„Atunci cand vom reusi sa patrundem în interiorul Sfinxului, cand vom descifra inscriptiile aflate în camerele sale si cand vom restabili galeriile care-l leaga de piramida lui Kefren, acest enigmatic monument va rupe, în sfarsit, tacerea”. Aceasta idee, hazardata pentru unii, a fost emisa în urma cu peste un secol de arheologul francez Louis Contouye. Pe atunci, în anii 1902-1905, se desfasura prima mare „dezgolire” a trupului Sfinxului, îndepartandu-se nisipul desertic pana la nivelul platformei naturale pe care a fost construit.
Acum mai bine de 4.500 de ani, în timpul domniei faraonului Kefren (2558-2532 î.Ch.), în apropiere de piramida suveranului (urmas al lui Keops) a „aparut protectorul sufletului sau, Sfinxul”. Specialistii spun „aparut” pentru a-si manifesta uimirea fata de randamentul extraordinar al constructorilor egipteni din antichitate. Pe perioada unei domnii de 26 de ani, pe platoul de la Giseh au fost durate atat piramida lui Kefren, cat si o „monstruoasa” statuie de 57 de metri lungime si 20 înaltime – celebrul si temutul Sfinx. Carui scop servea acest monumentalism? Doar orgoliul si excentricitatea faraonului au fost motivele?
Termenul din egipteana veche care denumea Sfinxul, preluat apoi de greci, însemna statuie vie. Leul cu cap de barbat (figura lui Kefren, probabil) nu este neaparat un simbol al fortei (desi are functia de gardian), ci unul al tacerii vesnice. Cele mai noi teorii leaga acest înteles al „pietrei vii” de relatiile dintre vechii regii egipteni – în special cei din dinastia a IV-a, Keops, Kefren si Mikerinos – si societatea secreta a preotimii, detinatoarea unor cunostinte privind atat istoria predinastica a Egiptului, cat si informatii stiintifice despre viata. Disproportionat de mari sunt labele din fata ale Sfinxului – 15 metri lungime –, fata de cele posterioare. De ce? Orientarea foarte precisa, spre rasarit si spre Nil, genereaza o legatura directa între ochii „leului” – aflati la 8,5 metri înaltime – si zeul Soarelui, suprem în panteonul egiptean. Aceasta axa est-vest a trupului formeaza împreuna cu diagonalele bazelor celor trei piramide de pe platoul Giseh „triunghiurile sacre”, în care sunt puse în evidenta celebrele numere „pi” (3,14) si „numarul de aur” (1,618), care, de fapt, aveau sa fie descoperite mult mai tarziu de catre geometrii greci.
Pozitionarea si dimensiunile colosale ale Sfinxului au condus la o concluzie cvasi-unanima a cercetatorilor: complexul de la Giseh ascunde mesaje codificate geometric si trigonometric. Se banuieste ca între toate „piesele” plasate acolo în timpul dinastiei a IV-a exista legaturi subterane care se intersecteaza si care conduc spre sali de initiere si/sau biblioteci ale elitei vechiului cler egiptean… Este oare întamplator ca pe stela dintre labele anterioare ale Sfinxului este inscriptionat „visul lui Tutmes al IV-lea”? Textul spune ca acest barbat a ajuns faraon (în dinastia a XVIII-a, 1500 î.Ch.) pentru ca în vis Sfinxul i-a spus sa-i înlature nisipul care-i ajunsese pana peste gat. Se pare ca atunci a fost prima si ultima oara cand „leul” s-a adresat unui om. Cele mai pretioase informatii din interiorul sau ar fi ajuns în cele din urma în Biblioteca din Alexandria… În Romania se gasesc mai multe formatiuni stancoase a caror înfatisare speciala le-a atras denumirea de sfincsi. Natura a fost aceea care a sculptat, prin eroziune, „fizionomii umane”, iar asocierea cu Sfinxul de la Giseh s-a impus prin maretia si misterul lor. Cele mai renumite se afla în Muntii Bucegi si în Muntii Macinului.
PAUL IOAN
Comentarii