De curand Humanitas Fiction a lansat pe piata, in colectia Raftul Denisei, romanul Mireasa tanara, semnat de Alessandro Baricco, in traducerea Gabrielei Lungu. Cu magia, delicatetea si virtuozitatea dintotdeauna ale artei sale, Alessandro Baricco propune in Mireasa tanara o neobisnuita poveste de dragoste, intre doi tineri meniti unul altuia inca din copilarie, recreand in acelasi timp o lume gata sa se naruie.
In asteptarea Fiului ratacitor care i-a fost harazit drept sot, Mireasa tanara este initiata in arta iubirii in scene de un splendid erotism difuz. Alaturi de ea, in centrul naratiunii lui Baricco traieste un personaj colectiv, Familia Fiului, cu figuri paradoxale, de un pitoresc rar intalnit, din randul carora se detaseaza Unchiul si servitorul Modesto. La rastimpuri insa, isi face aparitia un personaj improbabil si surprinzator: naratorul. Lorenzo Mondo scria astfel despre romanul lui Baricco: „Cum am putea defini romanul Mireasa tanara de Alessandro Baricco? O capricioasa si foarte indrazneata poveste de dragoste, o fabula suprareala, o expunere filozofico-libertina? Sau, mai simplu, incercarea unui Narator (inventat de Baricco) care tinde sa-si exorcizeze prin scris obsesiile?”.
Un fragment din aceasta fabula suprarealista suna astfel: Se intrerupse atunci cand Mireasa tanara intra in sufragerie, si o facu nu neaparat pentru ca Mireasa tanara intrase in sufragerie, ci pentru ca fusese introdusa de un alarmant acces de tuse al lui Modesto. Poate ca n-am spus ca in cincizeci si noua de ani de serviciu, batranul pusese la punct un sistem de comunicare laringian pe care toti, in familie, invatasera sa-l descifreze ca si cum ar fi fost o scriere cuneiforma. Fara a trebui sa recurga la violenta cuvintelor, un acces de tuse – sau rareori doua, in formele cele mai articulate – ii insotea gesturile ca un sufix care le lamurea intelesul. Nu punea, de exemplu, nici macar un singur fel de mancare pe masa, fara a-l insoti de o indicatie a epiglotei careia ii incredinta propria parere foarte personala. In situatia data, o introduse pe Mireasa tanara cu un suierat de abia schitat, indepartat. Indica, o stiau cu totii, un nivel foarte inalt de vigilenta, si acesta e motivul pentru care Mama se intrerupse, lucru neobisnuit pentru ea, pentru ca a-i anunta un oaspete, intr-o situatie normala, nu era diferit de a-i turna apa in pahar – ar fi baut-o cu mult calm. Se intrerupse deci, intorcandu-se spre nou-venita. Observa cat era de tanara si cu un automatism de mare clasa exclama, Iubito! Habar n-avea cine era.
Alessandro Baricco s-a nascut in 1958 la Torino. Si-a luat licenta in filozofie si a studiat pianul la conservator. A publicat cronici muzicale si doua eseuri despre muzica. In 1991 a debutat in literatura cu romanul Castele de furie (Humanitas Fiction, 2007) si a devenit in scurt timp unul dintre cei mai cititi si iubiti scriitori din Italia. Au urmat Oceano mare (1993), Matase (1996; Humanitas Fiction, 2015), City (1999), Senza sangue (2002), Questa storia (2005), Emaus (Humanitas Fiction, 2012), Mr Gwyn (2011; Humanitas Fiction, 2014), De trei ori in zori (2012; Humanitas Fiction, 2015) si Mireasa tanara (2015; Humanitas Fiction, 2016). Dupa experienta din radio si televiziune, a infiintat la Torino o scoala dedicata tehnicilor narative, purtand numele „Pickwick”, in care abordeaza, impreuna cu grupuri de tineri scriitori, problemele prozei in era compu-terului.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii