Un obicei a carui origine se spune ca urca in timp pana in secolul al X-lea, in China, se refera doar la fetele si femeile tinere din clase sociale privilegiate, ceea ce nu-i atenueaza din cruzimea si grotescul punerii lui in practica si al rezultatului in sine: mutilarea anatomica (si nu numai) in numele unui bizar ideal de frumusete. Dar, oare, ce are a face frumusetea naturala cu o practica prin care femeia, oricat de seducatoare ar fi fost la chip si la trup, era schilodita pe viata?
Un mileniu de tortura
Treptat, obiceiul s-a extins si la alte categorii ale societatii chineze, iar perpetuarea sa a depasit, ca durata, un mileniu, inceputurile fiind legate de cea mai puternica dinastie din istoria imperiului asiatic, dinastia Tang. Se spune ca in secolul al X-lea imparatul i-a cerut sotiei sale sa isi bandajeze picioarele pentru a executa dansul traditional al lotusului si a-i spori dorinta. Dupa un secol, acesta devenea un obicei la moda ce simboliza bogatia si distinctia celor mai de vaza familii, transmis de la o generatie la alta. Explicatia raspandirii doar in familiile bogate e simpla: femeia supusa astfel lungului si durerosului ritual de infrumusetare era obligata sa efectueze doar activitati casnice modeste, ceea ce femeile sarace nu-si puteau permite.
La sfarsitul dinastiei Quing – ultima din istoria imperiului chinez – femeile cu picioarele bandajate apartineau totusi tuturor claselor sociale din grupurile etnice Han si Hakka. In 1912 guvernul a interzis bandajarea picioarelor si le-a obligat pe adepte sa isi scoata bandajele. O etapa extrem de chinuitoare, de traumatizanta, dar care nu a dus la disparitia totala a vechii practici. Abia in 1949, odata cu preluarea puterii de Mao Zedong, interdictia a fost efectiva. Astfel, se estimeaza ca in jur de 1 miliard de femei si-au vazut picioarele mutilate inca o data in mod salbatic!
Durerea „liber consimtita”
Bandajarea picioarelor incepea in jurul varstei de 5 ani, iar durata torturii pana ce laba piciorului avea sa ajunga la talia „ideala” – de numai 7,5 centimetri! – era de 2 ani. Pentru fabricarea sarcofagului ad-hoc pentru picioare, acestea erau mai intai inmuiate in apa calda sau in sange de animal amestecat cu anumite ierburi medicinale. A doua etapa, de-a dreptul aberanta, consta in plierea fortata a celor patru degete mai mici sub talpa, catre calcai, dupa care membrul astfel siluit era introdus intr-un cilindru de cupru, pentru ca varful si calcaiul sa tinda catre a se intalni. Numai degetul mare ramanea liber.
Pe masura ce scobitura talpii se distrugea, baza calcaiului si partea din fata a talpii deveneau perpendiculare, astfel incat intre ele se putea introduce doar o moneda. Apoi, piciorul era introdus in incaltari din ce in ce mai mici si mai ascutite la varf. Nu e de mirare ca fracturile si alte traume la fel de dureroase erau frecvente, chiar daca bandajul trebuia schimbat zilnic si picioarele spalate cu o solutie antiseptica. Urmarea acestor operatiuni era ca femeia nu numai ca nu putea alerga, ci intampina mare greutate si la mersul normal.
Odata ajunse la talia minima, picioarele erau bandajate in continuare, mai ales pentru a fi ascunse vederii celor din jur din cauza mutilarii lor. Totusi, familiile care adoptau aceasta practica erau convinse ca fericirea salasluia in picioare si ca o tanara care nu avea piciorul foarte mic nu-si putea gasi un sot onorabil. Femeile supuse torturii sufereau insa, in timp, si alte drame, ca de exemplu suprainfectii si septicemii, atrofii musculare si paralizii ori necrozarea si caderea degetului mare, ceea ce – paradoxal – era considerat un semn bun, din moment ce piciorul devenea astfel si mai mic…
* * *
Vedem astazi metode de „infrumusetare” comparabile cu cea descrisa mai sus: umflarea artificiala a buzelor, pana la efecte monstruoase, la fel, marirea sanilor ori a feselor cu proteze ce pot deveni foarte periculoase, dar si supunerea intregului trup la suplicii ce au dus, nu de putine ori, la moarte. Pana unde poate merge tousi acest gen de nebunie ce vrea sa anuleze naturalul, in schimbul unei satisfactii temporare cu urmari grotesti?
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii