La sfarsitul lunii trecute, Humanitas Fiction a lansat in colectia Raftul Denisei romanul Amantul japonez (in traducerea Corneliei Radulescu), scris de Isabel Allende. Autoarea, nepoata fostului presedinte chilian Salvador Allende, s-a nascut pe 2 august 1942 in Lima. In timpul dictaturii lui Pinochet s-a refugiat in Venezuela, unde ramane 15 ani, lucrand ca ziarista. Primul ei roman, Casa spiritelor, aparut in 1982 a avut un succes fulminant, devenind bestseller international. Au urmat alte peste 20 de romane, ultimul fiind Amantul japonez aparut in 2015. In 1994, statul francez i-a acordat titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres, iar in 2004 a fost primita in American Academy of Arts and Letters. Care e povestea descrisa in Amantul japonez?
Una complicata si alambicata: „In 1939, cand Polonia e amenintata de nazism, Alma Belasco e trimisa de parinti sa traiasca la San Francisco, alaturi de matusa si de unchiul ei, care locuiesc intr-un conac opulent. Initial timorata de noua ei familie si incapabila sa se integreze, Alma va avea in cele din urma o legatura profunda, pentru toata viata, cu fiul gradinarului familiei, Ichimei. Dupa atacul japonezilor de la Pearl Harbor, cei doi sunt despartiti cu cruzime, iar Ichimei ajunge intr-un lagar, impreuna cu familia sa. Multe decenii mai tarziu, Alma e una dintre batranele excentrice care populeaza azilul de lux Lark House din San Francisco.
Cu rabdare si infinita tandrete, Irina Bazili, o tanara ingrijitoare din Republica Moldova, cu o istorie trista in propria biografie, ajunge sa descopere treptat povestea de dragoste dintre Alma si Ichimei si isi gaseste in ea izbavirea”. Iata si un scurt fragment din Amantul japonez: „Irina Bazili a inceput sa lucreze la Lark House, care se afla in Berkeley, la margine, in anul 2010. Avea douazeci si trei de ani impliniti si prea putine iluzii, caci de la cincisprezece tot schimbase locuri de munca in mai multe orase. Nu-si putea imagina ca aceasta rezidenta pentru varsta a treia avea sa se dovedeasca locul perfect si ca in urmatorii trei ani urma sa o faca la fel de fericita ca in copilarie, inainte ca destinul ei sa o ia razna. Lark House, infiintat la jumatatea lui 1900 pentru a oferi batranilor cu venituri mici o locuinta decenta, atrasese de la bun inceput, din motive necunoscute, intelectuali progresisti, ezoterici convinsi si artisti de mica anvergura.
La primul interviu, directorul Hans Voigt i-a spus Irinei ca era prea tanara pentru un post care presupunea atatea responsabilitati, dar cum era nevoie sa se ocupe urgent un post vacant la Departamentul de administratie si asistenta, putea lucra acolo pana aveau sa gaseasca persoana potrivita. Irina si-a zis ca acelasi lucru era valabil si pentru el: omul semana cu un tinerel bucalat cu calvitie prematura, prea putin indicat sa conduca asezamantul. Mai tarziu avea sa constate ca infatisarea lui Voigt era inselatoare in functie de distanta si de lumina, caci omul implinise cincizeci si patru de ani si se dovedise un administrator excelent. Irina l-a asigurat ca, desi nu avea studii, avea sa compenseze prin experienta pe care o avusese cu batranii in tara ei natala, Republica Moldova”.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii