Va rog sa nu luati acest articol ca pe o gluma ori o ironie la adresa adeptilor ideii ca si pe alte planete exista viata rationala! Dimpotriva, pornesc de la ipoteza ca notiunea de lume (promovata de aceasta pagina a publicatiei noastre, „Magazin”) se refera la tot ce poate insemna un sistem de civilizatii absolut coerent, rational, care ne poate oferi permanent nu doar surprize mai mult ori mai putin senzationale, ci si o motivatie serioasa de a dori sa ne perpetuam in liniste, cum ar veni (!), specia de oameni traitori pe Terra, macar pentru a ajunge cândva sa aflam o parte din secretele datorita carora si noi facem parte din Universul fara granite, fara vârsta si mai ales fara sfârsit!
Cosmonauti, astronauti, taikonauti…
In urma cu vreo 57 de ani, pe 12 aprilie 1961, cosmonautul sovietic Iuri Gagarin realiza o premiera de mare rasunet international pe umila noastra planeta: intâiul zbor spatial cu un om la bord. Pâna atunci, se stie, se experimentase posibilitatea explorarii Cosmosului cu ajutorul unor aparate create de om, insa sacrificând câini, maimute, cobai etc. si – apropo de termenul „cosmonaut” – dupa reusita, sa recunoastem, incontestabila a sovieticilor –, orgoliul stiintific nemasurat si mai ales inversunarea agresiva a politicienilor si militarilor a determinat chiar si alt gen de initiative, de-a dreptul rizibile, inclusiv pe tarâm lingvistic, fie care nou performer inventându-si un nume aparent nou, dar care inseamna, de fapt, exact acelasi lucru: „astronaut” (americanii), „taikonaut” (chinezii) ori „spationaut” (englezii).
Ma rog, noi le adoptam cam pe toate, dupa cum bate vântul… cosmic! Desi – lucru deloc neglijabil – inca suntem o natie pamânteana care se poate mândri cu faptul ca un român a participat la o misiune cosmica foarte importanta: brasoveanul Dumitru Dorin Prunariu (misiune inceputa pe 14 mai 1981 si care a durat ceva mai mult de o saptamâna), alaturi de binecunoscutul cosmonaut sovietic, colonelul Leonid Popov.
Iubeste si spera!
Ca sa nu-i dezamagim pe iubitorii acestei pagini cu detalii, altfel, absolut senzationale despre ce inseamna viata in spatiu a unei fiinte umane, iata in continuare cam de ce fel de experiente socante am avea parte daca ne trece prin minte sa „o luam la picior” vreodata prin fabuloasa lume a stelelor!
– Sa cresteti mari! Ei, nu, vechea urare adresata copiilor odinioara, mai degraba ca idee de „lungire” in inaltime, dar si in vârsta, nu are deloc o valenta figurativa dincolo de planeta noastra. Si asta, deoarece in spatiul cosmic, in absenta fortei gravitationale terestre, corpul se poate lungi cu pâna la 3%; adica, in medie cu 5 centimetri, ceea ce nu e deloc de neglijat. Problema este ca astronautii (cosmonautii, taikonautii) revin la dimensiunile lor initiale odata cu intoarcerea pe Terra. Deh, asa-i acasa!…
– Când plânsul e fara rost. Bine, nu zic asta fiindca ne-am putea ucide cumva sentimentele lacrimogene in Cosmos. Pur si simplu, in lipsa gravitatiei, lacrimile „refuza” sa curga, ele ramânând acrosate, la propriu, de colturile ochilor si nu curg pe obraji. O fi bine, o fi rau?
– Remediu impotriva sforaitului. Nu râdeti, marea belea de care sufera multi pamânteni, dar obligându-i si pe apropiati sa se perpeleasca nopti intregi din cauza nesuferitului zgomot respirator, pare a disparea la simpla utilizare a unui suc „domestic”. Un studiu american publicat in anul 2001 a comparat sforaiturile… terestre ale anumitor astronauti, despre care se stia bine ca acasa ei „sparg” peretii cu sforaitul lor, cu cele de pe statia spatiala ISS. Rezultatul a fost surprinzator: in Cosmos, incomodele zgomote aproape au disparut, datorita absentei fortei gravitationale, care are tendinta sa impinga limba si tesuturile moi din fundul gâtului catre inainte, favorizând astfel obstructia partiala a cailor respiratorii. Si acestea nu sunt singurele minuni ale lumii extra-pamântene…
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii