Evul Mediu a fost, cu siguranta, o perioada extrem de prolifica in materie de provocat chinuri cumplite semenilor nostri, practic orice incalcare a legii implicand pedepse bizare, ca de pilda asezarea pe „scaunul de rata”.
Povestea acestuia este complexa si confuza – confuzia se datoreaza in parte utilizarii in paralel a unui instrument numit „scaun de cucuvea”. Pe acesta erau legati oameni – barbati si femei – expusi apoi in public, ca o forma de pedeapsa pentru diferite infractiuni minore, precum betia, barfa, prostitutia sau inselatul la cantar.
Pe atunci, practica viza exclusiv pedepsirea femeilor lenese sau barfitoare, fiind numita de cronicarul englez Langland, la 1378, „pedeapsa femeilor”. Scaunele erau dispozitive tehnice care faceau parte dintr-o metoda mai larga de aplicare a legii prin umilire sociala.
Practica a fost deosebit de des utilizata in epoca medievala, dar victimele nu erau scufundate in apa, ci pur si simplu legate de un scaun si ridicate in varful unui stalp, in piata centrala a asezarii unde traiau, spre a fi vazute de cat mai multa lume.
Evident, dupa cateva ore de corvoada, victimele isi faceau nevoile pe ele, dar erau lasate sa zaca astfel, uneori si vreme de cateva zile, pana se deshidratau. In tot acest timp, un crainic judecatoresc citea, la intervale regulate, pacatele sau infractiunile pentru care vinovata fusese pedepsita.
Cele mai multe erau pur si simplu scaune obisnuite, in care femeia pedepsita era asezata, legata fedeles. Unele scaune erau pe roti, pentru ca vinovatele sa poata fi plimbate prin tot targul si facute de rusine. Este posibil ca „scaunul de rata” sa fi aparut, ca o metoda mai rafinata de tortura, mult mai tarziu, in epoca dinastiei Tudor, ea fiind ulterior exportata si in coloniile britanice, unde era folosita pe scara larga in secolul XVIII si a continuat sa fie utilizata si pana la inceputul secolului XIX.
„Scaunul de rata” nu mai era unul obisnuit, ci un balansoar care oscila in sus si in jos, victima torturii fiind scufundata in apa – de unde si porecla primita.
Cert este ca prima utilizare a sintagmei „scaun de rata” apare in 1597, desemnand scaunele cu scandura oscilanta, folosite si pentru pedepsirea unor persoane care se faceau vinovate de fapte mai grave – ca de pilda vrajitoria.
Folosirea „scaunului de rata” a implicat si numeroase episoade tragi-comice, ca de pilda cel petrecut in orasul englez Bristol, in 1700. Aici, primarul local, un anume Edmund Mountjoy, cunoscut ca un individ foarte infumurat, a asistat intamplator la cearta dintre o femeie si sotul ei, consoarta reprosandu-i acestuia ca toaca banii la jocurile de noroc. Edilul a decis ca femeia sa fie urcata in „scaunul de rata” si scufundata in apa.
Victima si-a indurat cu stoicism soarta, dar, cand a fost scoasa din apa, l-a facut cu ou si cu otet pe primar, acuzandu-l, spre deliciul multimii de gura-casca adunate sa asiste la supliciu, ca a pedepsit sotia altui barbat din simplul motiv ca nu a avut curajul sa o pedepseasca pe a lui, care era si mai certareata. Apoi, femeia a apelat la judecata regala si i s-a dat castig de cauza, primarul fiind nevoit sa-i plateasca despagubiri usturatoare.
In final, scaunul folosit ca instrument de tortura la Bristol a fost cumparat de un intreprinzator local, care a facut din el (si din balansoarul pe care era instalat) zeci de cutiute pentru tutun de prizat, pretinzand ca acestea ii vor proteja pe cumparatori de sotiile cicalitoare!
GABRIEL TUDOR
Comentarii