Uriasul Salvador Dalí are multi epigoni, fara ca vreunul sa-i umbreasca, deocamdata, suprematia indiscutabila. Unul dintre „discipoli” este Rezo Kaishauri, pictor suprarealist nascut la Tbilisi, Georgia, actualmente rezident la Vilnius, Lituania. A absolvit Scoala de arta in 1994, in orasul natal, iar actualmente profesia sa de baza este designer. Despre sine spune doar ca este „fericit recasatorit, cu un copil din primul mariaj”.
Atasat fundamental de suprarealismul lui Salvador Dalí, Rezo Kaishauri ne surprinde placut prin fluditatea formelor care reinventeaza realitatea fara stridente, dar cu accente erotice evidente si cu un simt al umorului care fac mesajele sale foarte agreabile. Desi compozitiile sale par a fi ale unui poet care stie sa creeze cu pensula o lume paralela, Kaishauri este un om calculat, bine organizat tematic. Colectiile sale suprarealiste sunt sistematizate sub titlurile: „Limbajul corpului”, „Paranoia” si „Cafea neagra”. Dintre acestea, Paranoia pare a fi special dedicata marelui maestru spaniol, caci influentele acestuia nu lasa nici o urma de indoiala.
Dragostea, moartea, confruntarea cu fiinte monstruoase si entitati grotesti menite sa imprastie spaima sunt surprinse in fragmente de basm elegant prezentate. Inspiratia cu care poetul ne uimeste prin asocieri de cuvinte se transforma la Kaishauri intr-o evadare in fantastic, unde orice personaj poate avea detalii care ne intriga si ne obliga la o varietate de interpretari. Un nud de femeie care contempla orizontul este privit cu lupa tinuta de scheletul unei maini. Poate ca moartea este dusmanul frumusetii…
Aceeasi glorificare a senzualitatii feminine o gasim intr-una dintre cele mai filosofice compozitii, intitulate „Baia unei nimfomaniace gigantice” (Sclavii). Un urias trup de femeie cu forme divine se relaxeaza in apa unui rau, in timp ce barbati minusculi, ca niste sclavi ai suveranei absolute, ii fac toaleta. Scena este conceputa ca si cum zeita este de fapt o statuie a carei prospetime este intretinuta cu meticulozitate. Mesajul erotic se imbina cu sentimentul de recunostinta a barbatilor pentru existenta frumusetii feminine, incantatoare si dominatoare.
Kaishauri isi demonstreaza originalitatea prin superbe compozitii cu teme biblico-filosofice, in care lumea fantasticului este populata cu personaje precum Adam si Eva, Iuda Iscarioteanul, Maria Magdalena in ipostaze impresionante. In „Copacul lui Iuda”, tradatorul este tintuit cu funii de arbore, iar la radacina acestuia un magician si un invatat par sa polemizeze despre acel eveniment. Ironia artistului este uneori exploziva. Femeia este privita si ca parte integranta dintr-un mecanism primitiv actionat de barbati minusculi, care o trateaza ca pe o marioneta. Autorul ne aminteste si de Man Ray („Violon d’Ingres”), numai ca vede bustul femeii ca fiind o lira pe care se sprijina sanii.
De multe ori, femeile lui Kaishauri sunt meditative, neangajate in vreun act erotic, ca si cum ea nu este sigura de propria-i identitate si isi cauta permanent un rost intr-o lume indiferenta. Alteori, chiar daca poarta aripi de inger, femeia ramane prizoniera pacatului, ca si cum aceasta ar fi singura ei menire. Kaishauri aduce de fapt un omagiu femeii, eternul obiect de studiu al iubitorilor de frumos.
PAUL IOAN
Comentarii