De ce l-a detronat Belphegor pe James Bond?

          În urma cu 35 de ani, când invincibilul James Bond cucerea planeta promitând sa nu moara niciodata si sa-si fascineze publicul la nesfârsit, în Franta, timp de 4 saptamâni, 20 de milioane de persoane n-au mai avut ochi si urechi decât pentru serialul Tv. „Belphegor”.

          În urma cu 35 de ani, când invincibilul James Bond cucerea planeta promitând sa nu moara niciodata si sa-si fascineze publicul la nesfârsit, în Franta, timp de 4 saptamâni, 20 de milioane de persoane n-au mai avut ochi si urechi decât pentru serialul Tv. „Belphegor”. În fiecare sâmbata seara, între 8,30 si 9,45, teatrele, cinematografele, restaurantele si bistro-urile care nu aveau televizor se goleau de lume, atrasa ca de un magnet de misterul lui Belphegor. Ziarele de-atunci titrau: „Belphegor i-a facut pe francezi sa-l uite pe James Bond”.
          
          Intrigantul mister
          
           Într-un amestec de polar cu fantastic, Belphegor evoca într-un fel un alt personaj legendar pentru francezi, Fantomas; cu alte cuvinte, o fantoma bântuia noaptea prin muzeul Luvru în cautarea unei comori ascunse sub statuia lui Belphegor, straveche divinitate careia îi împrumutase numele si trasaturile. Belphegor aparea si disparea dupa bunul sau plac, prea putin sinchisindu-se de politie, si nu ezita sa ucida si mai ales sa semene groaza. În fond, povestea în sine era destul de confuza, dar telespectatorii nu de firul narativ erau atrasi, ci de imposibilitatea de a ghici cine se ascunde sub masca lui Belphegor. Ziarele lansasera tot felul de pronosticuri, neinspirate, asa ca fiecare episod nu facea decât sa sporeasca echivocul. Regizorul serialului, Claude Barma, care pentru scenele-soc reconstituise o parte din Luvru în studiourile Saint-Maurice, era asaltat de telefoane în care era implorat sa dezvaluie cheia enigmei. În zadar, atât el, cât si actorii (Juliette Greco, Yves Rénier, François Chaumette, Christine Delaroche..), dar nu în ultimul rând întreaga echipa tehnica de filmare se aflau sub juramânt sa nu deconspire secretul. „Într-o zi, povestea Christine Delaroche, un sofer de taxi mi-a blocat trecerea în Place de la Concorde si, provocând un adevarat ambuteiaj, a amenintat ca nu-si misca masina pâna nu îi spun cine este Belphegor.”
          
          În cautarea fantomei
          
           Rasunetul de care se bucura serialul era fara precedent în analele televiziunii franceze. Un reporter de la „Paris Jour” s-a facut de râsul lumii când s-a strecurat în palatul Luvru, unde a petrecut o noapte în cautarea „statuii lui Belphegor”. Când gardienii venerabilului muzeu l-au surprins au fost nevoiti sa-i explice ca statuia lui Belphegor pe care a vazut-o în film este o pura inventie a scenaristului si ca în realitate ea nu exista. Dar, cei mai fascinati au fost copiii. Acasa, în timpul orelor, în recretie, la telefon nu vorbeau decât despre Belphegor. Magazinele de jucarii au dat lovitura vânzând reproduceri din plastic ale faimoasei masti. În acest context, numeroase asociatii ale profesorilor si parintilor au considerat necesar sa ia atitudine: l-au acuzat pe Belphegor ca perturba somnul copiilor si ca le perverteste imaginatia. Luarea lor de pozitie a declansat o foarte serioasa ancheta medicala, în care s-au urmarit posibilele consecinte nefaste ale serialului asupra comportamentului elevilor din clasele primare.
          
          Uimire si deceptie
          
           Departe de a linisti lucrurile, difuzarea ultimului episod avea sa declanseze o adevarata polemica nationala: toata lumea de fapt descoperise identitatea lui Belphegor, destul de cusuta cu ata alba, doar ca spectatorii erau convinsi ca merg pe o pista falsa si ca în final va exista o rasturnare de situatie la care nimeni nu s-a gândit în afara de scenarist. N-a fost asa. Publicul a fost deceptionat sa constate ca Juliette Greco era vinovata. Ceea ce poate nu stiau, desi pe nimeni nu interesa acest amanunt, era ca, din punct de vedere al realizarii cinematografice, un mim, Isaac Alvarez, o dublase pe Juliette Greco pentru ipostaza de fantoma. „Ceea ce publicul probabil n-a înteles, spunea ulterior regizorul Claude Barma, a fost adevarata lovitura de teatru din final, în sensul ca însasi femeia descoperea cu uimire ca avea o dubla personalitate. Asa cum Dr. Jekyll se transforma noaptea în Mr. Hyde, la fel ea devenea o fantoma capabila de cele mai mari monstruozitati.”
          
          Puterea de fascinatie continua
          
           Deceptionati sau nu, înca multe luni de la difuzarea ultimului episod al serialului francezii vorbesc despre Belphegor. Si multi se hranesc pe seama acestui subiect. „France-Soir” realizeaza un film de desene animate („Belphegor se razbuna”) pornind de la benzile desenate ale lui Julio Ribera; timp de alte patru saptamâni, zilnic este transmis câte un episod. În 1966, Georges Combret si Jean Maley realizeaza un film pentru marele ecran, „Blestemul lui Belphegor”, în care fantoma nu mai bântuie muzeul Luvru, ci opera din Toulon. Este o palida umbra a ceea ce fusese serialul, asa ca nu mai impresioneaza pe nimeni, fiind considerat un esec. Serialul în schimb este vândut în 17 tari, e difuzat si redifuzat în forma sa cu adevarat originala, asa cum îl concepuse Claude Barma initial: 13 episoade de câte 25 de minute fiecare. Pentru difuzarea pe postul de televiziune franceza, regizorul fusese nevoit sa-l scurteze cu aproximativ o ora, taind de ici de colo, astfel încât sa fie prezentat în patru episoade de câte 70-75 de minute fiecare.
          
          Cum s-a nascut Belphegor?
          
           Personaj din mitologia religioasa venerat cândva de Moabiti, Belphegor îi inspirase lui Machiavelli o povestire, alta lui La Fontaine, numele sau mai aparuse în opere literare, era cuprins în diferite dictionare, suficient cât sa o faca într-o zi pe o tânara femeie sa exclame: „Belphegor? Ce titlu bun pentru un roman!”. Asta s-a întâmplat în 1925 iar femeia încântata de personajul purtând acest nume era sotia scriitorului francez, uitat întrucâtva de posteritate, Arthur Bernède (1871-1937). Bernède era un autor popular, înscris pe linia lui Dumas, care scria carti cu titluri în moda epocii („Misterul trenului albastru”, „Fantoma lui Père-Lachaise” etc.), dar si piese de teatru, librete de opera si scenarii. De altfel, el este autorul scenariului filmului „Judex”, capodopera lui Louis Feuillade, realizata în 1916. În 1919 însa, Arthur Bernède avea calitatea de supervizor al departamentului literar al unei firme specializate în productia de filme… în episoade – Societatea Cineromans. Pentru aceasta casa de filme, Bernède a scris scenariul original, cu tilul sugerat de sotia lui. Filmul a fost turnat în patru episoade, avându-l ca regizor pe talentatul Henri Desfontaines. René Navarre, superstarul casei Cineromans la acea vreme a primit rolul principal: cel al detectivului Chantecocq, personaj care în versiunile cinematografice ulterioare avea sa dispara. Dar, de la bun început, în conceptia autorului, vedeta nr. 1 a filmului era nimeni altcineva decât fantoma sau acea aparitie stranie, cu masca si valuri negre, care bântuia noaptea prin muzeul Luvru si a carei identitate nu se dezvaluia pâna la sfârsit. Lansat la începutul anului 1927, succesul filmului avea sa însemne un record pentru acea vreme: 1 milion de spectatori. Concomitent cu triumful filmului în cinematografe, Bernède a început sa publice în serial o adapatare romantata a acestuia în „Le Petit Parisien” si în jurnale de provincie. Acest tip de… „novelizare” cum avea sa se numeasca mai târziu, si-a gasit apoi si locul într-un roman, ilustrat cu fotografii din film, vândut în prima editie în peste 700000 de exemplare.
          
          Redescoperirea originalului
          
           Mult timp s-a crezut ca aceasta prima versiune cinematografica muta a lui Belphegor poate fi considerata… defuncta, strivita de aparitia filmului vorbit. Nu însa si mitul lui Belphegor. Asa ca francezii, de dragul acestui personaj care acum câteva decenii le-a marcat existenta, au scotocit, au scos la lumina si au restaurat acel „Belphegor” al anului 1927 si l-au proiectat, în prealabil facându-i-se mare tam-tam, în locul cel mai potrivit pentru el: în incinta muzeului Luvru. Era în aprilie 1999. Încarcata de farmecul adaugat de patina vremii, pelicula a dovedit ca, dupa mai bine de sapte decenii, nu si-a pierdut magia. Asa ca, împrumutând ceva din spiritul american, cineastii francezi s-au gândit ca n-ar strica un remake.
          
          Un Belphegor pentru mileniul trei
          
           Si-au propus ca, în 2001, sa lanseze un Belphegor în varianta moderna, care sa împrastie din nou teroare în rândul spectatorilor. Ca regizor, a fost ales Jean-Paul Salomé care avea mai putin de cinci ani la vremea când serialul pentru televiziune luase proportiile delirante ale unui eveniment national în Franta. Producatorul filmului, Alain Sarde, s-a gândit initial ca, în spatele mastii misterioase sa se… ascunda actrita Marie Gillain, apoi s-a orientat catre Isabelle Adjani, ca, în final sa se opreasca la Sophie Marceau. Scenariul definitiv a fost asadar scris în conformitate cu aceasta ultima optiune a producatorului.
           Conceput ca un film de atmosfera, noul „Belphegor” plaseaza enigma cu tenta politista în plan secund. Se merge pe ideea ca marea majoritate a publicului cunoaste deja versiunea Tv. din 1965, deci stie cine este fantoma. În schimb, a dat amploare cotei fantastice a intrigii, în viziuni terifiante, specifice horror-ului contemporan. Special pentru amatorii de… „delicii”, au rezervat o scurta aparitie în film, alaturi de Sophie Marceau, a celei ce a fost cândva prima ipostaza a lui „Belphegor”, celebra Juliette Greco. Scenele de groaza de data aceasta sunt filmate chiar în muzeul Luvru, avantaj de care Claude Barma nu s-a bucurat în 1965; ministrul culturii de-atunci, André Malraux, i-a refuzat regizorului cererea de a filma în incinta muzeului sub pretext ca Belphegor „nu este o creatie suficient de… culturala”. Filmarile la actualul remake au început anul acesta în luna martie. La Luvru, se toarna noaptea sau martea, când muzeul este închis pentru vizitatori. Francezii spera ca în aprilie 2001, când noul „Belphegor” va fi lansat, filmul sa-l detroneze din nou pe James Bond („Lumea e prea mica”) în care Sophie Marceau a jucat alaturi de Pierce Brosnan.