Ultimele studii ale unui cercetator britanic intaresc teoria conform careia celebra panza care ar fi acoperit trupul lui Iisus, a fost tesuta in Evul Mediu. O concluzie care a dat nastere, asa cum era de asteptat, unor noi polemici legate de vechimea si autenticitatea controversatului giulgiu. Specialist in datarea prin spectrometrie de masa (SMA) si director al Laboratorului de datare prin radiocarbon al Universitatii Arizona din Tucson, englezul Timothy Jull a publicat recent un studiu efectuat pe esantion din celebrul „giulgiu al lui Christos”. Textul, relativ scurt si radical, este insotit de sapte fotografii pentru a fi cat mai edificator.
In 1998, Jull a facut parte dintr-o echipa de cercetatori care, in urma datarii cu radiocarbon, a ajuns la concluzia ca vechimea sa se situeaza in Evul Mediu, intre anii 1260-1390 (alte mostre studiate au fost donate altor doua laboratoare din Zürich si Oxford).
O noua si edificatoare datare
Noul esantion studiat, masoara 0,5/1 cm si cantareste 12,40 mg, fiind donat Universitatii Arizona, in 1988, de Vatican. E ceea ce a ramas din esantionul studiat in 1988 la Universitatea din Arizona, distrus partial in urma procesului de datare. Jull a recurs la noi studii ale esantionului, procedand la trei metode de investigatie: un examen aprofundat cu ajutorul microscopului stereoscopic care a scos in evidenta relieful, examen cu raze X si datare cu carbon 14.
Care a fost motivul reluarii incercarilor de datare dupa ce echipele de cercetatori (in total, 21) din cele trei laboratoare, au dat un verdict clar? In primul rand dorea sa fie absolut sigur ca nu s-a strecurat nici o eroare in datare, iar in al doilea rand voia sa tempereze vocile vehemente ale celor care sustineau ca celebra panza este cea care a acoperit trupul lui Christos.
Pe de alta parte, a incercat sa combata teoria celor care au sustinut ca datarea s-a efectuat pe un esantion care facea parte dintr-o bucata a panzei carpita de calugaritele din ordinul Santa Clara din Chambery, in 1532 (cand a avut loc un incendiu ce a distrus partial panza), unde relicva a fost mult timp pastrata inainte de a fi transferata in Torino. Jull a observat ca tesatura era compusa esentialmente din in si foarte putin bumbac si ca fibrele de bumbac le-au contaminat intr-o masura infima pe cele de in. Cat priveste redatarea cu carbon 14, rezultatele le-au confirmat pe cele din 1998.
Un american contraataca
Intr-un articol exploziv, aparut in 2005, in revista Thermoclinica Acta, se afirma faptul ca esantionul supus la datarea cu radiocarbon in 1988 nu era original, asa incat nu intra in discutie vechimea atestata in 1988. Autorul articolului, chimistul american Rayond Rogers de la laboratorul din Los Alamos (SUA) a declarat ca esantionul facea parte dintr-o tesatura adaugata la cea originala. Acesta a efectuat prelevari de pe suprafata giulgiului cu benzi adezive special concepute sa nu contamineze tesatura.
Chimistul american mai avea la dispozitie o bucata din panza folosita pentru a intari giulgiul dupa incendiu si cateva fire ale unui alt esantion prelevat de un cercetator belgian in 1973, dintr-o zona adiacenta celei folosite la datarea cu radiocarbon din 1988 (esantionul 14C). Raymond Rogers a avut acces (nu se stie cum) si la un esantion 14C. Studiindu-le, a observat ca esantioanele prelevate de la marginea tesaturii, printre care si 14C, erau acoperite cu un strat de guma vegetala, extrem de fin, care nu aparea pe fibrele prelevate cu benzi adezive pe toata suprafata giulgiului.
Colorantul (guma vegetala) extras din radacina de garanta (roiba), care se folosea in Italia incepand cu anul 1291, indica faptul, in opinia sa, ca partile datate ar fi fost colorate pentru a masca peticirea tesaturii originale. Chimistul mai realizeaza faptul ca esantionul-radiocarbon are proprietati chimice complet diferite de restul giulgiului.
Imaginea stranie de pe giulgiu a fost reprodusa?
In legatura cu reprezentarea siluetei de pe giulgiu s-au emis diverse ipoteze senzationale. Una dintre acestea se refera la teoria vaporografiei: vaporii degajati de cadavru ar fi reactionat cu o solutie de aloe si mir, care se presupune ca era impregnata in panza. Asadar, corpul si-ar fi pus direct amprentale pe acesta. O alta teorie se refera la o energie de o natura electromagnetica sau radianta care ar fi reactionat asupra panzei.
Unii oameni de stiinta au incercat sa demonstreze ca panza a fost pictata cu ocru. Cercetatorul italian Luigi Garlaschelli, de pilda, de la Universitatea din Pavia, a incercat sa reproduca pictura cu ingrediente folosite in Evul Mediu. Dupa multiple incercari cu pigmenti uscati si umezi, cu amestecuri de acizi pentru a simula impuritatile unei panze similare, a reusit sa reproduca pictura (desenul). Pentru asta, a acoperit cu panza (pe care a incalzit-o la o temperatura de peste 200ºC timp de 3 ore pentru a-i conferi vechime artificiala) un barbat gol, asezat pe pat. Cu un tampon inmuiat in ocru si acizi a uns zonele panzei in care apareau reliefurile corpului. Apoi a intins panza pe o masa, continuand sa frece zonele in care detaliile imaginii nu erau suficient de vizibile, obtinand o imagine compatibila cu cea de pe giulgiul original.
„Exista si alte tehnici, relativ simple, de a reproduce desenul, dar cea folosita de mine, este pana acum, cea mai performata, a declarat cercetatorul. Imi mai ramane doar sa examinez panza pentru a determina exact pana unde a patruns culoarea in fibre si sa compar observatiile cu cele facute pe original.” (Va urma)
DORIN MARAN
Comentarii