Ministerul Apararii al Regatului Unit a inchis in 2009 proiectul sau oficial, care dura de peste cincizeci de ani, de cercetare si investigare a fenomenului OZN. Operatia a fost parte a unei actiuni mai largi de reducere a cheltuielilor de aparare. Ufologul american Robert L. Hastings, intr-un comentariu la aceasta decizie, scria ca „aceeasi prestidigitatie a fost folosita, in 1969, si de United States Air Force (USAF) pentru a-si lua din cârca publicul american prin inchiderea Proiectului Blue Book. Dupa mai multi ani de la aceasta decizie, dosare guvernamentale din SUA, desecretizate in urma unor cereri facute in virtutea legii libertatii de informare, au dovedit ca alte entitati, inclusiv CIA si NSA, au continuat sa studieze in secret incidentele OZN legate de securitatea nationala americana. Sper ca publicul britanic nu va fi inselat printr-un asemenea siretlic”.
Intr-un articol din 2013, tot Hastings a adaugat ca Biroul de Investigatii Speciale (AFOSI) al USAF a fost, de asemenea, implicat in investigarea unor cazuri OZN „sensibile”, fapt care nu a fost mentionat de Pentagon atunci când a facut anuntul sau de inchidere a proiectului Blue Book.
In cei cinci ani care au trecut de la inchiderea proiectului britanic, au fost desecretizate o multime de documente si au aparut si marturii privind incidente deosebit de serioase. Intre acestea pot fi citate celebrele aparitii din Rendlesham Forest, in decembrie 1980, confirmându-se faptul ca un OZN a fost intr-adevar urmarit cu acea ocazie de ambele radare britanice si americane din zona.
Hastings sustine totusi ca ceea ce a facut de fapt Ministerul Apararii al Regatului Unit a fost o declasificare selectiva, doar a fisierelor OZN de nivel scazut, continând in general documente banale. Ele au fost eliberate catre mass-media cu mult tam-tam, in timp ce fisierele foarte sensibile continua sa fie tinute departe de ochii publicului. Operatia este numita de profesionistii manipularilor „spin” (rotire). Scopul acestei tactici de propaganda a fost sa prezinte realitatea deformat, astfel incât sa para ca interesul oficialitatilor in privinta fenomenului OZN este minim, daca nu chiar inexistent.
Ca raspuns la o intrebare a lui Hastings, Nick Pope, care a lucrat pentru Ministerul Apararii din Marea Britanie timp de 21 de ani, din care trei nemijlocit pentru proiectul OZN, a confirmat ca toate documentele desecretizate, inainte de a trece la Arhivele Nationale, au fost revizuite de catre functionari ai Ministerului Apararii (acesta este unul dintre motivele pentru care programul de desecretizare a durat cinci ani). Prin aceasta operatie o multime de documente au fost „redactate”, stergându-se informatiile care ramân in continuare secrete, alte documente fiind retinute in intregime. In afara de aceasta, câteva dintre cele mai interesante fisiere, documente, filme si fotografii au fost declarate de Ministerul Apararii ca „distruse accidental” sau „pierdute”. Tot Nick Pope se intreba, intr-un articol din 2014, daca ministerul si-a pierdut cu adevarat interesul fata de OZN-uri, sau daca sunt inca in curs investigatii secrete, in spatele usilor inchise?
Cum se inchide un proiect
Unul dintre motivele pentru care Ministerul Apararii a terminat proiectul OZN – arata Pope – a fost numarul mare de rapoarte care s-au dovedit a fi lampioane chinezesti. In plus, adesea Ministerul Apararii a primit, in virtutea legii libertatii de informare, mai multe cereri de desecretizare pentru incidente OZN decât pentru orice alt subiect. In final, situatia a dus, pe de o parte, la decizia de a declasifica si de a da publicitatii cele mai multe dosare OZN ale Ministerului Apararii, iar, pe de alta parte, la inchiderea proiectului OZN, tinând cont de volumul excesiv de munca pe care-l genera.
Cu toate acestea, pare putin probabil ca, si in viitor, puterea sa ignore o situatie in care un pilot militar raporteaza un OZN, sau in care un controlor de trafic aerian urmareste unul pe radar. In mod evident, guvernul si armata vor dori sa cunoasca orice activitate desfasurata in spatiul aerian din Marea Britanie; in plus – mai ales dupa atentatele din 11 septembrie 2001 – prezenta pe radar a unui avion deturnat, cu transponderul oprit, va constitui un motiv aparte de ingrijorare. Pope subliniaza ca se stie, din mass-media, cu suficienta siguranta, ca in ultimii ani au avut loc mai multe intâlniri apropiate periculoase intre aeronave comerciale si OZN-uri, parte din acestea având loc dupa data in care Ministerul Apararii se presupune ca a oprit investigarea fenomenului OZN. Aceste incidente tulburatoare au fost analizate si evaluate de catre un organism special creat, numit Airprox, cu o structura mixta civil-militara, deservind Regatul Unit, dar care poate primi, de asemenea, informatii si de la USAF.
Prin urmare, atunci când pilotii civili sau militari raporteaza un OZN in apropierea unei aeronave, incidentul este si azi investigat. Atâta doar ca aceste investigatii se fac de la caz la caz, in afara unui proiect OZN formal. Dar – se intreaba autorii amintiti mai sus – exista oare in Marea Britanie si un efort mai formal si mai integrat, pe lânga investigatiile efectuate de Airprox?
Raspunsul este ca e foarte posibil sa existe, evitând insa atent termenul „OZN”, astfel incât celor care cer, in virtutea legii libertatii de informare, documente despre OZN-uri, sa li se raspunda – corect – ca astfel de documente nu exista. Termenii alternativi ar putea fi Fenomene Aeriene Neidentificate (in englezeste Unidentified Aerial Phenomena, prescurtat UAP) – denumire pe care chiar Pope a folosit-o la Ministerul Apararii – sau alti doi termeni utilizati de comunitatea aviatorilor (intrucât nu face bine la cariera acestora sa vorbeasca despre OZN-uri), anume: „aeronava neobisnuita” si „elicopter neconventional”. Exista si alte variante pe aceasta tema, plecând de la termenii utilizati de catre operatorii radar, cum ar fi „tinta necorelata” si chiar „sperietoare” (bogey).
O astfel de prestidigitatie lingvistica – crede Pope – este putin probabil sa fie suficienta singura. Desi el este sigur ca termenul de „OZN” a fost in mod deliberat abandonat de Ministerul Apararii, o cale mult mai sigura de camuflaj este de a contracta pentru acest tip de activitati o companie privata. Contractorii din domeniul apararii si din corporatiile de aviatie au adesea personal cu certificate de securitate mai inalte decât majoritatea oamenilor din Ministerul Apararii. Bordurile acestor companii contin multi fosti sefi din aparare, ca si alti pensionari militari ori din Ministerul Apararii. O asemenea externalizare ar fi utila si deoarece raspunsul sincer la intrebarea „Ancheteaza Ministerul Apararii incidente OZN?” va fi, in acest caz, „Nu”. In plus, legea libertatii de informare nu se aplica si la companiile private.
Proiect cu nume de cod
Intr-un mod care ar putea parea curios, chiar exista deja un precedent pentru externalizarea activitatilor OZN sensibile ale Ministerului Apararii. In anii nouazeci chiar Pope fusese implicat in lansarea unui studiu, pe atunci strict secret, privind OZN-urile, realizat de structurile militare de informatii, proiect având numele de cod Condign. A fost o sarcina dificila, intrucât Ministerul Apararii declara, in mod constant, catre Parlament, mass-media si marele public, faptul ca OZN-urile prezinta pentru el doar un interes minor, fiind evaluate ca neavând „nicio semnificatie pentru aparare”.
Daca proiectul Condign ar fi fost dezvaluit, efectul ar fi fost ca pozitia publica oficiala a ministerului privind OZN-urile ar fi aratat ca o minciuna; asa ca, in timp ce compartimentul ultra-secret de Informatii Militare (parte a Ministerului Apararii) a comandat studiul, munca in sine a fost realizata in afara Departamentului. Ca o masura suplimentara de securitate, in loc sa se lanseze un nou contract, a fost modificat un contract existent, scurtând astfel traseul hârtiilor. Desi raportul final a fost declasificat in 2005 – e drept cu serioase portiuni innegrite – multe dintre documentele de lucru, ca si alte documente generate in timpul studiului, ramân inca nedate publicitatii, iar unele dintre ele este putin probabil sa fie vreodata declasificate, chiar si intr-o forma „redactata”.
Indiferent ce crede lumea despre OZN-uri – spune Pope – ca sunt nave spatiale extraterestre, un fenomen exotic plasmatic pe care stiinta nu-l intelege pe deplin (o sugestie cuprinsa in proiectul Condign), un avion spion rusesc, o drona, sau un avion deturnat si cu transponderul oprit, indreptându-se spre Londra, ar trebui sa fim foarte prosti sa ignoram faptul ca exista dovezi solide ale unei activitati neobisnuite in spatiul aerian britanic, cu atât mai mult cu cât martorii sunt piloti sau operatori radar.
Deci, ca raspuns la intrebarea daca Ministerul Apararii investigheaza totusi, in secret, fenomenul OZN, Nick Pope spune ca spera „al naibii de mult” sa fie asa. Pentru ca, daca nu ar investiga, atunci Marea Britanie ar ramâne vulnerabila la atacuri teroriste si la spionaj si poate – doar poate – va rata sa faca o descoperire care ar putea schimba lumea pentru totdeauna.
DAN D. FARCAS
Comentarii