Omul in oglinda

          Exista minciuni adevarate?
          Exista un talent nativ de a minti, nu oricine poate face acest lucru în mod convingator si de aceea exista multe persoane obligate sa spuna numai adevarul
          Minciunile care ne retuseaza propria imagine sunt cele mai frecvente si cele mai rezistente în timp, de aceea sunt si cele mai dragi pentru ca ajungem sa credem în ele
          
          Cititorii si „Vârstele minciunii”
          
          Articolul nostru cu acest titlu a incitat mai multi cititori, care au avut amabilitatea sa ne trimita gândurile lor. Din majoritatea scrisorilor reiese ca minciuna este un fel de masca protectoare pe care o putem schimba de la zi la zi, în functie de interese si de starea de spirit.

          Exista minciuni adevarate?
          Exista un talent nativ de a minti, nu oricine poate face acest lucru în mod convingator si de aceea exista multe persoane obligate sa spuna numai adevarul
          Minciunile care ne retuseaza propria imagine sunt cele mai frecvente si cele mai rezistente în timp, de aceea sunt si cele mai dragi pentru ca ajungem sa credem în ele
          
          Cititorii si „Vârstele minciunii”
          
          Articolul nostru cu acest titlu a incitat mai multi cititori, care au avut amabilitatea sa ne trimita gândurile lor. Din majoritatea scrisorilor reiese ca minciuna este un fel de masca protectoare pe care o putem schimba de la zi la zi, în functie de interese si de starea de spirit. Nu avem în vedere mitomanii – persoanele la care s-a instalat o deviatie psihiatrica si care, de obicei, uita minciunile fabricate spontan. Iata câteva opinii primite de la cititorii nostri fideli:
          
          MANUELA din Cluj-Napoca: „În adolescenta am citit Michel Zévaco („Cavalerii Pardaillan”), din care am sa va dau un citat: «O arma pretioasa pentru atac si aparare: minciuna. Daca minti cu frica, lumea va fi scârbita sau se va preface ca e scârbita de dumneata. Daca minti cu convingere, daca spui minciuna cu toata energia necesara, daca o repeti mereu, din ce în ce mai des, lumea va crede ca spui un adevar… Nu exista nici o minciuna de necrezut, exista doar energia sau timiditatea celui care minte (…) Probam masti diverse, ocazional, si le scoatem în functie de ce adevar sau minciuna trebuie spuse, adaugând strat peste strat…”. Multumesc doamnei Manuela pentru analiza foarte interesanta pe care mi-a trimis-o. Am sa preiau ideea dumneavoastra în legatura cu masca de circumstanta si am sa afirm ca este posibil ca în decursul aceleiasi zile sa purtam mai multe masti. Si iata de ce: întâmplarea ne poate face ca în aceeasi zi sa ne prezentam pentru o angajare, sa ne întâlnim cu persoana iubita pe care vrem s-o cucerim, cu parintii carora nu vrem le spunem decât lucruri frumoase, linistitoare, cu un prieten de la care vrem sa obtinem un sprijin (sau pe care vrem sa-l refuzam politicos, inventând ceva credibil) etc. Iata câte situatii, în mai putin de 24 de ore, ne „obliga” sa fim actori de ocazie si sa avem la noi, într-un joben imaginar, câte o minciunica utila.
          ANDREI COLEMAN, Bucuresti: „…Exista si minciuni pardonabile. La vârsta mea, îmi amintesc cu placere ca am mintit-o pe iubita din tinerete, acum sotia mea, ca sunt student la medicina. Era o moda si dadea bine pentru o fata pe care voiai s-o cuceresti. Ea mi-a spus ca este studenta la arte plastice… Când ne-am cunoscut mai bine si ne-am dat seama ca ne iubim cu adevarat, amândoi am recunoscut ca am mintit asa, pentru imagine, caci eu eram student la constructii si ea la ASE…” Multumim domnule Coleman pentru franchete. Ma întreb ce s-ar fi întâmplat daca doar unul dintre tinerii de odinioara ar fi mintit? Probabil ca o dragoste autentica ar fi trecut peste acest inconvenient.
          
          „Doua palme la nunta de argint”
          
          MARGA S., Brasov: „…Mi-a placut foarte mult tema articolului, dar de ce ati evitat cea mai mare minciuna posibila, si anume adulterul (…) Când am împlinit vârsta de 50 de ani, iar sotul meu 54, mi-a facut o destainuire asa, ca pentru nunta de argint (…) Pur si simplu m-a lasat cu gura cascata când mi-a spus ca ma înselase cu doua femei si ca se purtase atât de bine cu mine, încât nici nu mi-am dat seama (…) Câteva clipe am ramas fara grai, apoi am facut singurul lucru de care eram capabila pe moment, adica i-am ars doua palme, cât o fi el de barbat. Le-a primit fara sa crâcneasca, apoi m-a luat de umeri si m-a invitat la restaurant, unde mi-a povestit câteva detalii, stiind ca în public n-o sa-l palmuiesc, apoi ne-am împacat…” Stimata doamna Marga S., sunteti o eroina si un om de un bun simt rar întâlnit. Simtul umorului v-a salvat, poate, casnicia de dupa nunta de argint. Când am citit scrisoarea, ma gândeam daca nu cumva ar fi fost mai adecvata momentului o minciunica din partea dumneavoastra, spunându-i sotului ca si dumneavoastra ati avut… Ar fi fost o scena ca-n filme si poate mai dureroasa decât doua palme bine aplicate. Închei succinta prezentare de fragmente epistolare, multumind si corespondentilor Matei T. Si Mihnea Furdui (Bucuresti), Karine G. (Bistrita), Ioana Lecu (Suceava) si Miron Apostolesei (Constanta) pentru ideile lor interesante. I-as ruga pe unii cititori sa scrie mai citet în viitor, pentru a le deslusi cât mai bine gândurile. Va multumesc!