Aflat in Slovenia, este ridicat in stil gotic, mare parte din el aflandu-se in pestera din spatele fatadei. De altfel chiar numele sau se traduce prin "Castelul din fata pesterii". Primele mentiuni privitoare la castel dateaza din secolul al XIII-lea, iar pestera in care este integrat face parte din al doilea sistem ca marime de pesteri din tara. Se crede totusi ca aripa stanga este mai veche, fiind ridicata in secolul al XII-lea. Totusi castelul apare in documente abia in 1274 sub numele german Luegg. Este anul in care se spune ca a fost ridicata constructia in stil gotic de catre Patriarhul de Aquileia. Mai tarziu castelul a fost largit de familia Luegg, membrii ei fiind cunoscuti si drept Cavaleri de Adelvberg.
Invaluit in legenda ca mai toate edificiile de acest fel, castelul a devenit cunoscut ca resedinta a cavalerului Erazem Lueger (sau Luegger), proprietar al acestuia in secolul al XV-lea. Cavalerul supranumit "Baronul Talhar", era fiul guvernatorului din Trieste, Nikolai Lueger. Se spune ca Erazem, intrase in conflict cu habsburgii cand il ucisese pe Marshall Pappencheim, comandantul armatei imperiale care adusese grave ofense unui prieten mort al baronului, Andrei Baumkircher din Vipava. Fugind de razbunarea imparatului, el s-a refugiat in Castelul Predjamski, a incheiat o alianta cu regele Matei Corvin si a inceput sa atace satele si orasele din Camiola capatand renumele de "talhar".
Fortele imperiale l-au trimis pe noul guvernator din Trieste, Andrei Ruvbar, sa atace castelul, sa-l captureze si sa-l ucida pe Erazem. Asaltul a durat un an si o zi, timp in care, cel urmarit arunca in luptatorii dusmani cu samburi de cirese ca simbol al dispretului sau. Continua sa atace cetatile imparatului si chiar sa-i ucida rudele pentru ca el cunostea o trecere subterana secreta care il scotea mult in afara palatului, la Vipava. Unul dintre slujitorii sai l-a tradat insa semnalizand dusmanilor momentul in care stapanul sau se afla intr-o camera neprotejata unde a fost ucis de o ghiulea de lemn. Aceasta incapere, de fapt toaleta castelului, in care eroul si-a gasit un sfarsit deloc eroic, in zilele noastre a devenit cea mai fotografiata toaleta din lume.
Dupa asaltul si distrugerea castelului, ruinele sale au fost achizitionate de familia nobililor Oberburg care nu s-a grabit sa reconstruiasca ceva. In 1511 insa, noii proprietari, familia Purgstal, a construit cel de al doilea castel, de fapt un altul pe acelasi loc dar curand si acesta a fost distrus de un cutremur. In 1567 castelul apartinea arhitectului Carol de Austria care i l-a vandut baronului Philipp von Cobenzi primindu-si plata dupa 20 de ani. Constructia a fost refacuta in 1570 in stilul Renasterii, mentinandu-se si fortificatia medievala de la intrarea in pestera. Castelul a ramas in aceasta forma nemodificata pana in zilele noastre. In secolul al XVIII-lea a devenit resedinta favorita de vara a familiei Cobenzzi care insa l-a vandut in 1846 celor care i-au ramas proprietari pana la sfarsitul Celui de al Doilea Razboi Mondial, cand a fost nationalizat de trupele comuniste iugoslave si transformat in muzeu.
Castelul are cinci etaje si un total de 15 camere fiind astfel construit incat se identifica pana la contopire cu piatra muntelui. Din exterior, este fascinant dar interiorul este auster, plin de raceala si umezeala. Pe scari si la ultimul nivel picura chiar apa, iar mobilierul este redus la minimum si nu exista nicio pata de culoare care sa invioreze atmosfera. Cu toate acestea in luna iulie la castel se organizeaza un festival care reinvie atmosfera medievala a locului.
Cum exista o serie de povesti cu fantome care bantuie castelul a fost invitata aici echipa de la cunoscuta emisiune "Ghost Hunters". Americanii au venit imediat si si-au instalat instrumentele aratand o preferinta deosebita pentru camera de tortura. Rezultatele cercetarilor nu au fost pe deplin dezvaluite asa ca totul pluteste inca in mister, dar cei mai multi il considera un loc bantuit.
Intr-un top al celor mai fascinante castele din lume Predjamski ocupa locul al treilea. Din 1990 a fost lansat un sustinut program de restaure prin care se spera sa se ofere castelului nu doar stralucirea de odinioara ci mai ales aspectul pe care il avea in secolul al XVI-lea. Lucrarile de pana acum au reusit sa conserve arhitectura renascentista a unei constructii pentru a carei ridicare a fost nevoie de 300 de ani. Pestera din spate, cu multimea de galerii intortocheate ascunde inca, pe langa coloniile de lilieci o multime de taine nedezlegate si drame care pot constitui fundalul unor povesti fascinante prin stranietatea lor.
IRINA STOICA
Comentarii