Capacitatile de detectie ale animalelor si adaptabilitatea acestora la conditiile de mediu nu înceteaza sa îi surprinda pe oamenii de stiinta.
Iar daca rechinii sunt capabili sa simta de la mare distanta, în apele oceanului, amprenta chimica a unei picaturi de sânge, iar liliecii depisteaza obstacolele si prazile cu ajutorul ecolocatiei, delfinii beneficiaza de un „al saselea simt electric” pentru a localiza pestii cu care se hranesc.
Un avantaj extraordinar în mediul marin
Pâna în prezent se cunostea faptul ca delfinii, ca si alti pradatori marini, ar dispune de un fel de sonar biologic actionând ca un radar, care le permite sa identifice directia în care se afla bancurile de pesti.
De asemenea, ei vâneaza înfigându-si botul în nisipul de pe fundul marii pentru a cauta vietuitoarele marine camuflate acolo.
Recent, oceanologii au emis ipoteza ca delfinul cu bot turtit, cea mai raspândita specie de pe glob, ar putea beneficia de un avantaj extraordinar în mediul submarin, reusind sa detecteze câmpuri electrice aproape imperceptibile emise de pesti.
Aceste impulsuri se declanseaza odata cu fiecare bataie de inima, dar si prin filtrarea aerului de catre branhiile pestilor. În cadrul unui experiment inedit, doi delfini cu bot turtit, pe nume Dolly si Donna, de la gradina zoologica din Nürnberg, au detectat în mod fiabil câmpuri electrice slabe de ordinul microvoltilor, potrivit lui Tim Hüttner, un biolog marin de la Universitatea Rostock din Germania.
Hüttner, care a studiat multa vreme comportamentul ornitorincilor, a emis ipoteza ca abilitatile de detectie electrica ale acestora ar putea fi întâlnite si la delfini.
Împreuna cu colegii sai, biologul german a identificat la delfinii cu bot turtit structura responsabila de biodetectie si au confirmat ca aceste creaturi marine pot detecta câmpuri electrice de nivelul microvoltilor, similare cu cele pe care le emit unele specii de pesti si crustacee marine.
Structuri vestigiale sau aparate de detectie?
Noua descoperire sugereaza ca delfinii comuni cu botul turtit pot probabil sa distinga semnalele mult mai subtile emanate de majoritatea pestilor, arata cercetatorii germani în studiul lor, publicat în ultimul numar al revistei Journal of Experimental Biology.
Pentru noul studiu, cercetatorii i-au antrenat pe Dolly si Donna sa îsi pozitioneze botul într-un aparat metalic si sa înoate în directia opusa atunci când simteau un impuls electric transmis organelor lor senzoriale.
Delfinii s-au dovedit sensibili atât la curentul continuu, cât si la curentul alternativ, cele doua forme de electricitate pe care le genereaza fiintele vii. Cu toate acestea, delfinii au excelat la detectarea curentului continuu, care produce un semnal constant.
Donna a detectat câmpuri electrice de pâna la 5,5 micro-volti, iar Dolly câmpuri de 2,4 microvolti. „Atunci când delfinul era pregatit sa raspunda la un stimul electric îsi plasa botul în aparatul experimental. Daca delfinul simtea un câmp electric, se îndeparta rapid. În caz contrar, ramânea pe loc timp de câteva secunde” a explicat Hüttner experimentul.
Studiul ofera dovezi solide pentru o teorie incitanta, considera si Paul Nachtigall, biolog marin la Universitatea Hawaii din Manoa. Oamenii de stiinta au considerat mult timp ca o serie de organe senzoriale ale delfinilor, asa-numitele „gropite” de pe bot, care înainte de nastere poarta mustati, ar fi structuri vestigiale, care nu mai îndeplinesc în prezent nicio functie concreta – la fel cum este, de pilda, coccisul uman. Este însa plauzibil ca aceste organe sa fi evoluat pentru a îndeplini un alt scop, sustin acum biologii germani.
„Simtul de rezerva”
Ei afirma ca electroreceptia ar putea fi utila delfinilor ca un „simt de rezerva”, pentru situatiile în care vederea si ecolocatia sunt afectate. Exemplul cel mai concludent oferit este cel al delfinilor de Guyana care traiesc în largul coastelor estice ale Americii de Sud.
Ei consuma hrana bentonica, vânând în principal pesti si alte vietuitoare marine care traiesc pe fundul marii, unde plantele marine si sedimentele pot induce în eroare simturile delfinilor. Delfinii cu bot turtit nu vâneaza în acelasi mod, dar traiesc adesea în ape tulburi si îsi baga ocazional capul în nisip pentru a cauta crustacee si pesti, într-o metoda de vânatoare numita „hranire în crater”.
În asemenea locuri, ecolocatia nu mai functioneaza la fel de bine ca în zonele „curate”, dar electroreceptia le permite delfinilor sa-si simta prada gratie semnalelor emise de aceasta, când se afla la câtiva centimetri distanta de ea.
Aceasta abilitate ar putea sa le dea delfinilor ultimul impuls de care au nevoie pentru a prinde o prada. Pentru a testa aceasta idee, echipa de savanti germani îsi propune ca anul viitor sa studieze electroreceptia delfinilor în timp ce acestia se afla în mediul lor natural, în largul oceanului. „Si alte specii de delfini au gropite pe bot, ceea ce ridica posibilitatea ca electroreceptia sa fie o abilitate mult mai raspândita în mediul marin decât am putea crede”, precizeaza Nachtigall.
Având în vedere ca aceste creaturi adopta strategii de vânatoare diferite, abilitatea ar putea avea, totodata, o functie suplimentara: sa ajute delfinii sa se orienteze de-a lungul liniilor câmpului magnetic al Pamântului atunci când migreaza.
„Mai sunt atât de multe de aflat. Acest studiu este doar prima pagina a unei carti”, spune oceanologul american.
GABRIEL TUDOR
Comentarii