Ca mostenitor a trei dintre principalele dinastii europene – casa de Habsburg, casa de Valois-Burgundia si casa de Trastamara, stapana in Castilia, Leon si Aragon, Carol, fiul lui Filip cel Frumos si al Ioanei, supranumita Nebuna, a condus cel mai mare imperiu european, intre 1516 si 1556, moment in care a abdicat de buna voie, in favoarea fratelui mezin Ferdinand I si a fiului, Filip II. Cand se lauda ca „asupra imperiului meu soarele nu apune niciodata”, Carol nu exagera cu nimic, intrucat el avea posesiuni vaste nu doar in Europa, ci si in Americi si in Asia. La moartea tatalui sau, in 1506, a devenit, desi avea doar 6 ani, stapan al Burgundiei, iar la moartea bunicului pe linie materna, Ferdinand Catolicul, in 1516, a preluat si conducerea Spaniei, fiind primul rege unic al acestei tari (bunicul sau domnise alaturi de Isabela, cu drepturi egale).
In 1519, Carol va mosteni si posesiunile bunicului patern, Maximilian, devenind imparat al Sfantului Imperiu Roman si arhiduce de Austria. La acel moment, imperiul sau cuprindea o suprafata de aproape 4 milioane de kilometri patrati. O mare parte a domniei sale Carol si-a petrecut-o razboindu-se cu inversunatul sau rival, Francisc I al Frantei. Sortii au fost schimbatori pana la victoria decisiva de la Pavia, in urma careia invins, Francis a fost obligat sa incheie o alianta care a socat Europa, cu sultanul turc Soliman Magnificul, impotriva lui Carol. Siliti sa lupte pe doua fronturi, Habsburgii au pierdut Ungaria, dar au reusit sa pastreze Viena, asediata de otomani in 1529.
Reforma lui Luther a tulburat si mai mult apele in Imperiu, dandu-i lui Carol serioase batai de cap. In Lumea Noua, imparatul a supervizat colonizarea spaniola, care i-a adus aurul necesar pentru necontenitele sale razboaie. Epuizat de conflicte, imbatranit inainte de vreme, Carol a renuntat la putere, retragandu-se la o manastire din Spania, unde va si muri, la putin dupa aceea.
GABRIEL TUDOR
Comentarii