Ca peste tot in lume, observatiile OZN nu s-au limitat doar la lumini ceresti, ori „nave” neidentificate vazute in zbor, ci si la intalniri cu umanoizi stranii, cu sau fara prezenta unui OZN. Voi rezuma, in continuare si in cateva articole care vor urma, un numar de intamplari de acest fel, care au avut loc in Romania. Ciprian Ardelean si Marius June au publicat, in revista RUFOR, nr. 7, o intamplare care s-ar fi petrecut la inceputul secolului trecut. Printre martorii oculari a fost si batrana Macrina Tarsala, care a murit in toamna lui 1992 in varsta de 102 ani, din satul Paiusani, situat la circa 60 km est de Arad.
Mai multi oameni din sat plecasera la munte, la lucru. Cand s-au intors acasa, noaptea, ei au observat intr-o vale o lumina foarte puternica, pe care batrana a descris-o ca „cel mai puternic bec care ar putea fi azi”. Din directia luminii se mai auzeau si niste zgomote metalice ritmate. Satenii, temandu-se, au ocolit zona. Totusi, ajunsi la o mica distanta, ei au vazut niste fiinte, cu aspect umanoid, care trebaluiau in jurul unui obiect ale carui contururi se pierdeau in lumina orbitoare. A doua zi, oamenii au trecut, prin acelasi loc. Obiectul disparuse, dar pe sol ramasesera urme descrise ca „ciudate”.
„Muntenii” din caruta
O alta intamplare stranie s-a petrecut pe malul raului Olt, in zona municipiului Dragasani, prin mai 1935. Martorul Radu Popescu din Bucuresti i-a povestit lui Calin Turcu urmatoarea intamplare: „Impreuna cu varul meu (eram amandoi flacaiandri de 16-17 ani), coboram spre Olt. La gura garlii Resca, am vazut atunci ceva ce semana cu o caruta cu coviltir. Ne-am spus ca trebuie sa fi fost niscai munteni ce vin sa vanda tuica. «Muntenii» erau doi mai devale de caruta, unul langa caruta, iar alti doi stateau langa o luntre la malul Oltului. Cand ne-au zarit, au luat-o la fuga spre «caruta». S-au imbarcat si atunci niste capace negre au acoperit vehiculul. Deasupra se vedea o antena. Un zumzet usor si nava a zburat pe deasupra Oltului. A inceput sa se albeasca si s-a pierdut in zare… Am povestit oamenilor din sat intamplarea si vreau sa va spun ca nimeni nu s-a mirat. «Zburatorii» erau aici demult cunoscuti”.
In numarul 6 al revistei RUFOR, Adrian Patrut a relatat un caz de vizitare nocturna petrecut la Cluj-Napoca. Iuliu Marian (I.M.) locuia intr-o casa particulara, fara etaj, cu o curte asfaltata. Intr-o noapte de mai, 1974, in jurul orei 02:00 noaptea, el „a fost trezit” intr-un mod extrem de ciudat. De obicei, se trezea greu, dar de data aceasta a fost, dintr-o data, perfect treaz, foarte constient, ca si cum cineva i-ar fi deschis numai pleoapele. Privirea lui s-a indreptat in mod involuntar spre fereastra situata o distanta de 1,5-2 m. Sotia se trezise cu cateva secunde mai devreme si privea si ea pe fereastra. In apropierea usii de la intrare, se putea vedea o silueta luminoasa stranie, in forma de clopot, pe care martorul nu o putea compara cu nimic obisnuit. Impresia de moment a lui I.M. a fost aceea ca silueta il astepta. El era absolut sigur ca, din momentul trezirii, se afla sub actiunea unui camp, deoarece, ca fizician electronist, cunostea aceasta senzatie. In mod interesant, senzatia de camp ii provoca o liniste interioara neobisnuita. Martorul a observat clopotul timp de vreo 10-15 secunde. Silueta clopot avea in mijloc un stalp luminos, in centrul caruia parea sa se distinga un fel de filament foarte subtire. Sectiunea transversala a ansamblului era un cerc perfect. Luminozitatea era slaba, culoarea foarte alba. Consistenta siluetei clopot (si aspectul ei), era ca aceea a „norilor cumulus luminati din spate”. Silueta nu avea umbra si nu a lasat urme pe sol.
I.M. a scos de sub pat o spada adevarata (el era si spadasin de performanta) si, cu toata opozitia sotiei, s-a dus sa intampine aparitia. Cand a iesit pe usa, silueta clopot se afla deja la 4-5 m distanta de el, departandu-se alunecand cu o viteza de aproximativ 1 m/sec. Apoi a trecut de coltul casei pe traiectoria cea mai stransa. I.M. a ajuns la coltul casei dupa circa 2-3 secunde, dar nu a mai gasit nimic, desi silueta-clopot nu ar fi avut timp sa dispara, deoarece avea de traversat un spatiu de cateva zeci de metri.
Temperatura era de circa 10 grade C, timpul era uscat, cu un cer foarte senin si cu stele multe. Fara niciun fel de teama, Marian a mai cautat timp de vreo 5-10 minute silueta clopot. El simtea ca ea se mai afla acolo, sub o forma oarecare, deoarece senzatia de camp era foarte evidenta. Dar – asa cum relata I.M. – la un moment dat, perfect constient ca actioneaza impotriva vointei sale, el nu s-a putut impotrivi unui „impuls” care l-a trimis inapoi in casa (spunea ca picioarele lui parca mergeau singure).
Cu spada in mana, a revenit in dormitor, unde sotia il astepta linistita. S-a culcat si in acel moment a disparut senzatia de camp. A adormit aproape instantaneu, pana a doua zi dimineata si totul a reintrat in normal. Nu a existat niciun fel de efect ulterior.
Sotia spunea ca ea privea deja pe fereastra, atunci cand martorul s-a trezit. In momentul in care acesta a vrut sa iasa din casa cu spada in mana, ea a incercat sa-l opreasca, mai intai cu vorba si apoi cu bratele. Dupa o scurta disputa corp la corp, M.I. a reusit sa iasa. In acel moment, sotia s-a linistit brusc. In timp ce M.I. cauta prin curte, ea statea foarte linistita, fara a se gandi la ceva anume. Cand el a revenit, nu au schimbat nicio vorba, adormind amandoi imediat. Copilul lor, in varsta de un an, a continuat sa doarma linistit in patul sau, pe tot parcursul observatiei.
Adrian Patrut a investigat si o alta asemenea intalnire, langa satul Chirales-Lechinta, jud. Bistrita-Nasaud. Martorii i-au declarat ca, in seara zilei de Joi, 15 Noiembrie 1979, in jurul orei 17:00, un grup de copii, elevi in clasele VII-VIII, in timp ce se jucau la locul numit „Cripta Grofului”, au observat un corp luminos de culoare alb-laptoasa, de forma unui „cap de buzdugan”, cu diametrul de circa 1 m, care se deplasa pe directia sud-nord, la circa 15 metri de sol, fara sa produca niciun zgomot. In timp ce se afla in aer, „nu radia lumina, ci era luminat”. Copiii au avut impresia ca s-a prabusit pe locul numit „Bobeica”, adica o movila acoperita cu vegetatie si pomi, spalata de ape in partea de nord.
Doua corpuri luminoase
Prima observatie s-a produs de la o distanta de circa 300 m, cu vizibilitate buna, pe fondul unui cer senin pe care straluceau ultimele raze de soare. Temperatura era destul de scazuta. Dupa ce corpul a disparut din campul lor vizual, copiii au luat-o la fuga in directia movilei si, dupa circa 200 de metri, s-au oprit, uimiti de spectacolul care se desfasura sub ochii lor. De dupa movila au aparut, nu unul, ci doua corpuri luminoase, de aceeasi marime, care au facut un „tur de pista” in jurul movilei, iar apoi au aterizat, cu jeturi luminoase, pe sol, intre un nuc si un prun, in partea de vest, pe o panta avand inclinatia de circa 55-60 grade. La atingerea solului, lumina s-a stins si ei au vazut cu surprindere doi omuleti, de circa 80 cm inaltime, imbracati in costume alb-stralucitoare („ca de staniol”), cu un fel de antene, care se roteau, pe cap. Obiectele acelea erau acum negre si se sprijineau pe sol, cu trei picioare, astfel incat sa nu stea inclinate. Copiii afirma ca omuletii ar fi iesit din „nave” pe o „usita” situata dedesubtul obiectului, ca aveau un mers saltat si ca s-au urcat pana in varful movilei, unde se pare ca au mesterit ceva. Copiii au prins curaj si s-au apropiat si mai mult, cu intentia vadita de a merge chiar pana acolo, acum fiind doar la cateva zeci de metri distanta. Omuletii se pare ca au ghicit intentia lor, caci s-au urcat repede, fiecare in nava lui, apoi acestea s-au luminat, devenind din nou doua sfere alb-stralucitoare, care s-au indepartat fara zgomot si fara viteza, la circa 5 m distanta una de alta si la circa 8 m de pamant, spre satul Cristur-Sieu.
In clipa aterizarii, luminile care au insotit aparitia fusesera observate si de localnica Ana Campean, care le-a descris astfel: „Tocmai scoteam apa din fantana. Bobeica se afla in fata mea, la circa 80 m. Am vazut, in clipa cand scoteam galeata, trei sau patru «faclii» lungi, care se miscau si erau de culoare rosu-portocalie. In primul moment, am crezut ca niste pescari au facut foc, apoi ca o fi vreo masina. Am plecat in casa fiind chemata de nepoata cea mica, tot gandindu-ma la cele vazute. Mi-am dat seama, dupa aceea, ca nu puteau fi flacari si nici masina; erau mai mari decat prunii de pe Bobeica si erau mai groase in partea de jos si mai subtiri in partea de sus. Dar nu stiu ce au putut sa fie. Nu am simtit nici frig, nici caldura, nici miros si chiar m-am mirat ca flacarile acelea nu scoteau niciun fel de fum. Nici zgomote nu am auzit”.
DAN D. FARCAS
Comentarii