea la propriu în atelierul în care crea, dar se deschidea pe spatiile nemarginite ale imaginatiei artistice prin arta ce iesea de sub mâinile sale. Asta, poate si fiindca în personajele sale, doar aparent neînsufletite, aproape ca prindeau viata fapturi reale, cu bucuriile lor tainice si cu tristetile nemarturisite, cu iubirea lor pentru lumea vesnic în miscare si cu durerea condamnarii la încremenire în matricea minerala.
Despre povestirile fabuloase referitoare la creatiile lui Emil Becker, poate doar rudele si câtiva cunoscatori ai operelor lui mai pot depune marturie. Cel mai impresionant amanunt este acela ca, drept model pentru cele patru cariatide ale Universitatii Bucuresti, el s-a folosit de imaginea diafana si literalmente sculpturala a fiicei sale, Else.
Daca ne gândim la efigia nordica sugerata de portretul acesteia, putem crede ca o zeita multiplicata de patru ori a fost chemata sa stea martor tacut al unor rascoliri dramatice si efervescente ale bucuriei milioanelor de oameni care au strabatut de-a lungul timpului strazile vechiului târg al lui Bucur.
De la înaltimea deseori mult prea mare pentru „statura” privirii noastre prea grabite, statuile surori ne povestesc prin tacerea lor pura despre ceea ce a fost si nu mai putem chema înapoi, dar si despre ceea ce se va naste din vise si fapte plasmuite în suflet.
Sunt trairi nemijlocite, pe care fetele si trupurile mladioase ale statuilor ce sustin pe crestet gloria si sperantele generatiilor intrate sub boltile universitare ni le transmit cu generozitate, ori de câte ori avem macar o trecatoare curiozitate de a ne îndrepta privirile catre ele.
Emil Wilhelm Becker este cunoscut ca autor al unui numar de aproximativ 130 de lucrari, relativitatea acestei aprecieri derivând din faptul ca artistul nu si-a semnat toate creatiile, precum si din efectele acelei iresponsabilitati primitive ce face ca arta sa fie martirizata atunci când armele si interesele de putere vorbesc în locul sufletului si al iubirii adevarate.
Identitatea si valoarea reala a unor creatii monumentale ale sale au fost ignorate, minimalizate ori de-a dreptul anulate pentru public, prin îngroparea lor programata în anonimat. Aceasta, pentru „vina” autorului de a fi slujit frumusetea lumii sub efigia Casei Regale.
Becker nu a realizat doar sculpturi, opera sa în ansamblu cuprinzând statui, monumente publice, funerare, cladiri publice sau private, împodobite cu sculpturi ornamentale, busturi, gradini, medalistica, numismatica, masti mortuare.
În afara de remarcabilele cariatide alese drept leit-motiv al rememorarii valorii creatiilor lui Emil Becker, nu putem omite din impresionantul peisaj lasat mostenire generatiior de dupa el lucrari magistrale precum „Mormântul Eroului Necunoscut”, închinata memoriei ostasilor cazuti în Primul Razboi Mondial si mutata pentru câteva decenii la Mausoleul de la Marasesti (pâna în 1990), „Clopotul încoronarii” de la Alba-Iulia, dedicat special evenimentului încoronarii Regelui Ferdinand I si a Reginei Maria, primii regi ai României Mari, sculpturile exterioare si cele interioare ale Muzeului George Enescu, superbele monumente funerare pentru Emil Lahovary (la cimitirul Bellu) si pentru Take Ionescu (la manastirea Sinaia), Vila Minovici si sculpturile din parcul ei sau lucrarile ornamentale ale fostei Banci Marmorosch-Blank.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii