Un important critic de arta al secolului XX, Andre-Berne Jofroy, spunea ca „pur si simplu, o data cu opera lui Caravaggio a debutat pictura moderna”. Era un omagiu adus marelui maestru al tenebrelor. „Învataturile” lui catre urmasi se pot vedea limpede la Rembrandt, Rubens, Bernini sau Jusepe de Ribera. Barocul sta pe umerii lui Caravaggio, dar de foarte putine ori este amintita si o pictorita de geniu a barocului italian, si anume frumoasa Artemisia Gentileschi.
Fiica lui Orazio Gentileschi avea saptesprezece ani atunci când uriasul Caravaggio parasea o lume care nu îl întelesese si nu-l acceptase. Artemisia a venit pe lume la Roma si a copilarit în atelierul de pictura al tatalui. Mama sa Prudentia o iubea enorm si nu dorea ca fiica sa sa fie îndrumata spre o „breasla barbateasca”. În cele vremuri, femeile nu erau acceptate ca pictorite, ci doar ca muze. Însa Orazio Gentileschi a descoperit un mare talent în odrasla sa si a încurajat-o, chiar daca adolescenta se abatea de la tiparele clasice si-l admira deja pe Caravaggio. Asa se face ca în toata cariera sa, Artemisia va realiza numeroase compozitii de un dramatism accentuat si doar uneori linistea sufleteasca poate fi descoperita în pânzele ei.
Prima lucrare de mare impact emotional a Artemisiei Gentileschi a fost „Suzana si batrânii” (1610), inspirata dupa Vechiul Testament. Realismul caravaggesc iese în evidenta si aceasta avea sa fie tendinta operelor sale. Dar optiunea pentru dramatic si chiar tragic i-a fost augmentata de o întâmplare nefericita. Artemisia avea 18 ani atunci când a fost data în grija lui Agostino Tassi, spre aprofundarea picturii. Tassi lucra cu tatal ei la un palat din Roma si era un om de încredere. Dar, la un moment dat, Tassi abuzeaza de frumoasa fata si dupa ce o violeaza îi promite ca se va însura cu ea. Ulterior, el uita de promisiune si intra în conflict cu tatal fetei, care-l da în judecata. Artemisia a trebuit sa suporte un proces umilitor si în cele din urma a câstigat, Tassi fiind condamnat la un an de închisoare (dar nu l-a executat).
Criza psihologica prin care trecea artista se remarca foarte lesne în lucrarea realizata la un scurt interval de timp, si anume teribila scena „Judith decapitându-l pe Holofern” (începuta în 1614 si finalizata în 1620). Cu atâta mânie a fost pictata capodopera, încât Artemisia nu a ezitat sa puna în evidenta, cu mai multa cruzime, sângele care tâsnea din arterele victimei. Furia calma a Judithei i-a determinat pe multi cercetatori sa presupuna ca actorii scenei sunt de fapt Artemisia si violatorul Tassi…
Remarcata de „breasla masculina” ca un mare si „neobisnuit talent femeiesc”, Artemisia Gentileschi a început sa primeasca importante comenzi si din afara Romei. Astfel, ea a ajuns pictorita familiei de Medici si a regelui Carol I, dupa ce s-a mutat la Florenta cu sotul sau, Pierantonio Stiattesi. Tot la Florenta s-a petrecut un fapt inimaginabil pentru acea vreme: Artemisia Gentileschi a fost admisa la Accademia delle Arti del Disegno, un lucru extrem de onorabil pentru o pictorita. Aflata într-un mediu artistic select, ea a devenit prietena cu nepotul marelui Michelangelo Buonarroti si chiar cu Galileo Galilei. Si-a continuat lucrul în stilul consacrat de Caravaggio si a abordat si teme religioase, venerând-o pe Fecioara Maria în multe compozitii.
PAUL IOAN
Comentarii