Istoria baronului englez Thomas Bruce (1766-1841), descendent al familiei Elgin, este semnificativa pentru cei care vor sa instraineze cu orice pret opere de arta. Mare iubitor de arta antica greaca, el a luat pur si simplu o cariarida din Veranda Erechteionului de pe Acropole, pe care a dus-o in Anglia si acum se afla la British Museum. Astfel, dintre cele sase statui de femei care sustineau epistilul, numai cinci au ramas originale (faurite pe la jumatatea secolului III i.Ch.). Aparent, baronul Elgin voia doar sa fereasca capodopera de distrugerile razboaielor greco-turce din acea perioada (inceputul veacului XIX), dar cariatida (inlocuita cu o copie) nu s-a mai intors in tara natala.
Primul mare critic a fost Lord Byron, dar si Parlamentul englez. Soarta s-a razbunat pe acest colectionar rapace si o boala ciudata i-a macinat nasul, iar prima nevasta l-a parasit.
Termenul de „cariatida” – femeie in straie de preoteasa a templului – provine de la denumirea fecioarelor din Karyai (Peloponez), care dansau in fata templului lui Artemis cu un cos de tulpini de plante pe cap, astfel incat ele insele sa para a fi niste plante miscatoare – Karyatis. Ca element arhitectural, cariatida inlocuieste coloana ca suport al epistilelor (arhitravelor), dand ansamblului un farmec aparte. Primele exemple se intorc in secolul VI i.Ch. la Delphi. Femeile-coloane ale Erechteionului au fost reinventate de Renastere si Baroc si au reaparut si in ornamentele arhitecturale moderne – de exterior si interior, cum ar fi semineurile luxoase din unele castele si vile italiene. In perioada Renasterii, ideea folosirii cariatidelor de catre artistii italieni s-a indreptat catre seminee impunatoare. Astfel de sculpturi intalnim la monumentalul semineu din Palatul Dogilor, Venetia (1450).
Din secolul XVI, notiunea de „cariatida” a intrat in vocabularul decoratiunilor pentru arhitectii din intreaga Europa. Si in Anglia si Scotia intalnim cariatide ca decor folosit drept suport in constructia unor verande si frontoane la castele, biserici si catedrale. In 1881, Auguste Rodin a realizat, in cadrul celebrei sale „Porti a Infernului”, „Cariatida cazuta cu povara sa”. Dupa milenii, Rodin a fost primul (si singurul) care a acceptat faptul ca sarmana fecioara poarta o sarcina prea grea si a cedat in mod omenesc, si nu ca o zeita…
Poate ca adevarata poveste a cariatidelor este cea relatata de arhitectul roman Vitruvius (sec. I i.Ch.), care spunea ca povara femeilor-coloane este pedeapsa pentru faptul ca i-au tradat pe atenieni in favoarea persilor. Corespondentul masculin al cariatidelor sunt „atlasii” – de la zeul Atlas, care poarta pe umeri Cerul sau, dupa alta varianta, chiar muntii Atlas.
In domeniul artei fotografice, artistul american Magnus Ranum, cu un rafinament rar intalnit, accentueaza silueta armonioasa a femeii in dauna senzualului. In acest sens, el pare atasat sufleteste primelor forme divine ale femeii ilustrate de Botticelli, prin ale sale capodopere „Primavara” si mai ales „Nasterea lui Venus”. Femeia insasi este un canon arhitectural.
PAUL IOAN
Comentarii