In exceptionala scena din capodopera „Atelierul pictorului”, de Gustave Courbet, apare sotia maestrului, care isi acopera partial goliciunea. A fost o zeita in carne si oase, desigur. Dar nu numai senzualitatea exemplara a modelelor a contat pentru pictori, ci si tandretea lor, clipele de iubire autentica si, de multe ori, trecatoare. De ce? Pentru ca alt magician al culorilor si formelor apela la relieful afrodisiac al nudului lor. Treceau din floare in floare, de la un pictor la altul, mandre de atentia binemeritata care se acorda fapturii lor privilegiate de mama natura.
Una dintre cele mai bine cotate modele ale boemei pariziene a fost aventuroasa Suzanne Valadon (1865-1938), fiica de pictor si prima femeie admisa in Societé Nationale des Beaux-Arts (1894). La 15 ani, ea sufera un accident care o elimina din lumea circului. Primul pictor care o remarca in lumea cluburilor de noapte din Montmartre (cartierul general al sarantocilor talentati) este Henri de Toulouse-Lautrec, hoinarul pitic si vesnic euforic. Imbatat de frumusetea Suzannei, Lautrec se incumeta sa-i dea si primele lectii de pictura.
Si, cum in mahalaua Montmartre toti pictorii, poetii si muzicienii isi impartaseau experientele in localurile dedicate lor, Suzanne ajunge sa fie si preferata lui Pierre-Auguste Renoir. Acesta avea sa realizeze cele mai frumoase panze cu deja celebrul model, lasand uitarii – aparent – compozitia „Mahmureala” a lui Lautrec. Renoir o vede luminoasa, dar nu vesela. Era clar ca in acele timpuri Suzanne isi cauta propria identitate si putin mai multa fericire. Pana atunci, pentru ea, fericire insemna un corset plin de morcovi (pentru prospetimea pielii), un tap in camera care sa-i manance schitele esuate si portia de caviar pe care o dadea pisicilor sale „catolice” in ziua de vineri, „ca sa nu pape carnita, ca e post”.
In anul 1883 se produce miracolul: Suzanne Valadon aduce pe lume un baiat, Maurice. Niciodata nu s-a aflat cine a fost tatal, asa ca pe certificat scria numele de familie Valadon. Mai tarziu, baiatul a adoptat numele de Utrillo, dupa un prieten de familie. El avea sa devina celebrul pictor Maurice Utrillo, mai cunoscut decat mama sa.
In acelasi an 1893, Suzanne traieste o scurta si profunda poveste de dragoste cu muzicianul Erik Satie, care canta la pian in cluburi de noapte. Acesta o cere in casatorie chiar dupa prima noapte de amor, dar ea visa altceva. Iubirea lor a durat doar cateva luni, timp in care pictorita Valadon incepe sa-si semneze creatiile si-i face un portret memorabil trecatorului amant: un tanar slab, cu lavaliera larga si ochelari cazuti pe nas… Avea sa fie doar o statie in destinul trepidantului accelerat care a fost fermecatoarea Suzanne Valadon.
PAUL IOAN
Comentarii