Leslie Kean este jurnalist si autor de investigatie, despre care am scris de mai multe ori in aceasta pagina. Ultima ei carte „OZN-uri: Generali, piloti si oficiali guvernamentali depun marturie” (2010), a fost un bestseller New York Times si a fost publicata în alte zece limbi, între care si în româneste. Cartea are o prefata de John Podesta, fost sef de personal al presedintelui Bill Clinton si consilier al presedintelui Barack Obama, si are girul fizicianului Michio Kaku. În octombrie 2015 Leslie Kean a publicat în „Psychology Tomorrow Magazine” articolul „Challenging the Taboo”, în traducere aproximativa „contestând tabuul”, cu referire la interdictia tacita care însoteste fenomenul OZN. Prezint mai jos, în rezumat, principalele idei din acest articol.
Într-o seara de septembrie, în 1976, un obiect luminos a fost reperat deasupra Teheranului (Iran). A fost ridicat un avion F-4 pentru a-l intercepta, dar instrumentele de comanda si de comunicatii s-au blocat în preajma lui. Parviz Jafari, care mai târziu a devenit general, iar acum este pensionar, a fost ridicat de la sol cu un al doilea avion de vânatoare. El i-a relatat lui Leslie Kean ca obiectul, în forma de diamant, reperat si pe radar, „era intermitent, rosu intens, verde, portocaliu si albastru deschis, atât de stralucitor încât nu am putut sa vad corpul sau; secventa de flash-uri era extrem de rapida, stroboscopica”. Pilotul regreta si azi ca nu a avut un aparat de fotografiat cu el.
La un moment dat, alte patru obiecte, mici si rotunde, s-au separat din cel principal, unul dupa celalalt. Jafari a încercat sa traga o racheta spre ele, dar de fiecare data când sa apese pe tragaci, arma se bloca, iar comunicatiile radio se distorsionau. Aceste evenimente au fost urmarite de un general de aviatie, de piloti antrenati care se aflau în alte avioane si de operatori cu experienta din turnul de control. Un document al US Defense Intelligence Agency, desecretizat între timp, preciza ca „OZN-urile au afisat o secventa extraordinara de manevrabilitate”, adaugând o lista de note cu privire la confirmarile radar, efectele electromagnetice asupra aeronavelor, precum si efectele fiziologice asupra membrilor echipajelor. În concluzie, evaluarea preciza ca: „acest caz este unul clasic si îndeplineste toate conditiile necesare pentru un studiu legitim al fenomenului OZN”.
Observatii legitime
Înca din anii 1950, OZN-urile au fost definite de US Air Force drept „orice obiect din aer care, prin performante, caracteristici aerodinamice, sau caracteristici neobisnuite nu corespunde cu niciun tip cunoscut de aeronave sau rachete, sau care nu poate fi identificat în mod pozitiv cu un obiect familiar”. Totusi, pe parcurs, subiectul OZN-urilor a fost atât de rau înteles – spune Kean – încât multi cercetatori considera ca el nici nu merita sa fie luat în seama. Subiectul este înconjurat de atâta dezinformare si prejudecati, de confuzia dintre ce este si ce nu este un OZN, ca si de atitudinea de ridiculizare care a patruns în cultura noastra de zeci de ani, încât a lua în serios OZN-urile a devenit un subiect TABU.
Leslie Kean spune ca a devenit interesata de acest domeniu în 1999, când un coleg din Paris i-a trimis traducerea unui studiu militar francez uimitor, despre OZN-uri si impactul acestora asupra securitatii nationale. Acest document, de 90 de pagini, numit „Raportul COMETA”, are treisprezece autori distinsi: patru generali în rezerva, un amiral, un sef al politiei, oameni de stiinta si experti în domeniul spatial. Lucrând independent de guvernul francez, ei au petrecut trei ani analizând întâlniri ale militarilor si pilotilor cu OZN-uri. Cazurile folosite spre exemplificare se refereau la obiecte ciudate, vazute de aproape, de piloti, urmarite pe radar, si fotografiate oficial, pentru care echipele de experti eliminasera toate explicatiile conventionale, naturale sau provocate de om. Kean citeaza în articolul ei câteva exemple în acest sens.
Autorii raportului COMETA au argumentat, cu o ferma obiectivitate si cu o logica bazata pe fapte, ca observatiile bine documentate pe care le-au examinat nu pot fi explicate prin nimic cunoscut, cum ar fi tehnologii militare avansate sau fenomene naturale rare. Acesti oficiali erau în masura sa stie acest lucru, gratie accesului pe care îl aveau la informatii din surse oficiale. În schimb – scriau ei – obiectele par a fi „masini zburatoare complet necunoscute, cu performante exceptionale, care sunt ghidate de o inteligenta naturala sau artificiala”. Autorii au adaugat ca „numeroasele manifestari observate de martori de încredere s-ar putea datora unor nave de origine extraterestra, adaugând ca „ipoteza extraterestra” este singura care explica toate detaliile implicate. Întrucât însa aceasta ipoteza e nedovedita, ei au declarat ca deocamdata natura si originea obiectelor ramân necunoscute.
Intrigata de acest raport, Leslie Kean s-a apucat sa analizeze sute de documente desecretizate, rapoarte de aviatie si date radar, studii de caz coroborate cu probe fizice, sau fotografii analizate stiintific. Multe dintre documentele declasificate de guvernul SUA recunosc existenta OZN-urilor. Jurnalista a avut usi deschise la niveluri foarte înalte si a vorbit cu multi oameni de stiinta care iau subiectul foarte serios, a intervievat generali ai Fortelor Aeriene, piloti, oficiali si investigatori din întreaga lume. A aflat astfel ca si guvernele din alte tari, inclusiv cele din Marea Britanie, Franta, Belgia, Chile, si Brazilia, recunosc ca OZN-urile exista si sfideaza orice explicatie conventionala, fiind dispuse sa afirme aceasta public, în conferinte de presa sau ca raspuns la solicitari publice.
Faptul cel mai socant privind OZN-urile este ca existenta lor a fost verificata în mod oficial, la cel mai înalt nivel, si ele sunt documentate în fisiere oficiale (din nou, ca fenomene inexplicabile, nu ca nave spatiale extraterestre!). Martorii implicati în aceste cazuri (cele investigate în mod oficial, cu mai multi martori si cu dovezi fizice) sunt extrem de credibili: piloti comerciali si militari, alti profesionisti în domeniul aviatiei, ofiteri de politie, ca si oameni de stiinta. Unele dintre aceste rapoarte au în mod clar implicatii de securitate sau de siguranta aeriana nationala, dar mai presus de toate, ele reprezinta un mister autentic. Ceva fizic este realmente acolo; iar acest „ceva” demonstreaza viteze, acceleratii, si alte caracteristici care contesta paradigma noastra stiintifica actuala. Uneori obiectele actioneaza de parca ar fi sub control inteligent, raspund la semnale umane, scapa de manevrele agresive ale pilotilor s.a.m.d.
Obiecte in forma delta
Pe 13 martie 1997, între 20:00 si 21:30, peste o mie de cetateni au vazut obiecte masive în forma de delta alunecând în tacere deasupra statului Arizona. Martorii au descris o nava gigantica, solida, care a blocat stelele, cu sirag de lumini pe margini, pe care unii au vazut-o stând nemiscat si tâsnind apoi, ca sa dispara cât ai clipi din ochi. Guvernul SUA a ignorat cererile de ancheta ale oficialilor de stat, inclusiv ale senatorului John McCain, si niciodata nu a oferit publicului o explicatie. Fostul guvernator al Arizonei, Fife Symington, a recunoscut, zece ani mai târziu, ca a vazut si el aparitia dar n-a spus nimic, de teama ridicolului si a altor implicatii tinând de functia sa.
Pe 7 noiembrie, 2006, dupa-amiaza, la Aeroportul International O’Hare din Chicago a fost observat un obiect în forma de disc, plutind deasupra terminalului United Airlines; apoi aparitia a tâsnit brusc în sus si taind o gaura cu margini clare în stratul de nori aflat deasupra. Fenomenul a fost urmarit de piloti si alte categorii de personal din aviatie, timp de peste cinci minute; rapoartele turnului de control s-au pastrat pe banda. Administratia Aviatica Federala a refuzat sa investigheze cazul, spunând ca a fost „un incident meteorologic”. Cele doua cazuri de mai sus sunt exemple evidente pentru tabuul care însoteste fenomenul.
DAN D. FARCAS
Comentarii