Problematica rapirilor OZN este delicata si controversata. Ea a început prin câteva semnalari stranii, în anii ’50, examinate cu minutiozitate, fara a gasi urme de înselatorie. Înca de la primele cazuri (Villas Boas, sotii Hill etc.) au fost evidente conotatiile sexuale ale fenomenului. Au urmat alte si alte incidente. În unele dintre acestea, amintirile celor rapiti pareau incomplete, prin urmare s-a recurs la regresia hipnotica, o metoda de relaxare a blocajelor pe care constiinta le pune în calea amintirilor. S-a descoperit astfel ca un episod important al fiecarei rapiri parea sa fie tocmai „stergerea memoriei”. Rapitorii sugestionau victima lor sa uite totul (ceea ce se pare ca uneori aceasta nu reusea).
Drept consecinta, în majoritatea cazurilor, cel rapit îsi amintea doar ca a vazut un OZN, dupa care nu stia ce s-a întâmplat, dar timpul a trecut mult mai repede decât ar fi fost normal. Prin regresia hipnotica au fost scoase la iveala detalii socante ale rapirilor, dar, în acelasi timp, s-a pus si problema daca nu cumva unele dintre detalii au fost sugerate involuntar chiar de hipnotizator, subiectul ajungând sa creada ca ele chiar s-au produs.
Examinarea cazurilor a aratat ca cincizeci-saizeci de elemente se repetau în istorisirile tuturor martorilor, în conditiile în care acestia aveau niveluri foarte diferite de educatie, proveneau din medii culturale foarte diferite si au trecut cu bine prin baterii de teste menite sa ateste ca erau sanatosi psihic. Un alt argument important era ca elementele relatate de unii sub hipnoza coincideau cu cele reamintite de ceilalti în mod constient.
Problematica rapirilor OZN a evoluat treptat. Daca în anii ’50-’60 au fost doar câteva cazuri, iar în anii ’70 câteva zeci, examinate între altii de universitari precum Prof. Leo Sprinkle, sau Prof. J.Allen Hynek, în anii ’80 aparusera deja câteva carti importante despre fenomen. Între 13 si 17 iunie 1992, la Massachusetts Institute of Technology (M.I.T.) din orasul Cambridge, lânga Boston, una dintre cele mai faimoase universitati politehnice din lume, a fost organizata chiar Conferinta pentru studiul rapirilor efectuate de OZN-uri, iar pe masa se aflau deja dosarele a 2000 de cazuri. Unul dintre copresedinti era profesorul John E. Mack, M.D., profesor de psihiatrie timp de douazeci de ani la nu mai putin faimoasa Harvard Medical School. El examinase pâna atunci 76 persoane care îndeplineau toate conditiile pentru o posibila rapire. La conferinta au fost prezenti si alti investigatori importanti: Thomas Bullard Ph.D., Richard Boylan Ph.D., John Carpenter, Jenny Randles, Linda Moulton Howe si altii, dar dintre ei se distingeau doi: Budd Hopkins si David M. Jacobs, care sunt si azi cercetatorii cu cea mai mare vizibilitate ai acestui domeniu.
Budd Hopkins (n.1931), a decedat în 21 august 2011. La origine un artist din New-York, ale carui picturi si sculpturi pot fi admirate la Galeriile Guggenheim si în alte muzee, el a fost cel mai prolific explorator ai fenomenului rapirilor OZN. Initial el ajutase un prieten, care avusese aparent o rapire, îndrumându-l catre psihiatri care cunosteau tehnica regresiei hipnotice. Ulterior Budd Hopkins a învatat el însusi sa aplice aceasta tehnica în presupuse rapiri. Cele aflate astfel le-a rezumat în 1981, în cartea Missing Time („lacuna de timp”). Reactia publicului a fost prompta si concretizata în scrisori de la 400 de persoane care aveau impresia ca au trait un incident asemanator.
Din aceste scrisori îsi va selectiona Hopkins viitoarele sale cazuri. Va urma cartea Intruders: The Incredible Visitations at Copley Woods (1987), în care apar elemente noi, între care faptul ca majoritatea rapirilor încep în jurul vârstei de 5-6 ani, ca o rapire este urmata în cursul vietii de numeroase altele si ca, aparent, familii întregi au fost si continua sa fie urmarite astfel generatie dupa generatie. A treia sa carte, „Witnessed: The True Story of the Brooklyn Bridge UFO Abductions” (1996), este consacrata în întregime unui singur caz, foarte complex cel al Lindei Cortille, întâmplat la New York în 1989. La moartea sa, Hopkins avea cu mult peste 1000 de cazuri examinate, dintre care 700 posibile rapiri.
David M. Jacobs, Ph.D., a fost pâna în 2010 profesor permanent la Universitatea Temple din Philadelphia, tinând cursuri de istorie politica si culturala, între care, cu regularitate, cursul „OZN-urile si societatea americana”. În 1993 David Jacobs a publicat volumul „Secret Life, Firsthand Documented Accounts of UFO Abductions”, cu o introducere din partea Dr. John E. Mack, urmata de „The Threat”, în 1998. În ele Jacobs sustine, pe baza examinarii a 110 cazuri, ca fenomenul OZN se însoteste cu un imens experiment genetic, prin care o rasa nepamânteana realizeaza hibrizi meniti sa înlocuiasca treptat omenirea…
Anii 2010 si 2011 au adus însa mari probleme, atât pentru Budd Hopkins, cât si pentru David Jacobs, în investigatiile lor privind rapirile. Dar, despre acestea, în episoadele viitoare.
DAN D. FARCAS
Comentarii