Conducatorii spanioli au traversat o perioada nespus de dificila in secolul al XVII-lea, cand declinul economic, razboiul cu Franta si costisitorul Razboi de Succesiune a Spaniei a golit visteria regala, temperand dorinta de a inalta noi palate. In 1713 insa, Tratatul de la Utrecht a schimbat intreaga situatie, punand capat razboiului si aducandu-l pe tronul Spaniei pe Filip al V-lea de Burbon, nepotul lui Ludovic al XIV-lea.
Filip, a carui domnie a durat din 1714-1745, a inceput, curand dupa urcarea lui pe tron, reconstructia si infrumusetarea vechiului palat de tara din Aranjuez. Suveranul indragea nespus acest loc pentru padurile minunate care-l inconjurau, pentru apele Tagusului din apropiere si pentru campiile castiliene, care se intindeau in zare. Primul palat din Aranjuez a fost construit in secolul al XIV-lea si extins in secolul al XVI-lea de catre Carol al V-lea. Filip al II-lea a folosit arhitectii care lucrasera la Escorial pentru completa reconstructie din Aranjuez si i-a adaugat elegantele gradini.
Filip al V-lea a facut din palatul respectiv una dintre principalele sale resedinte, bogat reimpodobite si largindu-i considerabil gradinile. In timpul domniei sale a fost construita Marea Scara, desenata de arhitectul italian Giacomo Bonavia. Probabil datorita unei neglijente in constructie in aceeasi perioada palatul a suferit de doua ori cate un incendiu devastator. Primul a fost cel din 1727, in urma caruia totul a fost refacut pe parcursul unui an, dar pagubele produse de cel de al doilea, cu cativa ani mai tarziu, nu au putut fi inlaturate pe loc. Reconstructia cladirii din piatra si caramida a inceput in 1748, inspirata in mare parte de desenele originale ale arhitectului Juan de Herrera, care lucrase in timpul lui Filip al II-lea. Acest nou palat, terminat in 1768, avea un aer solemn cu o fatada tipica pentru perioada italiana clasica timpurie, foarte apreciata de noul suveran.
Succesorul acestuia, Ferdinand al VI-lea si-a oprit privirile asupra orasului din jurul palatului, care, dupa conceptia sa, trebuia sa ramana centrul unei adevarate retele de constructii. Carol al III-lea, care a domnit din 1759 pana in 1788, a adaugat elegantei constructii inca doua aripi, aceasta capatand astfel o infatisare mai impunatoare, datorita noilor dimensiuni.
In ciuda tuturor reconstruirilor, extensiilor si modificarilor din secolul al XVIII-lea, Palatul Regal din Aranjuez, construit in jurul unei curti de onoare, impodobita cu o minunata gradina, se remarca atat printr-o unitate de stil cat si printr-o simetrie cu adevarat clasica. Ridicat deasupra unui parter mult extins pe fatada de est, impodobita cu coloane, o multime de ferestre prelungi cu cadre de piatra, de o cupola cu lanterna, palatul este inconjurat de un parc impresionant cantat de poeti si evocat in multe piese muzicale. Inspirat de gradinile de la Versailles, dar mai putin oficial, parcul din Aranjuez este si el presarat de constructii specifice vremii. Printre acestea trebuie amintita „Coliba lucratorului”, ridicata de Carol al IV-lea. Respectiva „coliba”, de fapt o vila luxoasa dupa modelul Trianonului, permite vizitatorului o intoarcere in timpul unei epoci apuse, incarcata de amintiri.
IRINA STOICA
Comentarii