Cea mai puternica „alianta” pe care artele plastice au realizat-o si au cultivat-o de-a lungul timpului este cea cu literatura – fie ca vorbim despre literatura de fictiune, despre cea istorica, religioasa ori de alta natura.
Acesta este de altfel un loc comun, iar la fel de fireasca si logica este prezenta în arta lumii crestine a multor scene biblice, unele fiind definitorii pentru însasi doctrina religioasa, altele – cvasinecunoscute de populatie.
Un astfel de subiect se refera la legendara drama în urma careia asirianul Olofern, cel mai vestit general al lui Nabucodonosor, dupa invadarea si ocuparea Ierusalimului a fost ucis de Iudita, o localnica extrem de devotata poporului ei.
Ca sursa de inspiratie în sine pentru creatii artistice, pare un subiect destul de simplist, dar el a stat la baza a numeroase realizari plastice si literare deosebite. Explicatia acestei atractii fata de o scena de o atrocitate intensa consta, foarte posibil, în încarcatura dramatica extrema, pana la limita suportabilitatii, a scenei asasinatului „necesar” pentru libertatea locuitorilor orasului simbol.
Tensiunea energetica apasa atat de puternic, devine atat de grea chiar si pentru constiinta celui mai simplu, mai neutru si mai „inocent” martor, respectiv privitor al scenei, încat valoarea universala a reproducerii ei magnetizeaza atentia în mod irezistibil catre captivitatea tuturor simturilor umane si de aici valoarea sa întrucatva atipica, dar reala si justificata, mai ales în anumite timpuri si arii de civilizatie.
Mitul Iuditei, care a continuat sa fascineze figurile literare si artistice din Evul Mediu, gaseste un teren deosebit de fertil pentru reprezentarile sale în perioada Renasterii italiene si în Baroc. Pictori si poeti, precum tragicul Federico Della Valle, exploateaza pluralitatea eroinei si dau nastere unei bogate productii artistice care uneori adopta o pozitie foarte contrastanta fata de protagonista.
Observatori neobositi ai acestei figuri de clarobscur, pictorii „povestesc” cu pensulele ceea ce Della Valle deseneaza cu pana sa: o opera „în relief”, ale carei aspecte schimbatoare si sclipitoare dau viata si miscare unui text în care fiecare lectura este o reprezentare. Mitul a prins astfel chip si viata într-o mare varietate de forme si stiluri: de la iluminaturi medievale la gravuri din secolul al XV-lea, de la picturi în ulei la fresce din Vatican, de la poezie sacra la teatrul epic si de la oratorii baroce la opere contemporane.
Figura mitica a Iuditei îsi face loc si în colturile vietii de zi cu zi, unde se gaseste gravata în nasturi de sidef sau pe cufere de nunta renascentiste, deoarece isprava frumoasei evreice fascineaza la fel de mult pe cat înspaimanta si a lasat o amprenta considerabila asupra iconografiei si imaginatiei poetice a culturii crestine occidentale. Giorgione, Sandro Botticelli, Tizian, Paolo Cagliari supranumit Veronese, Caravaggio, Artemisia Gentileschi, Andrea Mantegna, Fede Galizia, Lavinia Fontana, Simon Vouet – iata doar o parte din numele rasunatoare ale unor pictori si sculptori care au preluat în lucrari ale lor tema „Iudita si Olofern”.
Din punct de vedere artistic, creatiile respective abordeaza aceeasi scena, cea a decapitarii generalului asirian sau cea a purtarii capului acestuia de catre Iudita, însotita sau nu de slujitoarea sa credincioasa, în maniere diferite. De pilda, daca la Caravaggio eroina nu pare marcata de fapta ei si de contextul dramatic al actiunii, afisand mai degraba o anume mandrie si un curaj neomenesc, eleva sa Artemisia Gentileschi surprinde esenta: Iudita are fata încarcata de o ura nedisimulata pentru agresorul poporului sau, iar gestul ei – în ultima instanta criminal – devine prin el însusi un act de justitie autoasumata, în conditiile în care niciunul dintre barbatii orasului nu a cutezat sa se i împotriveasca inamicului.
În literatura, înca din Biblie (Vechiul Testament, Cartea Iuditei) se mentioneaza episodul în discutie. Dupa veacuri, Dante îl „întalneste” pe Olofern în Purgatoriu, ca simbol al orgoliului nemasurat (în primele doua decenii ale secolului XIV), iar Geoffrey Chaucer, la sfarsitul aceluiasi secol, în mod oarecum surprinzator, în Povestirile din Canterbury (versurile 3741-3764) elogiaza anvergura de militar a lui Olofern si deplange uciderea sa în mod umilitor, dupa o zi de betie.
Mentionam ca acelasi motiv este transpus într-o povestire perfect structurata, intitulata Behaviorism, de catre magistralul nostru scriitor, medic si teolog Vasile Voiculescu.
Se cuvine remarcata o realitate nu foarte des întalnita în zona de confluenta a artelor, dar de o vaoare deosebita: spiritualitatea universala a selectat în mod natural motive-simbol perpetuate în timp, pe firul evolutiei civilizatiei umane, de care sunt „prinsi” magistral autori de arta de înalta calitate din toata lumea.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii