La sfarsitul anului trecut, la editura Humanitas Fiction, in colectia Raftul Denisei, coordonata de Denisa Comanescu, a aparut romanul scriitoarei Guzel Iahina, Copiii de pe Volga, in traducerea din limba rusa a Luanei Schidu.
La trei ani dupa debutul fulminant, cu bestsellerul Zuleiha deschide ochii, Guzel Iahina a publicat in 2018 un nou roman cutremurator, Copiii de pe Volga, despre care autoarea spune: „Am vrut sa vorbesc despre lumea coloniilor germane de pe Volga – vibranta, aparte, vie – o lume creata candva de oameni veniti din alta tara si pierduta astazi in negura timpului. Dar este si o poveste despre cum poate o mare dragoste sa nasca spaime in sufletul nostru si totodata sa ne ajute sa le depasim”.
Pe scurt, dupa descrierea editurii, in roman este vorba despre schulmeister-ul Iakob Ivanovici Bach, un profesor in satul german Gnadental de pe Volga, care duce o viata simpla, anonima. Intr-o zi, el este chemat pe celalalt mal al fluviului care „imparte lumea in doua” sa-i dea lectii unei tinere fragile si timide, Klara, fiica unui straniu personaj, Udo Grimm. Nu e deloc surprinzator ca intre cei doi se infiripa o poveste de iubire. Este insa singurul fapt previzibil din acest roman ametitor, caci in clipa urmatoare istoria da navala, rasturnand reguli si destine, realitatea capata accente supranaturale, adevarul nu mai este acelasi si totul se topeste intr-o grandioasa epopee din ritmul careia nu te mai poti desprinde.
Iata si cateva randuri din debutul romanului: Schulmeister-ul avea indatorirea sa traga clopotul de trei ori: la sase, la amiaza si la noua seara. Socotea dangatul clopotului singura sa contributie cu rost la simfonia vietii ce rasuna in jurul sau.
Dupa ce astepta ca pana si cea mai slaba vibratie sa iasa de pe buzele clopotului, Bach dadea fuga inapoi in Schulhaus. Cladirea scolii era construita din lemn bun, nordic (colonistii cumparau lemn adus cu pluta pe Volga din Muntii Jiguli sau chiar din gubernia Kazan). Avea temelia din piatra acoperita cu chirpici, ca sa dureze, si acoperisul, dupa noua moda, din tabla, care inlocuise nu demult cheresteaua uscata. Bach vopsea in fiecare primavara tocurile ferestrelor si usa intr-un albastru stralucitor.
Era o cladire lunga, cu sase ferestre mari pe fiecare latura. Aproape tot spatiul dinauntru era ocupat de clasa, in capatul careia se aflau chicineta si dormitorul profesorului. Tot acolo se gasea si principala soba.
Dogoarea ei nu era de ajuns pentru a incalzi incaperea spatioasa, asa ca de-a lungul peretelui mai erau insirate trei godinuri de fier, astfel incat in clasa mirosea vesnic a fier: incins iarna si ud vara. In capatul opus se inalta catedra Schulmeister-ului, iar in fata ei se intindeau sirurile de banci pentru elevi. In primul rand – „randul magarilor” – stateau cei mai mici si cei al caror comportament sau a caror sarguinta il ingrijorau pe profesor; elevii mai mari se asezau mai in spate.
Guzel Iahina s-a nascut in 1977, la Kazan, iar din 1999 locuieste la Moscova. In 2015 publica primul roman, Zuleiha deschide ochii (Zuleiha otkrivaet glaza; Humanitas Fiction, 2018). Inspirat din relatarile bunicii ei, o invatatoare tatara care a petrecut saisprezece ani intr-o colonie de munca din Siberia, romanul s-a bucurat imediat de un succes rasunator, fiind rasplatit cu premii prestigioase in Rusia si in Franta. Cel de-al doilea sau roman, Copiii de pe Volga (Deti moi; Humanitas Fiction, 2020), publicat in 2018, a castigat in anul 2019 Bolsaia Kniga – Premiul al treilea si Premiul cititorilor – Locul intai, precum si Marele Premiu Ivo Andris in Serbia.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii