Inaltat la marginea padurii Chinon, Castelul Ussé de pe Valea Loirei a fost ridicat pe amplasamentul unei stravechi asezari, dupa cum o dovedesc pietrele tombale din imprejurimi. Stravechea fortareata medievala, construita dupa un plan patrat si inaltând turnuri spre cer, a apartinut initial familiei Guelduin de Saumaur. In secolul al XV-lea, când regele a transferat curtea la Chinon, castelul Ussé apartinea unei fiice a lui Agnes Sarel, Jeanne, casatorita apoi cu Antoine de Bueil, cei doi adaugând constructiei alte câteva turnuri.
Ussé a devenit resedinta familiei Du Bueil, aici locuind rând pe rând Ioan al III-lea, Ioan al IV-lea, cazut la Azincourt si Ioan al V-lea, amiral de Franta, poreclit „spaima englezilor” si distingându-se in mod deosebit in Normandia. Cu totii au contribuit la transformarea castelului, dându-i forma apropiata de cea actuala. La moartea regelui Carol al VII-lea familia a cazut in dizgratie si, in 1485, eleganta resedinta a fost cedata familiei bretone Espinay si, in cele din urma, nobililor Valentinay.
Sub influenta artei Renasterii, proprietarii au hotarât demolarea unei aripi a constructiei, considerându-se ca impiedica vederea spre vale, lucrare care a dat un aer diferit castelului. Totodata s-au reamenajat interioarele, insistându-se asupra plafoanelor. Intre 1520-1538 Carol d’Espinay si sotia sa, Lucretia de Pons, au construit o capela renascentista in parc. Mai târziu, atentia proprietarilor a fost concentrata pe acea fatada dând spre curtea de onoare si s-a construit un pavilion italian, deschizându-se spre gradini. A fost de asemenea amenajata o camera destinata unei eventuale vizite a regelui, dar niciun rege nu s-a oprit aici. Dupa Revolutia care nu l-a afectat deloc, castelul a devenit proprietatea lui Blaire de Kersaint, ducesa de Duras, care tinea aici un salon literar. A intrat apoi in posesia contesei de Rochejacquelein si a familiilor Blocas ai carei descendenti il detin si in zilele noastre.
Se spune ca Charles Perrault, sedus de aspectul elegant si feeric al acestui castel, inconjurat de verdeata, a petrecut aici un timp in care a scris „Frumoasa din padurea adormita”. De altfel unul dintre turnuri este dedicat acestui basm. Exista aici o expozitie permanenta in care manechine de ceara, reprezinta personajele povestii in diferite scene. O vedem astfel pe printesa care se inteapa intr-un fus, si apoi in fata ochilor nostri apar vrajitoarea cea rea, imparatul cu intreaga curte si, in sfârsit printul. Camerele respective sunt despartite insa prin geamuri de vizitatorii care ar putea deveni mult prea curiosi, incercând sa le atinga si grabindu-le degradarea. Ceea ce impresioneaza cu deosebire in acest castel sunt chiar manechinele de ceara risipite in toate camerele, in special doamne, in rochii elegante de epoca, de multe ori insotite de copii. Pe scara de lemn in spirala, o vezi urcând chiar pe doamna de la Rochejacqulein, intr-o superba rochie albastra, ea fiind cea care a avut ideea „popularii” castelului cu aceste manechine.
Camerele par astfel insufletite si sunt impodobite cu mobilier pretios de o incontestabila valoare istorica. Camera destinata regelui a pastrat piesele sale din secolul al XVIII-lea dar in anticamera acesteia exista o eleganta piesa, „cabinet” din secolul al XVI-lea. „Camera regelui” ramâne cea mai frumoasa din castel, fiind impodobita cu un baldachin elaborat, o oglinda de Venetia si un semineu impunator. Galeria de la parter expune o colectie de minunate tapiterii flamande, in timp ce altele, realizate de manufacturile de Bruxelles, se gasesc in salile de primire.
Gradina castelului, realizata pe doua terase, se mândreste atât cu o cultura de lalele de toate formele si culorile, cât si cu stranele sculptate datând din secolul al XV-lea si cu o pretioasa imagine in faianta emailata a Sfintei Fecioare, purtând semnatura lui Luca Della Robia.
IRINA STOICA
Comentarii