Rapiti de OZN-uri

          Universitarii se lasa greu convinsi
          
          Opiniile profesorului John Mack de la Universitatea Harvard privind rapirile OZN au stârnit fireste multe patimi. Dar el a reusit sa demonstreze, nu fara eforturi, ca, în ciuda aparentelor, nu s-a abatut de la principiile de baza ale deontologiei stiintifice.

          Universitarii se lasa greu convinsi
          
          Opiniile profesorului John Mack de la Universitatea Harvard privind rapirile OZN au stârnit fireste multe patimi. Dar el a reusit sa demonstreze, nu fara eforturi, ca, în ciuda aparentelor, nu s-a abatut de la principiile de baza ale deontologiei stiintifice.
          
          Negarea realitatii daca nu concorda cu teoria
          
          Daca un fenomen nu se desfasoara în conformitate cu legile pe care oamenii de stiinta newtonieni-cartezieni le înteleg – spune Mack – sau nu se potriveste cu cadrul testabil materialist pe care ei îl cunosc si cu care lucreaza, acestia vor spune pur si simplu ca fenomenul nu exista. Aceasta nu doar pentru ca avem mare încredere în eficienta stiintei, ci si deoarece viziunea despre lume este fundamentala pentru echilibrul nostru psihic. Ea ne da siguranta de zi cu zi ca suntem stapâni pe existenta noastra. Punerea sub semnul întrebarii sau atacarea conceptiei noastre despre lume creeaza teroare – spune Mack – recunoscând ca a subestimat rezistenta pe care propunerile sale urmau sa o întâmpine.
          Citându-l pe filosoful Bertrand Russell, care afirma ca rezistenta opusa unei idei noi este proportionala cu patratul importantei acelei idei, Mack trage concluzia ca înseamna ca rapirile OZN reprezinta ceva extrem de important…
          
          O comisie de investigare
          
          La scurt timp dupa aparitia cartii Abduction (1994), conducerea Facultatii de medicina a Universitatii Harvard, luând act de „preocuparea unor persoane” fata de implicarea prof. Mack în problematica rapirilor OZN, i-a adresat o scrisoare în care i-a cerut ca aceasta activitate sa fie cercetata de o comisie formata din colegi. Unul dintre decani, înmânându-i scrisoarea, i-a mentionat prieteneste ca n-ar fi aparut nici o problema daca Mack, în loc sa spuna ca cele observate implica o schimbare în modul nostru de abordare a realitatii, ar fi zis ca întregul fenomen reprezinta pur si simplu un nou sindrom psihiatric, cu cauza deocamdata necunoscuta.
          Dupa 15 luni de investigatii, comisia constituita a tras concluzia ca desi nu agreeaza constatarile profesorului Mack, nu a gasit nimic de criticat în metodele aplicate de acesta si deci este de acord cu continuarea investigatiilor sale. Una dintre recomandarile pe care i le-a facut cu aceasta ocazie a fost alcatuirea unui grup de studiu multidisciplinar, pentru a examina problema din diverse puncte de vedere. Grupul de studiu, incluzând specialisti în astrofizica, optica, fizica, istoria stiintei, istoria psihologiei, antropologie, filosofie, teologie, neurofiziologie si, desigur, psihiatrie si psihologie, si-a tinut prima întrunire în aprilie 1999 si a adaugat în final un plus de respectabilitate domeniului.
          
          O problema de credinta?
          
          La acuzatia ca a devenit un credincios si ca astfel si-a pierdut credibilitatea, Mack a replicat: „sunt ultimul care m-as lasa convertit. Am fost crescut într-o viziune foarte laica, rationala, empirica, materialista – sau cum vreti sa-i mai spuneti – si nu cred în orice. N-am crezut nici când am început, nici la ora actuala nu cred în nimic. Am lucrat cu oamenii sute si sute de ore si am facut aceasta cu grija maxima posibila, sa ascult, sa caut adevarul”.
          Prof. Mack se mai felicita ca el personal nu a fost implicat niciodata într-o rapire, deci avea o pozitie oarecum neutra, spre deosebire de alte personalitati care pe de o parte au facut cercetari si au scris despre acest domeniu, iar pe de alta parte au afirmat ca ei însisi au fost rapiti la un moment dat. Acestia au fost prompt ridiculizati si marginalizati.