Castel este numele unui club parizian celebru, unde prin anii 50 se adunau oameni cu foarte multi bani (majoritatea, de fapt, un fel de beizadele dâmbovitene), excentrici si ridicoli totodata, pentru a petrece fara sa mai tina seama de etichete si principii. Ma rog, nimic nu e nou pe lume… Istoria cancanurilor spatiului monden a retinut însa numeroase alte petreceri de amploare aproape faraonica, marcate totusi de anumite semnificatii culturale, politice, artistice, dincolo de dezmatul propriu-zis!
În alb si negru. 28 noiembrie 1966 a fost o zi de exceptie pentru lumea buna a Americii. Scriitorul Truman Capote a închiriat întreg hotelul Plaza din New York, pentru a-l „îmbraca” exclusiv în alb si negru, în vederea sarbatoririi succesului romanului sau „Cold Blood” alaturi de cele mai mari staruri ale lumii. Asadar, tema era „negru si alb”, dar exista si un cod vestimentar: o masca purtata de fiecare invitat, pentru ca personalitatile cele mai marcante sa nu fie recunoscute. Problema reala a fost ca, pe lânga cei 500 de fericiti care au fost alesi sa intre în hotel (de la Andy Warhol la Frank Sinatra), afara au ramas alte 1.500 de staruri, nevoite sa-si „mestece” nemultumirea printre dinti…
„Pantera” la Palat. Pe 5 martie 1978, miticul club Palace si-a deschis portile, invitatii asteptând cu sufletul la gura show-ul la fel de miticei Grace Jones, care avea sa interpreteze celebra piesa „La Vie en rose”. Dupa interpretare, diva a iesit din scena pe jumatate goala, dar nu fiindca asa era conceput spectacolul, ci fiindca fanii efectiv smulsesera vesmintele de pe ea. I-au venit în ajutor nimeni altii decât Yves Saint-Laurent si partenera de afaceri a acestuia, Loulou de la Falaise.
Ca între… rozatoare. Petrecerile cu numele generic „olé olé” reuneau în anii 60, la Rat Pack Club („Clubul Sobolanilor”, pe româneste), nume de supradotati ai muzicii si filmului, ca Frank Sinatra, Dean Martin, producatorul Peter Lawford, Sammy Davis, care alcatuiau un fel de „music… all” ce flirta atât cu monstrii sacri ai Hollywoodului, de talia unui Humphrey Bogart, cât si cu puterea clanului Kennedy, dar si cu cea a mafiei temutului Sam Giancana. Iar petrecerile „sobolanilor” se încheiau întotdeauna cu orgii de nedescris.
Dupa noi, potopul! Pe 26 iunie 2008, un legendar astfel de loc al chiolhanurilor pariziene, hotelul Royal Monceau (în traducere directa, „Maldarul Regal”), si-a dat ultima suflare într-un mod grotesc, dar cumva glorios. Rascumparat si închis pentru renovare, el a gazduit totusi o ultima petrecere, un fel de parastas vesel, în cadrul caruia a fost permis orice putea contribui la… distrugerea masiva a edificiului. S-a lasat cu lustre prefacute în tandari, mochete arse, pereti mâzgaliti în fel si chip si tot asa. Din fericire, nu s-au semnalat si victime umane.
Poveste fara sfârsit. La fel ca-n basmele noastre, ziua de 13 februarie 1903 a marcat începutul unei serate-maraton, organizata de împaratul Nicolae al II-lea în grandiosul Palat de Iarna din Sankt Petersburg, pentru nu mai putin de 72 de ore fara întrerupere. Obiectivul era unul cel putin bizar (dar ce mai conteaza când e vorba sa petreci pe rupte!): ca invitatii prezenti sa poarte la vedere si în mod cât mai firesc cele mai minunate bijuterii din lume. Se pare însa ca paranghelia imperiala a functionat ca un drog, caci, dupa doua zile de reîncarcare a bateriilor, ea a fost prelungita cu înca 24 de ore.
La 19 mai 1962 (aniversarea lui JFK), sus-amintitul Lawford a urcat-o – la figurat – pe un jilt de aur de o înaltime ametitoare pe teribila blonda Marilyn Monroe, în fata a 15.000 de persoane. Aceasta a intonat cu o voce suava „Happy Birthday Mr President”, iar urmarea a fost ca de atunci, acelasi producator maestru în codoslâcuri a împrumutat – de data asta la propriu – casa lui, pentru întâlnirile oarecum de taina dintre erotomanul JFK si blonda de la Casa Alba.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii