Recent la editura Humanitas Fiction a aparut romanul scriitorului japonez Yukio Mishima, Zapada de primavara, editia a treia, in traducerea din limba japoneza a Angelei Hondru. Romanul lui Mishima, care face parte din tetralogia Marea fertilitatii, capodopera scriitorului nipon, a fost ecranizat in 2005 de regizorul Isao Yukisada, cu Satoshi Tsunabuki si Kyôko Kishida in rolurile principale.
Personajul principal, Kiyoaki face parte din noua elita politico-sociala a Japoniei, care vine sa inlocuiasca vechea aristocratie, este un tanar de o delicatete exacerbata, educat in spiritul elegantei si rafinamentului vremurilor de demult. „Prins fara voia sa in lupta dintre vechi si nou, precum si in mrejele unei iubiri mistuitoare pentru frumoasa aristocrata Satoko, tanarul hotaraste sa-si traiasca sentimentele in surdina si sa nu le incredinteze nici macar jurnalului in care isi noteaza visele bizare ce-i bantuie somnul. Coplesit de personalitatea indescifrabila a fetei, Kiyoaki sufera in tacere, iar durerea lui atinge paroxismul atunci cand un print din familia imperiala ii cere mana lui Satoko. Sfidand legile statului si refuzand sa se supuna cutumelor sociale rigide, cei doi aleg, in ciuda sortilor potrivnici, sa-si traiasca neingraditi pasiunea” citim in prezentarea editurii.
Fiind un cititor atras de universul special al literaturii japoneze, am selectat si cateva randuri din debutul povestirii, ca o mostra de stil, marca Mishima:
Kiyoaki avea optsprezece ani. Nimic din ambianta familiei in care crescuse nu trada sensibilitate sau predispozitie spre melancolie. Oricui i-ar fi fost teribil de greu sa gaseasca in casa aceea mare, situata pe un platou din shibuya, pe cineva care sa-i impartaseasca emotivitatea si felul de a gandi. Cautarile ar fi fost oricum zadarnice. Era o familie veche de samurai, dar tatal lui Kiyoaki, marchizul Matsugae, rusinat de pozitia umila pe care o ocupasera stramosii lui pana la sfarsitul shogunatului, cu cincizeci de ani in urma, il trimisese pe baiat, inca de la o varsta foarte frageda, in casa unui nobil de la Curte, ca sa primeasca o educatie aleasa. Daca n-ar fi facut asta, probabil Kiyoaki nu ar fi devenit un tanar atat de simtitor. Resedinta Matsugae se intindea pe o suprafata mare dincolo de shibuya, la periferia orasului Tokyo. Nenumaratele cladiri acopereau mai bine de douazeci de pogoane de teren, inaltandu-si acoperisurile intr-o armonie fermecatoare. Casa principala fusese conceputa in stil japonez, insa intr-un colt al imensei gradini se afla o constructie impunatoare in stil european, proiectata de un arhitect englez. Era considerata una dintre cele patru mari resedinte din Japonia – pe locul intai situandu-se cea a generalului Oyama, unde aveai voie sa intri fara sa te descalti.
Biografia lui Yukio Mishima, unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut, este la fel de coplesitoare ca si opera sa. Pe numele sau real Kimitake Hiraoka, Mishima s-a nascut pe 14 ianuarie 1925 la Tokyo, intr-o familie de samurai, si incepe sa scrie inca de la varsta de 12 ani. In 1949 ii apare romanul Confesiunile unei masti, care il propulseaza in randul celor mai cunoscuti scriitori ai noii generatii. Mishima incepe astfel o cariera literara fulminanta, publicand constant romane, printre care se numara: Sete de iubire (1950), Tumultul valurilor (1954), Templul de aur (1956), Dupa banchet (1960), Amurgul marinarului (1963), Viata de vanzare (1968), Soare si otel (1970). Tetralogia Marea fertilitatii cuprinde romanele Zapada de primavara (1968), Cai in galop (1969), Templul zorilor (1970) si Ingerul decazut (1970), toate acestea aparute in traducere la editura Humanitas Fiction. Intreaga lui viata a fost marcata de preocuparea obsesiva pentru codul onoarei samurailor. Pe 25 noiembrie 1970, ziua in care incheie Ingerul decazut, se sinucide prin seppuku.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii