Cu 6.000 de ani inainte de ridicarea monumentului de la Stonehenge, uimitoarea asezare Gobekli Tepe din Turcia modifica viziunea conventionala asupra nasterii civilizatiei umane.
Ceea ce este vazut astazi ca o dovada timpurie a cultului preistoric, situl de pe varful dealului din Gobekli Tepe a fost evitat anterior de cercetatori, fiind considerat nimic mai mult decat un cimitir medieval. O dovada ca uneori si cercetatorii pot trece peste marile descoperiri fara sa bage de seama.
La aproape 10 kilometri de orasul antic din sud-estul Turciei, Urfa, Klaus Schmidt a facut una dintre cele mai surprinzatoare descoperiri arheologice din timpurile noastre: roci masive sculptate cu o vechime de 11.000 de ani, realizate si aranjate de oameni preistorici care nu inventasera inca unelte din metal necesare cioplirii basoreliefurilor.
Megalitii descoperiti preced monumentul de la Stonehenge cu aproximativ 6.000 de ani, iar Schmidt, arheologul german care lucreaza in acest sit numit Gobekli Tepe de la mijlocul anilor 90, este convins ca este locul celui mai vechi templu din lume, scria Smithsonian Magazine in 2008.
Descrierea pe care o facea Schmidt este extrem de precisa: de la Urfa ajungi in 30 minute la poalele unui deal. Aici locul este ingradit si exista cateva gropi dreptunghiulare in care lucreaza o mana de oameni la excavare.
In gropile excavate, pietrele sau stalpii, megalitii, sunt aranjati in cercuri. Dincolo, pe deal, se afla alte patru inele de stalpi partial scosi la lumina. Fiecare inel are un aspect aproximativ similar: in centru sunt doi stalpi mari de piatra in forma de T incercuiti de pietre putin mai mici orientate spre interior. Cei mai inalti stalpi se ridica la 16 metri si, spune Schmidt, cantaresc intre sapte si zece tone. Printre megaliti, unii sunt doar netezi, in timp ce altii sunt sculptati in basoreliefuri elaborate reprezentand vulpi, lei, scorpioni si vulturi.
Schmidt este convins ca marile inele de piatra de la Gobekli Tepe, unul dintre ele avand un diametru de 65 de metri, reprezinta „primul loc sfant construit de om”.
Cum arata acest loc in urma cu 11.000 de ani, inainte ca secole de agricultura intensiva si dezvoltare a asezarilor umane sa-l transforme intr-o intindere tern-maronie, lipsit de individualitate, care este astazi?
Cu un pic de imaginatie, Schmidt vede oameni preistorici privind sau urmarind turme de gazele si alte animale salbatice; rauri lin curgatoare, care au atras gaste si rate migratoare; pomi fructiferi si nuci; campurile de orz salbatic si soiuri de grau salbatic. „Aceasta zona a fost un adevarat paradis”, afirma cu convingere Schmidt, membru al Institutului Arheologic German.
Intr-adevar, Gobekli Tepe se afla la marginea nordica a Semilunii Fertile – o zona cu clima temperata si pamant arabil care se intinde din Golful Persic pana in Libanul de astazi, Israel, Iordania si Egipt, o zona care ar fi putut atrage vanatori-culegatori din Africa si Levant.
Curios este insa ca nici Schmidt si nici alti arheologi nu au gasit vreo dovada palpabila ca oamenii preistorici au locuit permanent pe varful Gobekli Tepe in sine, si cu toate acestea cercetatorul german crede ca acesta a fost un lacas de cult la o scara fara precedent, ceea ce el numeste prima „catedrala a umanitatii pe un deal”. Schmidt a cartografiat intregul varf folosind radare pentru analiza solului si analizoare geomagnetice, reusind sa descopere de-a lungul anilor cel putin alte 16 inele megalitice in subsolul dealului pe o suprafata de 22 de acri. Excavarea unui hectar acopera mai putin de 5 la suta din intregul sit. Dupa parerea lui, arheologii ar putea sapa aici inca 50 de ani si abia sa zgarie suprafata. Gobekli Tepe, acest taram fabulos a fost examinat pentru prima data, si considerat neatractiv, de antropologii Universitatii din Chicago si de cei ai Universitatii din Istanbul in anii 1960. Ca parte a unui studiu complex al regiunii, ei au vizitat dealul, au vazut niste lespezi rupte de calcar si au presupus ca movila nu era altceva decat un cimitir medieval abandonat.
In 1994, Schmidt lucra la propriul sau studiu asupra siturilor preistorice din regiune. Dupa ce a citit o scurta mentiune a varfului de deal presarat cu pietre in raportul cercetatorilor Universitatii din Chicago, el a decis sa mearga la fata locului. Din momentul in care l-a vazut pentru prima data, a stiut ca locul este extraordinar. Spre deosebire de platourile intinse din apropiere, Gobekli Tepe (numele inseamna „deal burta” in limba turca) are un varf usor rotunjit care se ridica aproximativ la 16 metri deasupra peisajului inconjurator. Aceasta protuberanta i-a atras privirea lui Schmidt care a considerat ca „numai omul ar fi putut crea asa ceva”, pentru el fiind clar ca locul este „un sit gigantic din epoca de piatra”. Asa ca rocile de calcar pe care inspectorii anteriori le-au considerat niste simple pietre funerare au capatat brusc o alta semnificatie.
Schmidt a revenit la Gobekli Tepe, insotit de cinci colegi, si impreuna au descoperit primii megaliti, cativa dintre ei ingropati atat de aproape de suprafata incat au fost zgariati de plugurile unor fermieri locali. In timp ce arheologii au sapat mai adanc, ei au scos la iveala alti megaliti aranjati in forma de inele circulare. Echipa lui Schmidt nu a gasit, insa, niciunul dintre semnele unei asezari umane: nici urma de vetre de gatit sau de case si niciuna dintre figurinele de argila, simbol al fertilitatii care se afla cu duiumul in siturile din apropiere, de aproximativ aceeasi vechime.
Arheologii au gasit insa dovezi ale folosirii uneltelor, inclusiv ciocane si cutite de piatra, si pentru ca aceste artefacte seamana foarte mult cu altele descoperite in siturile din apropiere, datate anterior cu carbon provenind din jurul anilor 9000 i.e.n., Schmidt si colegii au estimat ca structurile de piatra de pe Gobekli Tepe au aceeasi vechime, estimare confirmata ulterior de datarea cu carbon, efectuata de Schmidt si echipa sa la fata locului.
Dar daca dealul tuguiat si stancos Gobekli Tepe nu este un deal natural, atunci cum explica cercetatorul german posibilitatea sa fi fost ridicat de niste oameni primitivi? Este creatia unor pietrari, crede Schmidt. Chiar si fara ciocane si dalti metalice, zidarii preistorici care stiau sa manuiasca unelte de piatra ar fi putut ciopli si sculpta bucatile de roca calcaroasa moale modelandu-le in forma de stalpi inainte de a le transporta cateva sute de metri pana la varf si de a le ridica in pozitie verticala.
Apoi, explica Schmidt, „odata ce inelele de piatra au fost terminate, constructorii antici le-au acoperit cu pamant. In cele din urma, au plasat un alt inel in apropiere sau deasupra celui vechi. De-a lungul secolelor, aceste straturi au creat varful dealului”. (Continuare in numarul viitor)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii