Lupta inegala cu masina de tocat celuloid

          Productia de film europeana traieste de pe o zi pe alta, ca si cinematografia româneasca, si asta nu pentru ca n-ar fi idei sau bani (care nu sunt în cantitatile gigantesti de la Hollywood), ci mai ales din lipsa unei retele mondiale de difuzare care sa poata sta în fata celei americane. În aceste conditii, filmele europene sunt vazute local, sunt strivite de publicitatea debordanta a filmelor americane si din aceasta pricina nici bani nu au de unde sa vina.

          Productia de film europeana traieste de pe o zi pe alta, ca si cinematografia româneasca, si asta nu pentru ca n-ar fi idei sau bani (care nu sunt în cantitatile gigantesti de la Hollywood), ci mai ales din lipsa unei retele mondiale de difuzare care sa poata sta în fata celei americane. În aceste conditii, filmele europene sunt vazute local, sunt strivite de publicitatea debordanta a filmelor americane si din aceasta pricina nici bani nu au de unde sa vina.
          
          Dupa cinci ani de tacere, Thomas Vincent, regizorul filmului de succes „Karnaval”, face trecerea la un gen complet diferit – filmul negru dus la extrem – prin adaptarea romanului politist „Contractul” al lui Donald Westlake. Pasionat de universul autorului, impregnat de lectiile lui Alfred Hitchcock, Thomas Vincent realizeaza în „Je suis un assassin” un film thriller psihologic, presarat cu umor negru si groaza.
          
          Povestea unui asasin cu suflet bun
          
          Dupa câteva romane fara succes la public, Ben Castelano (interpretat de François Cluzet), autor de romane politiste, îsi pune la pastrat masina de scris, pentru ca nu gaseste editori care sa-l publice. Paraseste capitala si se stabileste cu sotia sa, Suzy (Karin Viard), în apropiere de Marsilia. Într-o zi, se întâlneste cu un vechi amic, scriitor celebru, Brice Kantor (Bernard Giraudeau), înainte de-a se urca în acelasi tren. În cursul calatoriei, Brice i se confeseaza, vorbindu-i despre divortul costisitor si despre pana sa de inspiratie artistica. Aici intervine o „propunere indecenta”: Brice cumpara cu o suma generoasa ultimul roman al lui Ben, refuzat de editor, în schimbul omorârii sotiei cu care este în divort (Anne Brochet). Suzy îl împinge pe Ben sa accepte aceasta întelegere sângeroasa, care va fi debutul unui angrenaj infernal. Într-un sfârsit paroxistic, Ben ajunge sa înteleaga ca nu se afla într-un roman politist de duzina, iar Brice regreta cererea pe care i-a facut-o initial. Fara ca violenta sa apara pe ecran, descoperim consecintele acesteia, care sunt câteodata neasteptate. Filmul este mai mult decât un film politist psihologic, prin meditatia asupra raporturilor si actiunilor umane, prin umorul negru si amoralitatea sa inerenta. Si, lucru important, Thomas Vincent nu cade în capcana multor regizori europeni, inclusiv români, de a construi un film dupa abundenta carte de bucate cu retete de la Hollywood.
          
          Ziua în care au disparut mexicanii
          
          Filmul de lung metraj „Un Dia Sin Mexicanos” (O zi fara mexicani), a carui premiera a avut loc de curând în Mexic, tara de origine a regizorului Sergio Arau (fiul celebrului regizor Alfonso Arau), a suscitat reactii diverse, cum este de asteptat, ori de câte ori apare o alta imagine a SUA decât cea oficiala, de la Hollywood. Filmul este viziunea unei Californii care se trezeste, într-o buna dimineata, fara 12 milioane de locuitori latino-americani, o treime din populatia de acolo, oameni cu meserii diferite, de la gradinari pâna la scufundatori, oameni de stiinta sau artisti. Ligile de base-ball si-au pierdut cei mai buni jucatori, nu mai exista dadace pentru copii, gunoaiele invadeaza trotuarele, nu se mai gaseste „burritos” (reteta culinara mexicana), portocalele putrezesc pe câmp si actorii Salma Hayek si Benicio del Toro (exceptional în filmul lui Innaritu, „21 grame”) dispar de pe copertile revistelor. Californienii deplâng absenta hispanicilor si se gândesc ca n-au stiut sa aprecieze îndeajuns acest grup etnic. Întoarcerea mexicanilor, care devine prioritatea numarul unu în California, va provoca scene comice: patrulele de frontiera îi întâmpina pe emigrantii ilegali cu strigate de bucurie. Pentru majoritatea spectatorilor la premiera, aceasta scena este mai degraba dureroasa, stiindu-se ca, în realitate, nu demult, patrulele americane au anuntat ca vor folosi gloante cu gaze iritante împotriva imigrantilor ilegali din Mexic. Din cei 300.000 de mexicani care încearca sa traverseze în fiecare an frontiera mexicano-americana, care se întinde pe 3.000 de kilometri, 200 mor în desert sau se îneaca în Rio Bravo, acestea fiind caile cel mai des folosite de cei care vor sa emigreze în tara visurilor. Ideea acestui film cu umor trist, dulce-amar, daca nu este o satira abil mascata, i-a venit lui Arau cu doisprezece ani în urma, când a sosit, împreuna cu sotia, la Los Angeles. Lung-metrajul difuzat la începutul lunii iulie în Statele Unite a avut un mare succes în rândul publicului „latino”. Mesajul politic si social, îmbracat în umor, încearca sa-i sensibilizeze pe americani. Lucru, de altminteri, imposibil. Regizorul, care a suferit din cauza discriminarii, vrea ca prin „Un Dia Sin Mexicanos” sa atentioneze ca mexicanii vor sa devina vizibili si sa fie apreciati. Afisele care au anuntat premiera pe strazile din Mexico au ales un ton vadit provocator: „pe 6 august, „gringos” vor plânge”.