Cand se pomeneste despre IQ (coeficientul de inteligenta) se aminteste nivelul atins de Einstein (160?). Pe de alta parte, se pare ca IQ unei persoane cu inteligenta normala s-ar situa pe undeva la nivelul de 100. Si totusi, cercetari recente demonstreaza ca testele pentru determinarea valorii IQ nu sunt atat de relevante pe cat se credea, ca sa nu spunem ca ar fi de-a dreptul inutile. In sprijinul irelevantei acestor teste se aduc in discutie mai multe motive pentru care nu ar mai trebui sa punem atata pret pe valorile general acceptate si consacrate, si asta din simplul fapt ca aceste teste rareori oglindesc realitatea. Pana la urma cine ne poate spune cu autoritate daca suntem inteligenti sau cat de inteligenti suntem in comparatie cu alti semeni? Exista o autoritate care sa dea verdicte implacabile? Pentru ca insasi inteligenta este o capacitate a creierului in continua modificare in functie de mai multe repere, cum ar fi varsta sau educatia.
Apoi, un copil poate avea la doi ani un IQ foarte mare (156) pentru ca la adolescenta sa se transforme intr-o inteligenta medie, normala. Sau persoane care la tinerete au o inteligenta medie, pentru ca la 30 de ani sa atinga o valoare a IQ foarte mare. La fel, cand se vorbeste despre IQ in cazul lui Albert Einstein se pomeneste o valoare crescuta (160), devenita un fel de etalon al excelentei, dar este mai putin cunoscut faptul ca savantul nu a fost niciodata evaluat! Si totusi, in Cartea Guinness a Recordurilor Mondiale este omologata o oarecare Marilyn vos Savant care ar fi avut cel mai mare IQ masurat, cu o valoare de 228! Numai ca aportul ei la progresul umanitatii s-a rezumat la realizarea unei rubricute intr-un cotidian american obscur si a catorva carti compilate dupa rubrica sa.
Nu s-a plecat de la inteligenta
Prima incercare de a masura capacitatea mentalului uman s-a datorat psihologului francez Alfred Binet, care, impreuna cu colaboratorul sau Theodore Simon, a pus la punct in 1908 un test care sa masoare capacitatilor verbale, initial pentru a descoperi copiii cu retard mintal. Experimentul, cunoscut la acea vreme ca Testul Binet, a fost continuat in 1912 de William Stern pentru a compara varsta mentala a unui copil cu varsta sa cronologica. Stern este si cel care a consfintit termenul, pe care il folosim si noi azi, "coeficient de inteligenta".
Valoarea acestui coeficient este calculata prin impartirea varstei mentale la varsta cronologica si apoi inmultind coeficientul cu 100. Cu alte cuvinte, daca un copil de 10 ani are o varsta mentala de 5 ani, valoarea IQ este 50. Problema mai dificila in calcularea acestei valori nu este varsta cronologica, ci tocmai varsta mentala!
Cu toate acestea, testele initiale au fost elocvente doar in cazul valorilor foarte scazute, mai ales in randul copiilor, acesta fiind chiar scopul initial al testului Binet. Numai ca, in cazul copiilor cu varste de 15 ani se constata ca testele nu mai sunt elocvente, nu mai reprezinta un etalon. Cum au evoluat azi lucrurile? Astazi cele mai populare teste pentru determinarea IQ sunt cele numite Weschler si Standford-Binet. Numai ca plecand de la testul Binet, care avea o utilitate complet diferita de cea actuala, testul la moda azi se spune ca determina coeficientul de inteligenta al tuturor oamenilor, copii, adulti, batrani, artisti, inventatori, cercetatori etc.
Acesta este motivul pentru care unii cercetatori considera testul IQ neconcludent si depasit care, in cazul valorilor inalte, poate fi inexact. Asa ca psihologii cred ca singura modalitate de a determina corect coeficientul de inteligenta al unei persoane este de a creste gradul de dificultate al intrebarilor sau poate de a folosi o alta modalitate de evaluare.
Asadar, problema se concentreaza acum pe dificultatea intrebarilor din test. Initial, majoritatea intrebarilor masurau nivelul cunostintelor generale. Ideea era ca la aceste intrebari sa poata raspunde copiii cu varsta de 5 ani, desi au fost adaugate si intrebari mai grele care sa indice capacitatea mentala mai ridicata. Atunci cand a fost modificata dificultatea intrebarilor, pentru a reduce evaluarea incorecta, specialistii s-au lovit de o problema la fel de serioasa. Deoarece pentru un raspuns corect, copiii ar fi trebuit sa cunoasca notiuni din diverse domenii si culturi. Ceea ce nu oglindeste de fiecare data in mod corect capacitatile intelectuale reale.
Un test care schioapata
Lasand de o parte metodologia de concepere a testului de inteligenta, raman niste variabile care nu pot fi ignorate. O simpla cautare pe Google te face sa crezi ca unele personalitati ale culturii universale, cum ar fi Leonardo da Vinci sau Einstein, au avut valori inalte ale IQ. Testul a fost conceput mult dupa moartea acestora (in cazul da Vinci), valorile fiind de fapt simple presupuneri bazate pe creativitatea acestor personalitati sau pe importanta lor in istoria umanitatii.
Numai ca este o problema: creativitatea si abilitatile crescute in anumite domenii nu pot fi comparate sau apreciate astfel, pentru simplul fapt ca creativitatea nu poate fi masurata cu un test de inteligenta. Apoi, nici limita de timp in care trebuie rezolvat testul IQ nu este relevanta. Viteza cu care raspunzi are o anumita pondere in rezultatul final al testului, si cu toate acestea, se stie, Einstein, de pilda, nu era un campion al vitezei atunci cand vorbim despre raspunsurile pe care le oferea cu anumite prilejuri. Ele veneau cu o intarziere considerabila. Aceasta constatare nu este luata in seama de testele actuale, dimpotriva, daca raspunzi corect, dar cu o anumita intarziere, scorul scade cu citeva puncte. O situatie oarecum nedreapta, deoarece viteza este o coordonata irelevanta in contextul depistarii nivelului de inteligenta.
Apoi, in viata de zi cu zi, exista o multime de domenii care necesita ingeniozitate sau spontaneitate, acestea fiind si ele alte doua coordonate ale inteligentei pe care testul le scapa din vedere. Pentru a ramane la exemplul oferit de Einstein, se stie ca el a avut rezultate total nesatisfacatoare la materii precum limba franceza si italiana, la geografie si istorie, chiar daca la Scoala politehnica elvetiana a luat cu brio examenele la stiintele exacte. Cu alte cuvinte, nu poti lua in calcul doar o singura evaluare. Apoi, ce masoara aceste teste IQ? Pentru ce tip de inteligenta sunt ele concepute? Pot ele masura si creativitatea si, daca ar putea-o masura, care ar fi parametrii ce definesc o notiune atat de ambigua?
In concluzie, dincolo de faptul ca o valoare mare a IQ nu garanteaza o viata de succes, testele pentru determinarea IQ sunt inca incerte ca definire, ca urmare, aproape inutile. Ele nu pot oferi rezultate satisfacatoare atunci cand vorbim, de pilda, despre capacitatile intelectuale ale artistilor sau ale sportivilor, ca sa nu vorbim de cazul copiilor. (George Cusnarencu)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii