In urma unei impletiri fabuloase intre miturile cele mai fascinante ale omenirii si istoria ultimelor milenii, a luat nastere povestea unei mici localitati adunate, ca pentru a se proteja impotriva unor nestiute amenintari, pe un loc unic in lume, deopotriva pitoresc si misterios – un platou minuscul de doar 1.000 de metri lungime si 550 de metri latime.
Multimilenarul Amadiya este cel mai nordic oras din Kurdistanul irakian (provincia Duhok) si, datorita amplasamentului sau, vazut de foarte departe pare o fortareata cu alura imperiala, ce nu poate fi cucerita vreodata.
La Rasarit, pe Eden…
Legenda intemeierii acestei asezari cosmopolite, datate in jurul anului 3000 i.Hr., sugereaza o legatura directa cu insasi originea si cu existenta actualei civilizatii pamantesti. Al-Amadiya (Amedy) se afla – parca urcat de cataratori temerari – pe varful „retezat” al unui munte cu nume biblic – Eden, la 1.400 de metri altitudine.
Interesant este si amanuntul ca „temelia” minerala a stravechiului oras ar fi de fapt trunchiul fosilizat al unuia dintre copacii antediluvieni din regiune. Este si motivul pentru care vorbim despre una dintre foarte putinele asezari umane de pe glob care nu se poate extinde niciodata, data fiind suprafata strict limitata pe care o ocupa.
O alta nuanta legendara deosebit de „seducatoare” ne ofera Amadiya prin credinta ca acesta este locul nasterii celor trei magi de la Rasarit mentionati in Biblie, care au mers in pelerinaj la Bethleem pentru a oferi daruri Pruncului Iisus cel de curand nascut.
In mod firesc, istoria a fixat alt gen de repere asupra orasului multimilenar, dar si unele dintre acestea sunt la limita incredibilului. Se estimeaza ca pe locul actualei Al-Amadiya a existat o asezare stabila cu mii de ani in urma, parte a Imperiului Asirian.
Cateva secole mai tarziu, a fost cucerita de arabi, iar in timpul Emiratului Bahdinan (1376-1843) a devenit cunoscuta ca un loc in care musulmanii, crestinii si evreii puteau trai impreuna, in pace.
In aceeasi perioada a fost construita faimoasa Poarta Bahdinan, o efigie a intregii regiuni, de o splendoare artistica remarcabila. Pasajul de piatra arcuit a fost candva singura intrare in orasul fortificat.
O scara mare si intortocheata, tot de piatra, trece prin poarta de 4 metri latime, care sustine patru sculpturi, personaje umane a caror identitate este neclara. Unii istorici cred ca ar putea fi regi din secolul al III-lea, sugerand ca aceasta intrare era folosita deja cu cateva secole inainte ca poarta sa fie construita.
O oaza in furtuna
Arcul este impodobit cu o efigie a Soarelui, simbol recurent in arhitectura kurda, inchisa de un snur cu patru noduri, reprezentand semnificatia geopolitica a orasului antic. Unii cercetatori asociaza soarele cu Yazdan, mentionat in Avesta – culegere de texte mitologice si religioase persane, devenita Cartea Sfanta in Mazdeism, atribuita profetului legendar Zarathustra – cu imaginea sculptata a unei stele, care ar fi un simbol pentru Anahita, zeita apei, fertilitatii, prosperitatii si protectoarea regilor. Mai multe simboluri sunt sculptate pe poarta, cel al unui sarpe si cel al unui dragon, estompate in timp, dar care pot fi recunoscute. Cele trei basoreliefuri sunt elemente importante ale portii, vizibile pe fata stancii, cand se iese din oras.
Intrucat ne referim la o zona geostrategica framantata de numeroase conflicte ce au la origine subiecte religioase si etnice, facem o precizare importanta si de retinut ca un reper al convietuirii normale dintre oameni – emiratul semiautonom Bahdinan, cu sediul la Amadiya, a durat din 1376 pana in 1843.
In prezent populatia numara circa 6.000 de locuitori, dintre care 2.500 erau kurzi, 1.900 evrei si 1.600 asirieni. Exista aici ruine din epoca asiriana: cele ale unei sinagogi, un mormant (atribuite lui Ezechiel), moschei si o biserica.
Una dintre componentele iconice ale orasului este Marea Moschee, care dateaza din secolul al XII-lea, fiind cea mai veche si mai mare din regiune.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii