Am descris in numarul trecut intalnirea lui DB, la varsta de sase ani, cu „fata padurii” si copiii ei, aparuti ca de pe un alt taram. Urmatoarea intalnire a avut loc intr-o zi de sfarsit de iunie din 1977. DB avea noua ani si era in vacanta de vara. El, cu mama, sora M si fratele V (cu trei ani mai mare), veneau din Camara, un cartier marginas din Sighetu-Marmatiei, situat cam la 3 km de centrul orasului, si urcau pe o coasta domoala, pe o carare care trecea pe langa o livada.
A vazut dintr-o data, deasupra orasului, chiar aproape de centru, un obiect discoidal albastru sidefiu, care se confunda aproape perfect cu culoarea cerului. A strigat catre ai sai: Vedeti! vedeti! farfuria zburatoare!, iar ei au spus doar Da! El se gandea ce mult si-ar dori sa vada obiectul mai de aproape. In cateva secunde, acesta a venit spre ei, oprindu-se cam la zece metri in fata lor si cam la 5 metri deasupra solului.
Baiatul a intrat sub „farfurie” si a vazut cum arata dedesubt. Spune ca era rotunda, dar impartita in triunghiuri avand varful in centru si baza pe circumferinta, ca „niste felii de pizza”. „Unul dintre acele triunghiuri era ca oglinda si emana lumina, celelalte triunghiuri fiind mai intunecate. Apoi triunghiul de alaturi se transforma in triunghi stralucitor, iar cel care a stralucit inainte se transforma in negru mat. Lumina trecea astfel, pe rand, prin toate triunghiurile.
Privit din lateral, obiectul era cam de 10 metri latime si vreo 5 inaltime, avea forma unui con rasturnat, cu un unghi de peste 120 grade, iar deasupra, in primul moment, parea ca are o cupola, dar privind mai atent vedeai ca era o sfera, care urca si cobora din con pe o distanta de vreo doi metri, cam o data la 5 secunde. Sfera avea o culoare galben-verzuie, distincta fata de culoarea albastru sidefie a discului. DB spune ca sfera era transparenta si in ea a distins un individ la nivelul superior si doi sau mai multi la baza. Cel situat sus avea miscari lente, ca si cum ar fi stat pe un scaun rotativ fix, iar ceilalti circulau in jurul lui, pe circumferinta inferioara a sferei. Obiectul degaja caldura, de parca sufla aer cald. In aer era un miros „ca atunci cand se scurtcircuiteaza curentul electric”.
Concomitent, circula ceva pe marginea discului. Se auzea un fluierat – nu curat ci sasait – urmat de o pocnitura ca intr-o piatra. In urma pocniturii, triunghiul luminos inainta pe circumferinta impartita. Cat a fost sub farfurie, DB auzea „fluieratul sasait” care se transforma in pocnitura cam o data la cinci secunde, poate ceva mai mult. Cand obiectul s-a departat se auzea doar un parait fin… cam zece pocnituri intr-o secunda.
„Aveti grija de copii…”
DB isi amintea ca atunci cand obiectul era langa ei „ai mei parca au inghetat; nu se mai puteau misca deloc doar mama a strigat: nu te duce, te vor lua cu ei…”. Scena a fost descrisa ulterior si de mama lui DB. Ea spunea: „Am vazut ca vine ceva, asa sus, pe cer de la Sighet si am fugit dupa copii si am luat doi. Unul a ramas mai inapoi si au strigat niste femei: ai grija de copii sa nu ti-i ia farfuria zburatoare! Si am fugit si am luat doi copii si el a ramas in urma si se uita asa sus si eu am tot am strigat: hai dupa mine sa nu te ia acolo! Dar el tot s-a uitat acolo sus…” Apoi a aparut un fel de trapa, sau ceva, pe care a coborat o femeie imbracata in negru sclipitor. Nu pasea ci cobora lin, cu doua lampasuri in maini… Era inalta, de peste doi metri, alba la fata si era tare frumoasa… „si a cerut copiii la ea. Dar eu nu i-am lasat; ca am facut gura la ea: ce iti trebuie copiii mei? Iar femeia aceea s-a urcat inapoi in farfuria aia zburatoare, mi-a lasat copiii… Venea de la Sighet si se duse asa, pe deal, peste gradini, sus, catre padure”.
DB spune ca si el parca a vazut ca a coborat ceva, dar nu se uita in directia aceea. In schimb el a avut impresia ca sub acel obiect timpul trecea mai incet. Si a adaugat: „Parca imi amintesc ca am fost luat inauntru… am o imagine clara asupra unui singur fapt: in fata mea au aparut, fara numar, oameni imbracati in alb; erau barbati si femei; jos erau copii; toti stateau in jurul meu. Au venit in fata lor mai multi batrani si fiecare mi-a spus ceva. Nu am retinut nimic, dar stiu ca fiecare mi-a spus ceva. De cate ori vreau sa imi amintesc ce mi-au spus, am doar o imagine in minte si atat retin… Retin un semicerc pe care este o lumina ca un fulger, iar pe marginea cercului se propaga un fum, iar din fum am vazut cladiri cum ar fi zgarie-norii din New York si alte orase… erau si asezari mai mici in jur. Aceasta imagine, atat imi ramane… Se pare ca ei mi-au transmis un fel de final, de distrugere a civilizatiei”. Probabil – si-a zis – ca numai atat este necesar sa stie oamenii.
In schimb el considera ca a retinut cu amanuntul aproape tot ce i-au zis copiii. I-au spus mult mai multe si stie si din cantecul lor cate ceva, dar nu poate sa reproduca in cuvinte… Apoi „l-au lasat; nu au avut nevoie de el”, asa ca s-a vazut din nou in ambianta fireasca de pe coasta dealului. Dar el spune ca timp de un an de zile dupa aceasta intalnire a avut in gura un gust ca de mercur, acelasi gust ca cel pe care l-a simtit cand a mancat din fructul acela necopt.
Mama lui DB a descris toata aceasta scena spunand ca i s-a parut ca baiatul a disparut si a reaparut „cam cat ai clipi din ochi”. Intalnirea a fost comentata in sat. Asa cum spunea ea mai departe, dupa vreo 2-3 saptamani s-a dus cu copiii la padure dupa hribi. Un om care pazea vitele i-a spus: „VB de ce ai luat copiii? ca umbla farfuria zburatoare si ti-a lua copiii”. Iar ea s-a dus atunci „unde a fost mai tufis ca sa nu ma vada sa imi ieie copiii”.
Oameni care apareau de nicaieri
Ca a fost o simpla coincidenta sau altceva, amandoi fratii care au asistat la acea intalnire s-au dovedit foarte bolnaviciosi. Sora lui a inceput sa faca aritmii cardiace, iar fratele a facut un astm grav, astfel incat au murit amandoi, ea la 35 el la 45 de ani. VB i-a spus lui DB ca ea vedea intamplator, in fiecare an, o femeie care ii aparea in carare, de nicaieri, tot in sfarsitul lui iunie, pe vremea ploilor care sunt inainte de cositul fanului. Era o femeie foarte inalta, imbracata cu haine negre stralucitoare. N-a vazut-o niciodata la fata, ca purta gluga, iar in maini purta doua candele ca de aur, lungi pana la pamant. Intr-un an a vazut-o pe drumul carelor, unde s-au facut balti mari intrucat a plouat mai mult. Ce si-a zis mama: ia sa vad eu cine-i femeia asta ciudata; dar oricat de tare se indemna la mers, nu putea s-o ajunga. Cand a fost ca femeia sa treaca peste o balta lunga cam de 4 metri, a vazut ca ea era desculta si a pasit inainte peste apa, fara macar s-o atinga. Asta-i ceva necurat si-a zis mama si s-a oprit; iar femeia a mers mai departe, pana la o claie de fan in spatele careia a disparut. In sat s-au mai petrecut si alte intamplari ciudate, unele puse pe seama „fetei padurii”, altele cu oameni care apareau de nicaieri si apoi dispareau, cu premonitii, stafii s.a.m.d.
O alta intalnire importanta a avut loc in 1998. DB avea 30 de ani, era insurat si avea un copil de 3 ani. S-a trezit intr-o dimineata si, nici una, nici alta, numai sa mearga la padure sa culeaga ciuperci („te-o purtat fata padurii!” i-a zis mama). De unde locuia si pana la padure erau peste trei kilometri, dar a ajuns acolo cam intr-o jumatate de ora. Sus pe culme, s-a asezat, un pic obosit. Privea spre dealurile de dincolo de granita cu Ucraina. Departe, intre dealuri, pe Soparca, un raulet care se varsa in Tisa, a vazut un nor ciudat. Era cenusiu, nu alb ca ceata… Iar norul s-a pus in miscare si intr-un timp miraculos de scurt a ajuns deasupra padurii prin care urma sa treaca si el. Si s-a pus sa toarne cu galeata.
Dintr-odata, pe o poiana, cam la vreo 200 de metri, DB a zarit un grup de adolescenti. Toti erau baieti, inalti de 1,80-2 metri, identici, dar era cu ei si o fata cam de 30-35 de ani, inalta de vreo 2,5 metri. Erau imbracati in haine albe, dar cand au intrat in ploaie hainele lor s-au facut maronii. Doi dintre ei purtau pe umar un soi de laute aurii, lungi si lucioase. Corzile erau ca de aur, iar cutia de rezonanta era ovala ca o para; dar aveau si un soi de tevi la capete. Ulterior DB s-a gandit daca nu erau cumva altceva, poate niste detectoare de metal… Si mai spunea: „unul avea ca un fel de bila, jos, altul ca un fel de teava patrata si indoita, iar fata avea o teava cu foarte multe strune pe ea; si cantau”. Au cantat exact cum au cantat copiii aceia intalniti in copilarie. DB si-a dat seama atunci ca erau aceiasi copii frumosi. Si chiar veneau dinspre locul in care i-a vazut el demult. Si-a zis deci: „Ei sunt! Gata! Acuma ma duc cu ei”.
A ramas totusi ascuns dupa un stejar. Au trecut pe langa el cam la 5 metri. Rasul lor nu era ca al oamenilor, ci parca era in chicote. Fata s-a intors, l-a vazut si si-au intersectat privirile. El a amortit pe loc. A vazut cum, pentru un moment, ochii ei s-au inrosit si fata i s-a invinetit, dar imediat s-a relaxat iar ochii i s-au inverzit. A ras si a fugit dupa baieti, pe carare. DB si-a revenit din amorteala cam dupa un minut si si-a zis: „Dupa ei, fie ce-o fi!”
A alergat vreo suta de metri, pana a ajuns intr-o poiana. S-a simtit patruns dintr-odata de o caldura de parca ar fi fost intr-un cuptor. A fugit mai departe pe carare, pana a iesit din padure. Aici l-a vazut pe vacarul satului pazind cireada. Era uscat, deoarece in afara padurii nu a plouat, in timp ce DB era ud leoarca. L-a intrebat daca „nu a vazut asa si asa…” „N-am vazut nimic” a ras acesta si i-a mai spus: „Tu ai vazut-o pe fata padurii si pe copiii ei”. Cand a ajuns acasa, zice nevasta-sa: „dar tu ai parul ars!” Atunci a dat cu mana prin par si a simtit ca este zbarlit, sarmos. In poiana aceea, unde fusese caldura aceea ca de cuptor, i se parlise si parul, si genele, si mustata. Concluziile privind aceasta istorie le voi prezenta in episodul de saptamana viitoare.
DAN D. FARCAS
Comentarii