Scandalul „Propaganda Due”

          Mai mult decât o banala loja masonica, P-2 a fost si o modalitate a serviciilor secrete italiene de a se infiltra si actiona in România. (In exclusivitate, fragmente din lucrarea „Servicii secrete straine”, vol.

          Mai mult decât o banala loja masonica, P-2 a fost si o modalitate a serviciilor secrete italiene de a se infiltra si actiona in România. (In exclusivitate, fragmente din lucrarea „Servicii secrete straine”, vol. I, autori: M. Ureche si A. Rogojan, Ed. PACO, 1999). (A.H.)
          
           Desigur, se poate pune întrebarea cui i-au servit rezultatele scandalului? Din acest unghi de abordare a problemei poate exista tentatia de a arata cu degetul înspre Moscova, dar la o analiza mai atenta trebuie observat ca efectele financiare implicate de scandalul P-2 trebuie considerate ca fiind cele ce indica adevarul. Astfel, crahul Bancii Ambrosiano si sinuciderea lui Roberto Calvi au fost consecintele devalizarii bancii prin deturnari de fonduri operate de reprezentantii Vaticanului în P-2, pentru a se subventiona sindicatul „Solidaritatea” din Polonia, Armata Republicana Irlandeza (catolica), miscarile catolice sud-americane, miscarea „Contras” din Nicaragua sau campania electorala a lui Bettino Craxi, liderul Partidului Socialist Italian. Oamenii de actiune în aceste operatiuni sunt figuri mult prea bine cunoscute: Michael Ledeen, Oliver Nort, Glen Sounam si, bineînteles, Francesco Pazienza, fost consilier special al unuia dintre sefii S.I.S.M.I., generalul Giuseppe Santovito. În al patrulea rând, între politicienii ale caror nume figurau în listele „P-2″, se aflau Giulio Andreotti si Francesco Cossiga. Giulio Andreotti, este adevarat ca a fost implicat într-o cauza penala complexa, fiind învinuit de asociere mafiota si finantare ilegala, legaturile cu „P-2″ fiind evidente. În acelasi timp, S.I.S.M.I. l-a sustinut, prin generalul Santovito împotriva principalului sau rival politic din partid, Aldo Moro, care era seful democrat-crestinilor. Dupa cum se stie, Aldo Moro a fost rapit si asasinat, în 1978, de catre „Brigazile Rosii”. O legatura dintre „Brigazile Rosii” si serviciile secrete comuniste poate oricui parea naturala. Numai ca Giovanni Senzani, liderul „Brigazilor Rosii”, considerat si în prezent un „brigatist” ireductibil, a fost anterior un reputat criminalist al politiei italiene, pe care S.I.S.M.I. l-a infiltrat în „Brigazile Rosii”, pentru a controla si manipula organizatia. Francesco Cossiga si Giovani Leone, ale caror nume s-au aflat pe listele „P-2″, mai puteau avea oare sanse sa devina ulterior presedinti ai Republicii daca Loja era creatia K.G.B-ului? Lucrurile trebuie privite în adevarata lor lumina! Loja „P-2″ a fost, si probabil a mai ramas, expresia tipica a unei operatiuni de actiuni acoperite, puse la cale de catre un serviciu de spionaj, în care comunitatea informativa italiana a avut o cota parte de contributie. Numai simpla conexiune între debutul cazului judiciar Andreotti si prezenta la Roma a sefului C.I.A., James Woolsey (14 aprilie 1993) si alocutiunea rostita de el la Ambasada S.U.A. cu acest prilej, în care a sugerat solutionarea politica a scandalului Andreotti, ar fi suficienta pentru a se întelege, cu adevarat, cine a stat în spatele „P-2″. Nu este exclus ca, atât Ligio Gelli, cât si alti membri ai „P-2″, sa fi apartinut altor organizatii de spionaj. Relevant ramâne însa numai cine a fost în cele din urma servit si cu ce rezultate. Or, din acest punct de vedere, comentariile nu mai sunt necesare. În acest context, concluzia care se impune este aceea ca asupra lui Nicolae Ceausescu, prin oamenii din „P-2″, s-au exercitat tatonari si, eventual, influentari, de catre un serviciu strain, care avea un agent la vârf în Securitatea României, cu capacitate decizionala suficient de mare nu numai pentru a bloca informarea lui Ceausescu în legatura cu ceea ce reprezenta în realitate „P-2″, dar mai mult, si în masura sa-i faciliteze penetrarea si actiunile în România.
           Numai asa ne putem explica de ce, în prima parte a anilor’80, s-a initiat o intoxicare si manipulare a departamentului de securitate român, contrapus spionajului italian, prin care s-a încercat compromiterea unor importante personalitati politice. De notat, în acest context decesul suspect al capitanului Ispas, ofiter de contraspionaj pe spatiul Italiei. Dezinformarea serviciilor secrete italiene viza o disruptie la nivelele politice superioare, în care sens s-a furnizat, printr-un agent dublu, o informatie provocatoare care ar fi putut duce la o scindare a conducerii politice si de stat. Fostul agent dublu, devenit în anii ’90 un personaj de afaceri dar si al lumii interlope, a fost asasinat de necunoscuti în anul 1998.